unknown [Tradusă] kth+jjk

23

Din niste motive, Jungkook s-a simtit nervos cand si-a apropiat telefonul de ureche dupa ce a raspuns. "B-buna?" Ok, nu a vrut sa sune chiar asa de nervos, el parea inspaimantat. "Jungkook!" O bine cunoscuta voce a spus. "De ce nu ma crezi?"

Taehyung parea frustrat cand a intrebat, iar Jungkook nu putea decat sa se invinovateasca pentru ca tot aducea subiectul in discutie. Jungkook avea incredere in Taehyung, chiar avea, si chiar daca el i-a promis de atatea ori ca ii va spune; Jungkook a vrut sa stie imediat. Daca Taehyung era cu adevarat bolnav? Sau daca cineva la ranit? Jungkook era ingrijorat si chiar daca a fost o usurare cand Taehyung a putut merge acasa, anxietatea era inca prezenta in corpul lui Jungkook. Deasemenea, Taehyung a fost printre putinii oameni din lume care a vrut sa-l pastreze pe Jungkook, sau cum ar trebuii sa explic? Jungkook abia a avut vreun prieten in cei 17 ani de viata. Cand a fost mult mai tanar, pe la inceputul clasei a 3 a, el se juca cu niste baieti si/sau fete din clasa lui, dar deobicei lumea il evita, si cu cat a crescut, parintii lui au facut la fel.

Asta e ceva ce Jungkook nu vrea sa spune altora, faptul ca nici parintii lui nu l-au placut asa de mult. Ei sunt motivul pentru care el se muta in mai putin de o spatamana. El nu vrea sa-i spuna lui Taehyung adevaratul motiv pentru care se muta, poate Taehyung se va gandii la aceleasi lucruri cand va afla? Atunci Jungkook va fi singur- din nou. Mereu a fost singur, si a gasit in final pe cineva caruia ii pasa de el, el nu va putea trece printr-o perioada de singuratate iar.

"Taehyung...T-te cred, eu doar-"

"Atunci de ce nu pare asa, Jungkook?"

Taehyung se supara, si asta il speria pe Jungkook, niciodata nu a vazut (ei bine, auzit) un Taehyung suparat, si nu suporta ca oamenii sa fie suparati pe el. El a spus ca a intrebat de multe ori doar pentru ca era ingrijorat; poate ii pasa prea mult ? Poate a sunat ca si cum ar fi prea lipicos sau ceva? Ei bine, Jungkook intr-un fel este din moment ce il are doar pe Taehyung, dar poate era prea mult.

"Im-imi pare rau" Jungkook si-a muscat buza de jos tare, el nu voia sa planga. El nu era asa de plangacios doar pentru ca cineva era nervos? Abtine-te. "Sunt doar ingrijora." "Mereu spui asta Jungkook, stiu ca esti, dar te rog, iti voi spune cand vei ajunge aici" Jungkook si-a dat seama ca nervozitatea inca era prezenta in vocea lui Taehyung, si tot ce a facut a fost sa ramana tacut. Nu a putut spune nimic. Nu a vrut sa o faca. "Jungkook?" Si chiar atunci si acolo, lacrimile pe care Jungkook le-a tinut pentru un timp mai lung decat se astepta, au iesit. El nu avea idee de ce, el doar a cedat. Calmitatea care a aparut in vocea lui Taehyung in loc de nervozitate care a fost acolo acum cateva secunde l-a facut sa planga. Tot ce a tinut in el cat timp nu a avut pe nimeni cu care sa vorbeasca, el a lasat totul afara. Jungkook si-a deschis gura sa spune ceva, dar nimic nu a iesit, doar mai multe lacrimi. "Jungkook? Esti-esti bine? Am spus eu ceva? Imi pare rau" Taehyung era agitat, iar Jungkook incerca sa se calmeze. "N-nu" A reusit sa spuna cu vocea tremurata. "Nu ai facut nimic" a continuat. "E-eu doar...Imi pare rau" Jungkook si-a acoperit gura incat parintii lui sa nu-l auda. Nu ca le-ar pasa, doar vor fi enervati de el din cauza sunetelor.

"D-doar ca....t-tu este singurul pe care il am, Taehyung" A spus Jungkook cu o voce tremurata, lasandu-l pe Taehyung fara cuvinte.