200 de poezii frumoase (2)

91. Iubire, univers sublim

Iubire, univers sublim

Tu, coborâtă parcă dintre zâne,
Cu părul despletit jucând în vânt,
Rămâi speranța zilelor de mâine,
Minune-ntre minuni doar pe pământ.

Tu, cu pasul delicat, doar atingând,
Ești ca-o apă pură, cristalină,
Pierzându-se pe calea ei, curgând,
Scăldată-n raze calde de lumina.

Tu, în suflet, ești o primăvară,
O frumusețe însoțită de mister
Și visul unei nopți de vară
Cuprins în iubiri care nu pier.

Tu, născută din miresme și culoare,
Din vântul ce adie mângâind,
Pari ca venită dintr-o altă stare
Și pe pământ, doar rătăcind.

Tu, amestec de căldură și simțire,
Ești mângâierea cea de taină
Și mai presus de ce-i în fire,
Te-mbraci în dăruiri ca-ntr-o haină.

Tu, cântec răspândit în zări,
Compus din note calde și vibrare,
Colinzi pământu-n depărtări
Și te întorci mai plină de candoare.

Tu, iubire, univers sublim,
Ești freamătul trăirilor adânci,
Esența din tot ceea ce trăim,
Maturi fiind sau niște prunci.

Tu, fă-ne să iubim cu dăruire
Și nu ne părăsi cu niciun preț,
Rămâi mereu a noastră împlinire,
Ca viața să rămân' un dar măreț.

Autor Rodica Danu.