Psihologul...

15

  - Briana ? Briana, te simți bine ?
  Ea deschide încet ochii și-l vede pe Thomas.
  - Ce s-a întâmplat ? Era întinsă pe o canapea într-un salon imens.
  - Ai băut cam mult și ai leșinat.
  - Unde suntem ? Thomas o privea îngrijorat.
  - La nuntă... Ești bine ? Pentru un moment respirația ei se oprise. Totul fusese doar un vis, ceva ce nu se va întâmpla niciodată.
  - Da, sunt bine, spune zâmbind. Ca de obicei încerca să arate că e bine.
  Încearcă să se ridice, dar se bălăngăne din cauza amețelii ce o cuprinde.
  - Hopa ! Spune Thomas în timp ce o cuprinde de mijloc și o lipește de el.
  - Nu trebuie să mă ți, mă descurc.
  - Nu mi se pare. Se apleacă pentru a-i cuprinde picioarele și o ridică în stil mireasă. Cred că ar fi mai bine să te duc acasă.
  Fix când să iasă pe ușă, Arthur își face apariția. Acesta îi privea cu dispreț, tristețe, nervozitate, toate în același timp. Briana îl privea și ea cu tristețe. Visul păruse atât de real încât inima ei crăpase un pic atunci când se trezise.
  Arthur avea pumnii încleștați și se uita când la unu', când la altu'.
  - Se simte bine ?
  - A amețit puțin, o voi duce acasă.
  - Și să ratezi toată distracția ? Eu zic că se descurcă și singură.
Briana era surprinsă de răutatea și indiferența lui.
  - Cum să o las singură ? Întrebă Thomas.
  - Nu, e ok ! Spune și sare din brațele lui, surprinsă și ea de faptul că nu a căzut în cap. Mă descurc, domnul Moore are dreptate, nu ar trebui să pierzi toată distracția.
  - Dar...
  - E ok, serios, voi chema un taxi, spune în timp ce trece pe lângă Arthur atingându-i ușor cotul.
  Se dezechilibrează la fiecare pas, dar cumva ajunge la stradă.
  - Taxi ! Strigă ea văzând că se apropie unul. Îi face semn dar degeaba, șoferul o ignoră și-și vede de drum.

            *Peste jumătate de ora*

  Briana stătea întinsă pe frumoasa iarbă din fața hotelului. Era prea obosită să strige după taxiuri. Durerea din inima ei era tot mai apăsătoare și încerca s-o ignore dar nu putea. Închise ochii și lăsă lacrimile să curgă. "L-am pierdut."
  - Ridică-te ! Vocea lui aspră și dulce în același timp îi mângâia urechile. Apoi dându-și seama că arăta penibil întinsă pe iarbă cu lacrimi pe față, deschide ochii și încearcă să se ridice, dar eșuează căzând la loc.
  - Nu mai râde și ajută-mă ! Spune ea pe un ton despicat.
  - Nici să te ridici nu ești în stare...
  O apucă de mână și o ridică, dar cum stângăcia ei nu are limite, aceasta se împiedică și cade din nou, de data asta trăgându-l și pe el după ea. Briana începe să râdă cu poftă când vede expresia furioasă de pe fața lui.
  - Ce e atât de amuzant ?
  - Tu ! Spune ea fără nicio reținere. Domnul serios mereu stă acum întins pe iarbă din cauza secretarei lui, e amuzant.
  - Nu e prima dată... Privirile lor se întâlnesc, iar acum lacrimile de pe fața Brianei erau vizibile. De ce plângi ?
  Nu-i putea spune că plânge din cauza lui, ar fi sunat mai patetic decât arăta ea acum. Trebuia să-i spună ceva credibil.
  - Azi Eric a plecat... Scapă un suspin. Acum chiar am rămas singură.
  - Nu ești singură, mă ai..., pentru un moment tăcu. Le ai pe Hailey și pe Emily.
  - Așa e. "Dar eu te vreau pe tine."
  Briana se ridică în capul oaselor și inspiră adânc.
  - Trebuie să găsesc un taxi.
  - Hai, te duc eu, spune el ridicându-se în picioare. Îi întinde mâna, iar pentru un moment Briana chiar voia să-i cuprindă mâna cu a ei, dar știa că e mai bine să n-o facă. Se ridică singură împiedicându-se. Acum brațele lui puternice erau în jurul corpului ei firav, iar privirile lor erau lipite. Briana încercă să se desprindă din strânsoarea lui, dar asta îl făcu s-o țină și mai strâns, s-o lipească și mai mult de el.
  - Te rog să nu mai bei ! Șopti la urechea ei, provocându-i un fior rece care-i străbătu tot corpul.
  Mirosul ei inundară simțurile domnului Moore, era ceva familiar în asta, ceva ce-l făcea să se simtă calm, relaxat, ceva ce cu Nina nu simțise niciodată.
  Briana își poziționă mâinile pe pieptul lui și-l împinse cu putere.
  - Să nu mai faci asta niciodată ! Tonul ei era mult mai dur decât ar fi vrut.
  - Să nu te mai prind ? Era confuz.
  - Da, lasă-mă să cad !
  - Nu te voi lăsa niciodată să cazi...
  "Ai făcut-o deja."
  Acum vedea cât de bine arăta în cămașa aceea care îi stătea lipită de corp, care acum era sifonată din cauza căzăturii, cu părul ciufulit și fața lui dulce. Semăna cu un cățeluș, un cățeluș adorabil pe care vrei să-l iei acasă și să ai grijă de el. Dar acest cățeluș era periculos. Fața ei furioasă acum era una tipică unei fetițe îndrăgostite, privirea fixată asupra lui și zâmbetul subtil. El nu înțelegea nimic.
  Briana își luă privirea de la el și ocolindu-l strigă:
  - Taxi ! Făcând semn șoferului să oprească. Se urcă rapid în mașină lăsându-l pe Arthur să privească trist cum ea se îndepărtează.