Învață-mă să iubesc! Blake Brothers Vol I

Capitolul 2

Serena

Dimineața următoare mă trezesc la șase fără ajutorul alarmei. Mereu am fost o persoană matinală și plină de viață. Nu pot să stau nici măcar o clipă locului. Pentru mine somnul e ceva relevant. Pot să dorm și trei ore și a doua zi să fiu gata de muncă. Ador să am timp să îmi fac rutina de dimineață care consistă într-un duș, aplicarea produselor pentru ten și un ușor machiaj, terminat cu un ruj roșu, pe care îl ador. Mă îmbrac cu o rochie albă cu buline mulată pe corp, peste care îmi iau un sacou și pe care îl asortez cu o pereche de pantofi stiletto negri.
Merg pe jos până la serviciu pentru că așa cum am spus nu am foarte mult de mers. Ador să mă plimb și să ascult zgomotul orașului trezit la viață. Soarele strălucește pe cer iar eu savurez razele care îmi mângâie pielea.
Mă opresc în fața clădirii impunătoare, care are 25 de etaje, apoi urc treptele, intrând pe ușile glisante. Aerul condiționat e deja pornit și oferă o atmosferă plăcută. May, recepționista drăguță mă salută cu o fluturare de mână. O salut și eu apoi iau liftul și urc până la etajul cinci unde am biroul . Trec pe lângă cele ale colegilor mei salutându-i și apoi intru în al meu. Are o priveliște plictisitoare, din păcate văd doar câteva clădiri alăturate. Nu am prea multe lucruri, un scaun, un birou, un dulap în care îmi țin câteva documente și articole personale, și o plantă artificială deoarece mereu mi-a fost greu să țin în viață plantele reale. Mai am o cutie cu câteva doare vechi pe care vreau să le arunc, iar deasupra lor e o ramă, în care este o poză cu mine și Travis. E de la ziua mea de anul trecut. Mă ține cu un braț pe după talie și mă sărută pe obraz. Eu am un zâmbet larg, pe celălalt obraz am glazură de tort, pe care Ava mi-a întins-o înainte. Părem un cuplu atât de îndrăgosit și fericit. Împing cutia cu piciorul sub birou ca să nu o mai văd, hotărâtă să o arunc astăzi după muncă. Îmi las geanta pe masă îmi deschid laptopul să mă apuc de treabă.

***

La sfârșitul programului în loc să merg spre casă merg la magazinul pentru rochii de mirese unde Bree și Ava mă aștepată deja. Dona, cea care deține magazinul, aduce două rochii crem de satin, pe care mi le întinde mie și lui Bree.
Intrăm fiecare în câte o cabină ca să ne îmbrăcăm .
La final mă privesc în oglindă . Rochia e lungă. Are o crăpatură pe o parte, spatele e gol până la juamte și are un decoletu in V. Bănuiesc că a mers cu această culoare deoarece toată tematica nunții e în culori deschise.
Ies din cabina iar Ava face ochii mari și bate din palme :
— Arătați genial amândoua! Sunt un geniu în materie de modă!
Eu și Bree ne dăm ochii peste cap dar cu drag față de prietena noastră.

Când plecăm de la magazinul de mirese fetele vor să ieșim dar eu le spun că am un proiect la care lucrez și că nu pot să stau astăzi .
— Ne vedem oricum la cină vineri!
— Desigur!
Ne îmbrățișăm și apoi pornim in direcții diferite.
Aud telefonul. Bag mâna în geantă și scotocesc după el până când îl găsesc. Îl scot și îi glisez ecranul ca să pot citi mesajul primit. Cu ochii în telefon nu sunt atentă la drum și mă lovesc de ceva. Impactul mă deschilibrează. Fac câțiva pași stângaci în încercarea de a mă echilibra ca să nu mă lungesc pe trotuar dar pantofii cu tocul de aproape cincisprezece centimetri nu mă ajută deloc. Sunt gata să fac o scenă de toată frumusețea cu mine întinsă în mijlocul străzii, când un braț mă cuprinde de talie și mă trage înapoi . Îmi duc brațele înainte și mă sprijin de ceva ce pare a fi un sacou. Îmi ridic ochii spre posesorul său și ochii mi se fac mari când dau cu privirea de el . Respirația mi se accelerează. Îmi dă drumul și eu simt imediat lipsa mâinii sale pe talia mea. Totuși încă nu pot să îmi iau privirea de la el.
Ochii săi albaștrii întunecați mă privesc intens. Are obrajii ascuțiti cu o ușoară urmă de barbă și niște buze perfecte numai bune să le săruți. Ce naiba te-a apucat, Serena? Dar tot nu îmi pot muta privirea, are un ceas la mână și costumul bleu cu cravata neagră ii dau un aer superior.
— Ești bine ?
Vocea lui e atât de profundă, de masculină încât mă trec fiori de emoție prin stomac. Încântare.
— Amm..da. Sunt bine. Mersi!
Sunt sigură că limba mi se îmbârligă puțin și simt cum mă înroșesc deoarece mă fac de râs în fața acestui bărbat superb. El însă nu pare să observe, tot ce face e să dea scurt din cap și apoi trece put și simplu pe lângă mine iar eu nu pot rezista impulsului de a-mi întoarce capul și de a privi după el. Însă spre dezamăgirea mea el nu își întoarce capul ca să se uite la mine. Asta mă face să mă simt și mai penibilă, îmi continui drumul spre casă mustrându-mă în gând.