Culoarea sentimentelor

Capitolul 1: Bună, sunt Teodor

                                                                      Capitolu 1: Bună, sunt Teodor

Luni, 4 martie, ora 14:33

- Ai vorbit cu mama ta? Mă întrebă Ioana dintr-o dată.

- Da, nu cred că o să mă lase, şoptesc.

- De ce? Trage un fum din ţigara subţire.

- Pentru că ştii cum e mama Ioana, mereu paranoică.

- Mă rog, o să vorbesc eu cu ea, spune nonşalant.

- Eşti proastă?! După nu o să mai ies niciodată din casă.

Ioana renunţă uşor la discuţie şi începe să-şi butoneze telefonul dezinteresată. E luni şi pe cât mi-aş dori ca mâine să fie vineri nu se poate, e abia începutul săptămâni, o săptămână destul de grea pentru mine. Trebuie să termin două proiecte şi să particip la repetiţile pentru sceneta de sfârşit de an. Deşi mai sunt câteva luni, profesori sunt atât de agitaţi când vine vorba de acest lucru. Ioana mă zăpăceşte la cap de două săptămâni să îi spun mamei de petrecerea ce se va ţine vineri într-un Pub din sectorul 6 însă ştiu că dacă deschid subiectul mă voi alege cu o morală pe cinste fără să fi făcut nimic.

- Miercuri după ore mă văd cu un tip, mă trezeşte bruneta din visare.

- E drăguţ? E tot ce pot să întreb. 

Nu mă judecaţi greşit însă experienţa mea cu băieţii, ei bine, este nulă. Nu cred că vreodată în viaţa mea am fost privită de vreun specimen din genul masculin mai mult decât o simplă amică. În schimb Ioana îşi schimbă iubiţi mai des decât şosetele. Cu tupeul şi înfăţişarea sa întoarce toate capetele masculine şi trezeşte şi mai multe.

- Foarte, însă are douăzeci şi unu, îmi spune în timp ce calcă chiştocul de la ţigară.

- De ani? o întreb şocată iar o cută mi se formează între sprâncene.

- Nu proasto, de cai, îmi răspunde şi urcăm împreună în metroul mult prea populat .

- Nu crezi că e cam mare? Totuşi încă nu eşti majoră.

- O lună în plus, una în minus, ce contează? O întâlnire nu poate strica nimănui, nu?

- Cred că da, aleg să abandonez subiectul.

Miercuri, 6 martie, ora 13:05

Următoarele două zile au trecut mult prea rapid. Mai am doar o oră iar după o să mă întâlnesc cu Ioana. Am hotărât să merg cu ea la întâlnirea aceea deoarece îmi este mult prea frică să o las singură cu un individ mai mare cu patru ani chiar dacă e în mijlocul zilei. Când se sună de ieşire îmi vâr singurul caiet pe care îl am la mine în geanta mult prea mare şi păşesc pe coridoarele liceului. 

- Katrina! Mă întorc brusc la auzul numelui meu iar un David transpirat îşi face apariţia.

- Hei! Îl salut eu.

- Bună, vrei să ieşim mai târziu? Îl privesc uimită. O să vină mai multă lume, mă lămureşte când observă nedumerirea de pe faţa mea.

- Sigur, o să îţi dau mesaj, forţez un zâmbet, scuze dar mă grăbesc îi spun şi părăsesc clădirea.

Ioana mă aşteaptă peste drum. Nu pot să nu observ felul în care arată, e atât de frumoasă. Părul negru, întins, e în perfect contrast cu cămăşuţa albă pe care a asortat-o unor blugi negri şi unor de ghete de aceaşi culoare. În schimb eu arăt deplorabil. Părul meu este prins într-un coc dezordonat. Hanoracul gri îmi ajunge până la jumătatea coapselor iar teneşi albi nu mai sunt chiar albi.

- Eşti frumoasă, îi spun direct.

- Da ştiu, mă ia în braţe.

- Şi modestă, afirm.

- Mulţumesc, îşi dă ochii peste cap.

Mergem pas la pas până într-un parc micuţ lipsit de orice urmă de populaţie iar frica mă acaparează. În mintea mea se formeză deja mii şi mii de scenari. Mă aşez pe o bancă şi îmi trag geanta la piept aşteptând ca Craiul prieteni mele să-şi facă simţită prezenţa. În scurt timp o maşină neagră, destul de luxuoasă se opreşte în dreptul nostru iar o namilă de om închide portiera în urma sa. Sare gardul viu şi se apropie de pietena mea iar eu îmi iau câteva secunde să-l analizez. E chiar frumos, cu barba uşor crescută în jurul maxilarului bine definit şi părul tuns scurt e cu adevărt supărătoar de chipeş. Dacă nu ai ştii că e român ai spune că vine de pe plaiuri orientale, din sudul României. Cei doi se îmbrăţişează ca şi cum s-ar cunoaşte de ceva timp după care se prezintă politicos.

- Bună, sunt Teodor, îi spune prieteni mele. Vocea sa este una gravă, uşor răguşită iar eu îmi dau seama că e noul meu sunet preferat.

Alug toate gândurile ce au legătură cu bărbatul din faţa mea, pe care apropo nici măcar nu îl cunosc, şi mă ridic încet de pe bancă.

- Ioana, se prezintă bruneta iar Teodor îşi etalează zâmbetul kilometric. Dar omul acesta nu are defecte?! Pentru Dumnezeu.

Îşi mută privirea înspre mine şi ridică o sprânceană curios. Mă abţin cu greu să nu pufnesc într-un râs colorat. Abia dacă îi ajung la umeri iar asta mă intimidează enorm. Lăsând la o parte vârsta e un tip chiar ok.

- Tu eşti? Îmi dau seama imediat că vorbeşte cu mine aşa că mă gândesc rapid la un răspuns cât mai bun.

- În plus, zâmbesc dulce şi îi întind mâna. Bravo Katrina, nici că puteai mai bine. Locul în care mâna sa o atinge pe a mea se aprinde rapid. Ignor aspectul acesta şi mă întorc spre Ioana.

- Cred că ar fi mai bine să plec, o să ies cu David şi restul, o anunţ pe prietena mea şi o sărut zgomotos pe obraji.

- Bine, ne vedem mai târziu, îmi şopteşte şi se îndreaptă spre brunetul din spatele meu.

- Pa, îl salut.

- Pa, răspunde el în timp îi cuprinde mâna prieteni mele.

Poate nu e un tip chiar atât de rău.