Capitolul 3

27 7 17
                                    

   Fata încercase să își evite cât de mult posibil mătușa după ce se întoarse din Old E, deoarece evenimentul pe care îl trăise în acea zi o neliniștea puternic. Preferase să privească în gol, învelită până peste cap cu o pătură pufoasă, însă încă tremurând. Se gândea la ceea ce urma să facă sau dacă chiar urma să facă ceva în privința asta.
   În unele momente de gândire irațională îi venise ideea de a anunță poliția, însă era conștientă că nu avea dovezi clare împotriva celor doi, iar imediat ce urma să îi acuze pe aceștia, povestea surorii sale urma să iasă la iveală, detaliu pe care dorea sa îl țină în umbră pe cât de mult posibil.

  De când părinții ei au părăsit orașul, Annalisa nu mi pomenise vreodată de sora sa. Ținuse totul secret atât de mulți ani chiar și de proprii ei prieteni.
   Incidentul a avut loc cu mult timp în urmă, pe vremea când Annalisa tocmai intra în școală primară. Cu 9 ani mai mare decât ea, Rebekka Lorenzen reprezentase modelul unei surori perfecte, o persoană a cărei pași Annalisa dorea să îi urmeze.
   În urma accidentului părinții au părăsit-o pe Annalisa, lăsând-o în grija mătușii ei. Niciodată nu a înțeles pe deplin gestul lor, erau, cu siguranță, devastați de cele întâmplate, dar și fata era, însă ea a fost nevoită să treacă peste de una singură.
   De fiecare dată când încerca să îi aducă vorba mătușii de părinții ei, ea îi oferea mereu același răspuns: Au plecat, Lisa. Nu mai vin înapoi. Însă, cu toate că părea extrem de puternică, mătușa fetei era vizibil afectată.

   Despre sora ei nu îndrăznise să vorbească, însă. Cu toate că nu își amintea perfect cum era ea, știa că o iubise nespus, la fel și restul familiei. Oricât de mult căutase, descoperise că orice poză, album sau filmare cu ea dispăruseră, de parcă nu ar fi existat, acest lucru convingând-o de faptul că familia dorea să uite acea zi neagră, așa că încercă să urmeze și ea exemplul.

    Primise și ea mesajul de la ora 12 noaptea din partea lui Dorette, lucru ce îi întrerupse lectura la oră târzie.
   În momentul în care citi acele cuvinte scrise de Dorette, Annalisei îi pieri tot somnul. Se ridică de pe scaun brusc, holbându-se neîncetat la ecranul telefonului, punandu-și mâna la gură.
   În sfârșit, așteptarea luase sfârșit, iar rezultatul fusese cel așteptat. Oricât de competitivă ar fi părut ea în fața lui Kristen, ei câștigaseră, erau cu un pas mai aproape de etapa națională.
   Următorul mesaj de la Dorette, primit după doar câteva secunde de la primul, o anunță că urmau să se întâlnească cu toții la școală pentru a o vedea pe doamna Pedersen și pentru a stabili alte detalii legate de competiție.
   Annalisa stinse lumina în cameră, hotărând să nu o trezească pe mătușa ei în acea seară și să îi dea vestea cea mare doar dimineața următoare.

   Cu toate acestea ea nu dormi. La început pusese totul pe seama entuziasmului competiției, însă, mai târziu, o imagine îi străfulgera mintea. Portretul unei fete, parul brunet și ochii albaștrii strălucitori, la fel că ai Annalisei, chiar dacă nu era Annalisa, era total altă persoană. Imaginea nu dispăru, însă vopseaua care alcătuia portretul începu să se scurgă de-a lungul pânzei, transformând, încet, fata frumoasa într-o ștersătură, o mare baltă de culori.
   Cu imaginea aceea întipărită în minte, Annalisa se întinse pe spate și adormi exact în momentul în care soarele începea să apară pe cerul din Copenhaga.

   Mătușa Alvilda nu o trezise pe nepoata ei nici macar când se făcu ora 10. Știa că era o mare adeptă a somnului lung, mai ales în vacanțele școlare. Cu toate acestea, se închise în bucătărie și îi pregăti nepoatei micul-dejun pentru când avea să se trezească.
    Alvilda savura din plin acele momente în care Annalisa nu era prin preajmă. Își iubea nespus de mult nepoata, însă latura ei sensibilă ieșea la iveală de foarte multe ori așa că încerca, pe cât posibil, să o scutească pe Annalisa din a o vedea plângând.
   Încă de la accident nu își luase gândul o clipa de la sora ei și înceta din răsputeri să nu îi amintească fetei de cele întâmplate, să îi lase să își trăiască viața din plin și să își creeze amintiri frumoase care le vor înlocui curând pe cele dureroase.

Pașii întunericului Where stories live. Discover now