„Atunci zi-mi cine sunt? îl întreb eu temătoare pe bărbatul din fața mea"
„Nu știu..." răspunde el trist, apucându-mi mâna"
Și totul în jurul meu se dărâma.
Bună! Numele meu este Rose Steward. Numele de Rose sunt sigură că a fost inspirat de la semnul din naștere pe care-l am pe încheietură... un trandafir. Ceva ciudat, dar drăguț în același timp, știu.
Sunt o persoană ca oricare alta. Adică am aspirații mari, dar rămân cu ele! Sunt o tipă simplă, dar complicată. Nici măcar eu nu mă mai înțeleg pe mine! Ce pot să mai spun despre viața mea mirobolantă? Locuiesc într-un loc așa de perfect! Pereții aproape cad, apa când e, când nu e, căldură, nici atât, iar de oamenii de prin zonă... Ce pot zice? Niște drăguți! Dacă te prind singur pe alee , cine știe ce-ți fac? De ce te mai fură, sau pe cine mai bat! Eu, însă, am știu de mică cum să mă feresc de ei! Și dacă am fost nevoită, am știut să le țin piept. Sunt fată, dar sunt dură. Odată -am spart nasul unuia! Nu am regretat, căci acea persoană era un hoț din zonă. Ce zonă? Cartierul de Sud al New York-ului! My place! Locul în care am fost născută și crescută! Vecinele spun că sunt mai rău ca un băiat, dar mă doare undeva de părerea unor babe care toată ziua stau să-i bârfească pe alții! Poate nu am crescut eu într-un loc prea etic, dar... sunt cum sunt și sunt mândră de asta! Poate mă veți crede obraznică, dar într-un loc ca ăsta, dacă lași garda jos se poate întâmpla orice.
Oups ! Cette image n'est pas conforme à nos directives de contenu. Afin de continuer la publication, veuillez la retirer ou télécharger une autre image.
Ca să vă dau o monstră din cum trăiesc eu, tot ce pot să vă spun este că , acum... în clipa asta, rătăcesc singură pe drum. Unde merg? Să-l găsesc pe tata! De ce? Deoarece a plecat de ieri la bar și dus a fost! E mica noastră joacă. El fuge la bar, apoi o ia ușor prin oraș, iar eu , hop, după el, să-l caut! Data trecută l-am găsit în fața unui supermarket , cu o striclă din romul lui preferat. Nu întrebați cum l-am adus acasă singură. Cam așa mi-am trăit ultimii ani din viață. Azi este duminică! Mâine, liceu. Și n-am chef să dau ochii cu toți nesimțiții de pe acolo. Mai ales că sunt niște tipi care stau prin zona cartierului ăsta. Lumea se ferește de locul acesta. Nu-și lasă copiii să treacă pe aici, nici dacă ar fi singura cale de acces spre centru. De aici rezultă față de noi, cei care locuim pe aici, marginalizare totală. Discriminare. Mă tot întâlnesc cu ea de mică. Am fost respinsă de tone de copii doar pentru că locuiam aici. Dar mie îmi place! Cu mici excepții, dar îmi place! Față de niște adolescenți care stau în puf și au o viață plictisitoare, eu am o viață palpitantă. Nu strică puțină adrenalină și acțiune.
O zi de luni din viața mea! Trezirea la ora 6:00. Am timp suficient să mă îmbrac, să îmi iau în spate rucsacul și să o tulesc de acasă! Tata zace pe canapea și vorbește în somn cine știe ce aberații, iar eu mă încalț și ies pe geam. A, da! Uitasem să menținez! Deși am o frică teribilă de înălțimi, învăț să mă confrunt cu ea, așa că o iau pe geam, ajung pe o bară, care mă duce pe niște scări și așa ies eu afară. Mă simt ca faimoasa Kat Woman. Aerul rece îmi intră pe șirea spinării și-mi distruge părul.
Aleg spre piață ca să-mi pot asigura micul dejun. Ajung în fața unei tarabe, unde Bob mă așteaptă cu un hotdog. Cine-i Bob? Un prieten de-al tatei care m-a văzut crescând.
