Învață-mă să iubesc! Blake Brothers Vol I

Capitolul 3

Serena

Vineri ies de la servici și merg pe jos până acasă. Imediat ce intru in apartament mă schimb în haine de casă și merg în bucătărie.
Scot câteva tăvi și ingredientele necesare ca să pregătesc o prăjitură cu ciocolată și fructe de pădure. Gătitul e hobby-ul meu. Mama mea gătește mult și excelent, probabil că de la ea s-a moștenit și la mine iubirea pentru arta culinară . Gătesc orice dar trebuie să recunosc că preferatele mele sunt deserturile.
Când scot din cuptor blatul mă uit la ceas și văd că e vremea să mă pregătesc pentru cina de astăzi . Las blatul să se răcească pe masă și hotărăsc că o să îl ornez când mă întorc. Mă schimb intr-o fustă neagră și o bluză albă de mătase, asortate cu nelipsiții pantofi înalți. Am o colecție mare de pantofi, aspir să ajung la ziua in care toți o să fie doar de la designeri renumiți. Vreau ca într-o zi să am o pereche de pantofi creată doar pentru mine. Însă, până când ziua aceea o să vină, mai este vreme așa că acum trebuie să îmi aranjez părul și să plec ca să nu întârzii la întâlnirea cu prietenii mei.
Merg cu taxiul până la restaurantul nostru obișnuit. Intru și mă îndrept direct spre masa noastră. Ava, Eric, Mike și Bree mă salută și mă așez la masă, lângă mine e un scaun gol, locul unde obișnuia să stea Travis, încerc să nu mă gândesc prea mult la asta. Comand o salată și ceva de băut, apoi mă alătur și eu discuției lor legată de nunta Avei.
— Sala o să arate grozav! declară Ava
— Normal că o să arate, iubito, lucrezi la ea de luni de zile!
Eric o sărută pe obraz și o strânge de mână iar ea chicotește. Eu îmi las ochii în farfurie preț de o clipă. Sunt fericită pentru ea. Doamne, mă bucur atât de mult pentru ea! Dar uneori, în clipe ca acestea mă uit la locul gol de lângă mine și simt o împunsătură în piept. Nu! Nu trebuie să simt asta! Travis a fost un nesimțit. Nu merită să sufăr pentru el.
La finalul cinei toți suntem prea obosiți ca să mai ieșim în vreun club. Eu mă ridic prima de la masă și îmi iau rămas bun de la prietenii mei apoi merg spre ieșire.
Chiar înainte să ajung la ușă, tocul imi alunecă pe podea și mă dezechilibrez. Ce naiba se întâmplă cu echilibrul meu zilele astea? Întind mâna în încercarea disperată de a mă susține de ceva și să nu cad pe podea. Degetele mele însă înșfacă în gol. Aproape că mă văd în genunchi pe jos dar din nou o mână mă apucă de talie și mă readuce în poziția dreaptă.
Îmi ia o clipă să mă bezmeticesc și să îmi dau seama că m-am agățat cu palmele de brațele salvatorului meu. Această apropiere îmi dă ocazia de a trage aer în piept și când inspir simt un miros pe care îl recunosc. Parfum scump și bărbătesc.
Imi ridic timid capul și dau de ochii aceia șocant de albaștri.
— O să devină ciudat dacă o să continuăm să ne întâlnim așa.
Nu râde, nici măcar nu zâmbește atunci când o spune, doar se uită intens la mine și dintr-o dată simt un milion de fluturași în stomac.
Îmi dau seama că încă mă țin de el așa că fac un pas în spate, îmi aranjez fusta șifonată și îmi dreg glasul :
— Mda. Ar fi ciudat.
El nu mai spune nimic și eu mă simt stînjenitor așa că râd ușor:
— Pai mulțumesc că m-ai salvat, din nou!
Însă el nu râde, doar se uită la mine. Simt cum obrajii îmi iau foc și simt că trebuie să dispar cât mai repede de aici deoarce privirea sa mă intimidează prea mult.
Fac câțiva pași în direcția ușii și îi fac ușor cu mâna zâmbind dar el nu îmi răspunde decât printr-un gest scurt din cap. Ies pe ușa restaurantului în aerul răcoros al nopții și inspir adânc. De ce sunt atât de agitată ? De ce privirea lui mă intimidează atât de tare?
Imi iau un taxi și merg până acasă pierdută în gânduri. Termin de ornat prăjitura și mă bag în pat. Dar nu reușesc să adorm deoarce mintea mea e plină de imaginea unor ochi albaștrii.