Holocaust-Inceputul Sfarsitului

Capitolul 11.Trenul mortii-Partea a II a

Deja au trecut vreo 15 minute de cand am intrat vagon ca deja era plin până la refuz.Mai aveai loc doar sa treacă o persoană in toate direcţiile,in rest nu puteai decât sa stai in locul unde erai.Deja imi imaginez ca trebuie sa dormim aici!

Nu durează prea mult ca vad deja o faţă familiară aici.Era un domn înalt,cu barbă stufoasă si expresie a feţei pe jumătate încruntată,cu un aer de general.Nu era nimeni altul decât Domnul Heimer!

Încerc sa ma înghesui prin mulţime.După mult efort si multe înjurături pe care nici eu nu le ştiam din partea oamenilor înghesuiţi la maxim,am ajuns lângă domnul Heimer.
Eu:Domnule!Va mai amintiţi?Sunt eu,Arthas!
Atunci a început sa plângă.
Eu:De ce plangeti?
Heimer:Nu contează,e prea târziu oricum....
Eu:Prea târziu pentru ce?
Heimer:Salvare.O sa murim cu toţii.

Lumea începea sa se sperie ca o cireada de vite.
Călători:Ce tot vorbeşti acolo?!De ce sa ne omoare?Si cum crezi ca o sa facă asta?!
Heimer:Ne duc într-un lagăr de muncă forţată,sau unul de exterminare.Imi scăpa numele locaţiei dar stiu ca acolo deja au murit sute de mii de persoane.
Unii oameni credeau ca e nebun in timp ce alţii ii luau apărarea,dandu-şi seama de tot ce se întâmplă.

Eu:Dar......Cum?Vreau sa zic....nu pot sa ne omoare.E împotriva a tot ce e moral sau legal!
Heimer:Vor sa se răzbune pe eşecul lor din primul razboi mondial.Cred ca noi suntem de vină că au pierdut războiul.
Eu:Dar nu e vina noastră!Pe noi ne-au învins....
Heimer:Nu vine asa copile.Vor sa se răzbune pe toţi evreii din Europa.Vrea sa scape de noi,indiferent de metode.

Eu:Dar de ce nu au facut-o cand eram in Ungaria?
Heimer:Au venit cu un motiv "pompos" de a scoate evreii din Ungaria in Germania.Acolo mai aveam drepturi,insa aici suntem ca si morţi.

Eu:Dar nu pot face asta!Unde e poliţia?Unde sunt jandarmii?Ei au jurat ca ne vor apara de asta!
Heimer:Tehnic vorbind,nu mai sunt ai noştri.Nu ai auzit la radio?Germania a cucerit ţara si au preluat controlul pentru ca au refuzat sa trimită evreii in ţara lor.
Eu:Asta explică de ce erau atâţia soldaţi,dar nu am ştiut.

Toţi din jur au început sa se certe dacă avea sau nu dreptate.
Mama vine cu greutate lângă mine si ma trage de ureche până la colţul nostru in vagon.
Barbara:De ce te-ai dus acolo?Vrei sa o incasezi,nu?Lasă-l pe domnul ăla in pace!Nu vezi ce scandal ai facut aici?

Imi revin dupa ce mi s-au înroşit urechile in timp ce tata si fratemiu se gândesc ce se petrece.
Încerc sa întru in discuţie.
Eu:Tati?
Moise(tata):Da,tati,ce este?
Eu:O sa murim?

In clipa aceea il văd pentru prima dată pe tata speriat.Nu se mai uita la mine si începe sa i se zbată buza de jos.
Moise:Nu stiu....
Sisif:Ce iti vine sa întrebi una ca asta?
Sofia:Mami,mi-e frică.....

Aşa ne era tuturor.
După 6 ore deja aveam nevoie la baie.Am bătut in uşa sa pot ieşi sa il întreb pe conductor dacă puteam opri sa mâncăm si sa mergem la baie.Nimeni nu a răspuns.
După 12 ore oamenii intrau deja in panică.
Erau bătrâni si copii ca sora mea care trebuiau sa mănânce ceva,altfel se imbolnaveau.
In colţ statea domnul Heimer care parcă ştia ca se va intampla asta.
Heimer:Acum începe coşmarul.....

Dupa 16 ore trenul s-a oprit.Cred ca era ora 21.00 după cum mi-a spus cineva care avea ceas.
Oamenii tipar cât de tare puteau,nimeni nu răspundea.
Si aşa începea coşmarul,nimeni nu avea mâncare,pentru ca ni s-au luat lucrurile la intrare in vagon,nici apă.

Nu era nimic sa nu mănânc sau sa beau o zi,dar sora mea Sofia nu mai putea.

De afară,aud muzică si un miros de brânză.
Dintr-o dată,oamenii devin isterici.Cred ca cineva ascund brânză si nu le da si lor.

Doi se pocnesc deja între ei pentru ca ei cred ca unul dintre ei are mâncare,însă mirosul era de afară.
Heimer si Sisif îi despart si îi potolesc.
Eu:Mirosul de mâncare e afară!
Călător:Băiatul are dreptate!Mirosul e de afară!

Cu toţii se înghesuie la ieşire.Ţipetele lor de disperare sunt aşa tari încât nici nu aud ce gândesc!

Vine in sfârşit un gardian care ne spune ceva si apoi pleacă.
Cu toţii ne întrebăm ce a spus,mai alea ca nu era nici română,nici maghiară....

Apoi domnul Heimer ne spune.
Heimer:A zis sa ne ţinem gurile închise altfel o sa fie si mai rău.A mai spus încă ceva,dar nu zic cu copii de faţă...

Asta a fost prima zi,deşi era cea mai scurtă.
In total am mers o săptămână cu trenul.

In a doua zi eram deja dezhidratati.Mai făceau o pauză o dată la fix 12 ore,bănuiesc ca erau in ture.Nu mai puteam.In vagon era o căldură groaznică si nu aveam apă.
In final am ajuns sa ne hidratam cu propria transpiraţie.Da,stiu la cw va gândiţi,dar fără asta probabil aş fi murit.
A treia zi am hotărât sa ne facem nevoile într-un colţ, dar mai bine nu,mirosul era dezgustător si nu rezistai lângă colţ.Căldura a facut totul sa fie si mai rău.

In ziua a patra 16 persoane din vagonul nostru au murit.Atunci a fost si prima zi in care au deschis uşa. Cand au deschis mulţi oameni au vrut sa iasă,însă sau alea cu câte un glonţ in picior in mână.Ne spun ceva dar nu înţelegem.
Heimer vorbeşte ceva cu ei dupa care ne spune:
Heimer:Au venit sa scoată cadavrele.O sa ne dea o sticlă de 1 litru de apă sa rezistăm până luni.

Din acea clipă,ziceam ca s-a zis cu mine.Pur si simplu s-a terminat.Oricât de prostesc ar suna,aş fi dorit sa mor încet decât sa fiu executat de nu stiu ce soldat.
Nu mai există viitor,speranţa,viaţă.

Nici măcar nu sunt sigur de unde toată ura împotriva noastră....
Suntem condamnati la moarte,de nişte persoane pe care nu le-am vazut in viaţa noastră,pe care nu le-am văzut si cărora nu le-am facut nici un rău.

In ziua a cincea simt ca voi muri cât de curând din cauza insolatiei.
Cand ma uit la băltoaca de urină din colţ imi vine o idee nostalgică:sa imbib o cârpă in urina aceea sa nu fac insolatie!

Imi amintesc asta de la fiasco-ul cu radioul cand aveam 10 ani.Puţini puteau sta lângă mine,dar nu ma supăram.

Aşa câţiva dintre noi am mai supravieţuit,însă alţi 20 au murit.

In ziua a sasea Sofia s-a îmbolnăvit rau.
Din cauza subnutritiei si lipsei de apă,dar mi se pare ca si mirosului incredibil de urât.
Toţi am stat la căpătâiul ei.Tuşea din ce in ce mai tare,fără sa ştim ce are.

In ziua a şaptea a murit.
Toţi mai puţin Sisif am plans cand am observat ca nu mai respiră.
Un ofiţer a deschis uşa si a cerut ca de obicei cadavrele.Mama a refuzat sa o dea.
Ca sa işi bată joc de ea,un ofiţer i-a oferit o  pâine veche de o zi in schimbul cadavrului.
Sunt mulţi in vagonul ăla care si-ar da o mâna pentru pâinea aia.Însă mama tot refuza sa o dea.
Atunci tata a palmuit-o pe mama cu putere.
Moise:Ia pâinea aia femeie!Nu mai putem face nimic acum.Da-o dacă nu vrei sa o vizitezi acolo sus!

Mama a cedat si a dat-o pe Sofia acelor ofiţeri.
Atunci a fost ultima dată cand am vazut-o pe sora mea.Si acum ma gândesc ca ar fi facut acelaşi lucru dacă eram eu in locul ei.

Ne continuăm drumul si domnul Heimer află cum se numeşte destinaţia:Auschwitz.