Revine iarna...
Se re-întoarce iarna, ca un zmeu
zburătăcind pe câmpuri și păduri,
dar fără disperare,-un alizeu
nu va stinge setea de călduri.se-ntoarce iarna. vai de umbra ei.
s-alunecă spre ziuă dinspre noapte...
răchițile deja și-au luat cercei,
mestecenii s-au îmbrăcat în lapte.revine iarna. eu nu disper deloc,
căci ghioceii clopoțesc pe-afară;
în mărțișoare s-a-mpletit noroc,
lumina e-n culori de primăvară.revine iarna patinând mașini
și surprinzând edilii-n obiceie,
dar nu cu iarna mai suntem vecini
când îmi surâde tandrul din femeie.în termometre iară-i balamuc:
se colorează codurile-n trombă,
căci sug știriștii noștri din muștiuc
făcând din informații miez de bombă.revine iarna doar pentru-a pleca,
căci prin pădure ciuta-și plimbă iezii
iar lupu-ncepe iară a dansa,
sticlindu-și ochii-n orele amiezii.revine iarna. deșteptarea-i vie
mijind prin ierburi și trezind livada,
căci primăvara nu e-n colivie
iar cârdurile-ncep a trece strada.

YOU ARE READING
200 de poezii frumoase (2)
PoetryDacă vă plac poeziile citiți-le, vi le ofer cu drag.