Your little sister?

Capitolul 1

Eu sunt Ashley.

Am 17 ani și sunt o problemă pentru cei din jurul meu. Aparent, sunt cauza problemelor de când m-am născut, asta pentru că  părinții mei au fost uciși când eu avem două luni, în timp ce încercau să mă protejeze. Se pare că asta le-am luat și ultima suflare.

Tot ce mi s-a spus cu timpul, crescând, e ca oamenii din haita supremă mi-au ucis părinți, destin, destin, ei aveau nevoie de mine, destin, destin. Din fericire, îl mai am pe fratele meu, Tayler.

Mai mult plecat decât acasă, Tayler e ca o mana de apă rece.Revigorant. Ne distrăm de fiecare dată când vine în vizită,asta dacă nu sunt pedepsită de bunica mea. Marea Regină, Marea Lună, sau cum îi spun eu bunica Rose și-a luat angajamentul de a crește copii fiului ei Zach, care a murit pentru familie. Nu cred că mai țineți pasul. Sincer nici eu. În orice caz, am avut timp sa ma gândesc la acești 17 ani în ultima oră.

Sunt închisă în ce se numea carceră, pentru o prostie neînsemnată. Hodge, mentorul meu, m-a prins furișând droguri în haită. Era ceva ce făceam des. Câștigăm bani frumoși și mă ţineam ocupată, departe de alte belele.
Sincer credeam că s-au obișnuit cu asta, dar se pare că m-am înșelat .Aparent problema mea cu alcoolul și drogurile,  condusul ,,neglijent" și cam tot ce fac nu sunt normale pentru ei. N-am fost mereu așa. Știu că m-am schimbat în ultimul an dar cred că  puteam fi și mai rău.Cred.

Lupta dintre gândurile mele e întreruptă de ușa metalică care se deschide scârțâind. Pe ea intră bătrânul Hodge.Între noi fie vorba nu e chiar așa bătrân.Cam 46 de ani, cu o figură care inspiră dezamăgitre, e tot numai o încântare.

H:- Sper că ți-ai învățat lecția!

Eu:- Ști că n-o s-o învăț niciodată,spun ușor amuzată.

H:- De ce nu poți să fi ca restul copiilor de vârsta ta ?

Eu:- Restul copiilor de vârsta mea ? Scuze dar nu pricep.Ce vrei sa spui?

H:- De ce nu poți să fi normală?

Ei, asta a pus capac. Urăsc cuvântul ăsta, iar Hodge știe asta cel mai bine.

Eu:- Eu nu sunt normală, recunosc, dar ce mai e normal în ziua de azi? Doar gândește-te la asta.Predai într-o școală din centru orașului, unde sunt sute de vârcolaci.Printre mundeni. Copii ăia slabi pot cădea pradă oricând!
Asta e normal?

H:- Presupun că ai dreptate.

Eu:- Mulțumesc,pentru numele lunii însângerate!

H:- Ca tot venii vorba de școală.De luni te întorci la ore!

Eu:- Sper că glumești!

H:- E bine să speri.Acum ieși!Mai sunt și alții de băgat la carceră!

Ei asta-i bună. Ies fără să mai spun ceva. Deja s-a înnoptat,iar prietenii mei au aprins focul de tabără. Ma duc spre ei,nu înainte de a observa noile mașini adus din ultimul transport coordonat de prietena mea Sky.

S:- Priviţi, băieți! A fost eliberată!

Eu:- Te așteptai să rămână acolo?

S:-Nimeni nu se aștepta să rămâi acolo, dar totuși.Ai scăpat nepedepsită?

Eu:- Nu chiar...luni mă întorc la cursuri.

S:- Dumnezeul!Vorbești serios ?

Eu:- Pare că am chef de glume?

S:-Nu,doar...tu și școala sunteți la fel ca apa și focul.Incompatibili, spune să se asigure că aluzia a fost înțeleasă de toţi.

Eu:-Știu, dar să nu mai vorbim despre asta.Vreau sa mă bucur de ultimele doua zile de libertate.Și, apropo frumoase jucării, spun arătând spre mașini.

S:- Ce pot să spun...a fost un transport ușor,iar Jay a fost în echipă deci era normal să reușim .

Jay. Un nume, o persoană, un băiat, un viitor alpha. Fiul lui Hodge. Cazul în care așchia a sărit foarte, dar foarte departe de trunchi. Am fost crescută cu el, între noi fiind o diferență de doi ani.Ne înțelegem foarte bine și chiar am fost căsătoriți...cand aveam 5 ani. M-a cerut cu un inel din bomboane ,care n-a rezistat 5 minute,nu pentru că s-a rupt ci pentru că l-am mancat. După ,,mariajul " nostru de o săptămână am înțeles că suntem frate și soră.

Și iată-l pe zgomotsul Jay venind spre mine

J:- Ce face soția mea?

Eu:- Se gândește cum o să se îmbrace pentru școală.

J:- Aproape era s-o cred pe asta.

Se uită atent la expresia mea serioasă, și înțelege că nu glumesc.

J:- Rahat, te trimit la școală?

Eu:- Ding, ding, ding...avem un câștigător...

J:-Eu nu glumesc!

Eu:- Nici eu!

J:-O să pună pază pentru tine.Nu vreau să stau după fundul tău toată ziua!

Eu:- Hei! La 5 ani numai asta făceai!

J:- Da, pentru ca aveam 5 ani...defapt tu aveai,eu aveam 7.

Eu:- Nu e vina mea.

J:- Dacă n-ai face atâtea belele. Dar ce pot sa spun...te iubesc!

Mă strânge în brațe frățește. Doamne, chiar e puternic. Privirea mea se pierde ușor în zare, dar sunt iar atentă când văd ceva nou. Pe cineva.

Eu:- Jay, cine e tipul?

J:- Tipul tatuat?spune rupând îmbrățișarea.

Eu:- Da. Nu l-am mai văzut.

J:- E prietenul fratelui tau.

Eu:-Stai.Asta înseamnă că....

J:- Tayler se întoarce ?

Încep să zâmbesc incontrolabil. Jay își dă o palmă ușoară peste faţă.

J:- Trebuia să fie o surpriză.  La dreacu! Ești mai deșteaptă decât credeam!