Rose ~SECRETUL NUMELUI MEU~Vol.I

Capitolul 8 //„Kara e de vină!"//

Ava pov*

 Tot ce pot auzi în jurul meu este focul din șemineu. Mi-e bine. Pătura călduroasă mă acoperă și un mic zâmbet îmi apare pe buze. Perna este așa de moale. Stai! Eu nu dormeam pe pernă, ci pe pieptul lui Daven. Mă întorc pe cealaltă parte a canapelei și mâna mea cade pe jos. E rece! Tresar și deschid ochii. Lipsește...Daven lipsește.

 Poate s-a dus la baie. Mă pun pe pernă , la loc și mă uit la telefon. Lumina puternică și bruscă a ecranului mă face să închid ochii. Doamne! Este abia 2:30. Poate ar trebui să mă culc la loc și revine el. Casc ușor și adorm.
Nu a durat mult. La ceva timp după aud niște zgomote și niște fiori apar. Le ignor, crezând că s-a întors Daven, dar ele persistă și când mă întorc, Daven nu este. Sigur se joacă cineva cu mine. Mai mult ca sigur. Nu? Cine poate fi? Frati-miu? Kara? Kev? Chiar iubitul meu? 

Știți ce urât este să fi așa de curioasă, dar să-ți fie așa de frică? Caracteristicile astea chiar nu merg bine împreună. Mă uit la ceas din nou. 3:07! Asta mi-aduce aminte de filmul de mai devreme. La ora asta se opreau toate ceasurile și apărea fantoma aia. Ok! Idee proastă să-mi aduc aminte de asta tocmai acum! Cea mai inspirantă alegere. Acum mi-e frică, deși știu că nu am de ce! Îmi iau inima în piept, telefonul strâns în mână și mă dau jos. Merg încet spre bucătărie. Tremur, de abia pot să pășeșesc.
Îhh!!! Ce nai...? Pot să jur că mi-a respirat cineva în ceafă! Mă întorc și nimic! Ok! Acum am și halucinații. Nu! Mă întorc!

Hai, Ava! Ce naibii? Pe tine nu trebuie să te sperie nimic.
Înaintez și surpriză! Nu este nimeni! Atunci eu ce am auzit? Sau am visat? Poate...
Răsuflu ușurată și mă îndrept spre living. Mă opresc când aud un scârțâit de ușă. Simt cum îngheț. Băi! Dacă este o glumă proastă, să vadă ei ce le fac! Sper că Dave s-a întors. Pășesc calmă și îl văd cum doarme. Bun! Deci nu este el. Niște șoapte mă fac să tresar și când mi-am îndreptat privirea spre canapea.... Nu...mai este! Daven nu mai este. Băi! Dacă fac infarct din vina lor...
Se aud pași pe scări și ceva a căzut pe jos în bucătărie. Ajung acolo și, din nou, nu este nimic. Nu prea văd multe, așa că decid să luminez podeaua cu telefonul. Pe jos se află un polonic. Îl ridic și-l pun la loc. Când telefonul meu luminează peretele din fața mea un țipăt iese din mine și se contopește cu urletele altora din spatele meu care mă fac să țip și mai tare. Dau din picioare și din mâini și strig din ce în ce mai tare. 

Un mare „ Te văd"  scris cu majuscule, de o culoare roșiatică vâscoasă ce se scurge ușor, domnește pe acel perete. Tresar și mai tare când talia mea este cuprinsă de niște brațe , iar lumina este aprinsă, urmând niște râsete copioase.

-La naiba! strig eu cât de tare pot.

-Hei! Kevin, sper că ai filmat tot! strigă Daven

-Doamne, Ava! Dacă ți-ai vedea fața acum! adaugă Kara cu gura până la urechi. 

Eu nu mai pot zice nimic. Tremur din cap până-n picioare. Urăsc senzația asta. De obicei, când mă sperii în halul ăsta îmi vibrează rău buzele și tâmplele. Respirația mea s-a dus naibii, inima la fel, nu mai văd, aud, nimic! 

Daven pov*

Țipătul ălă mi-a cam spart timpanul. Și urletele nebunei de Kara și ale lui Kevin cred că au speriat vecinii. Mă uit la săraca Ava cum tremură și de abia respiră.

-Băi! Gata! Ușor! Babe? Iartă-ne! A fost o mică glumă! merg spre ea să iau în brațe.

-Da, sis! Nu e cine știe ce! îi pune Chris mâna pe umăr.

-Hai, bă, Ava! râde Kevin.

-Zic să o lăsăm puțin. Babe, hai să te punem jos. Așa! o ghidez eu spre canapea și mă așez în genunchi lângă ea.