Elixirul dragostei

36

—De ce ai venit după mine?îl întreb rușinată.
—Fiincă te înțeleg. Tecem amândoi printr-o perioadă grea...Bryan va fi bine.
—Bine...Mulțumesc din suflet că ești aici, însă îmi pare ciudat...pentru că nici măcar nu ne cunoastem și deja ne sprijinim moral.
—Ramona, nu asta contează. Ci contează ceea ce ai în inimă și în suflet.spuse Toni ținându-mă captivă,având o privire parcă fără fund.
—Toni, la ora 18 părinții mei vin acasă și nu aș prea vrea să fii aici. Am avut noroc că sora mea a plecat cu mama, habar n-am unde, și am putut să te invit înăuntru.
—Am înțeles, mai am timp vreo 30 de minute.

Apoi, mă privi cald, făcându-mă să zambesc ușor, fără a-mi da seama și mă mângâie prietenește pe umăr afișând un zâmbet larg.

—Haide, Ramona! Zâmbește! Nu fi supărată!
—Da...Mulțumesc pentru sprijin...dar stai puțin!Am fost atât de distrasă încât am uitat să te întreb de unde știi adresa mea!
—Ah...Da, păi am mers până la firmă, am întrebat de fata cea nouă și mi s-a raspuns.
—Și de unde știi că lucrez la firma lui Bryan?
—La asta m-am gândit prima oară...Am zis sa verific sa vad dacă este așa.
—Bună alegere!spun eu pe un ton ironic.
—Văd că încă ești indispusă. Ce zici să mergem undeva mai târziu. Așa ne cunoastem mai bine și ai putea avea mai multă încredere în mine.Tu ai zis că trebuie să ne cunoastem ca să ne sprijinim moral.
—Da, ai dreptate...Totuși vreau să mai trec pe la Bryan.
—Ok, eu oricum acum acolo merg. Ne vedem acolo.

Apoi îl conduc pe Toni către ușa de la intrare și ne luăm la revedere.
Mă întorc în casă și merg în camera mea și mă trântesc în pat. Gândurile, inevitabil, mi-au acaparat mintea ducându-mă ușor la Bryan și fratele său. Nu înțeleg totuși ce era cu fiorii aceia când privirile noastre se interesectau..Nici nu vreau să îmi amintesc...Mă simt atât de vinovată...Mă simt ca cea mai rea persoană din lume și nu știu dacă voi putea îndrepta lucrurile astea căci nici eu nu îmi mai dau seama de ce fac...Nu mă mai controlez...