" - Da, stăpâne! am răspuns eu, cu glasul mai slab ca niciodată.
Chiar dacă priveam în pământ, știam că rânjește. Știam și ce urma să spună.
- Ridică-te! a șoptit în timp ce se apropria de mine.
Tăcerea ce se lăsase în cameră era sin...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Sunt un dezastru! am spus mai mult ca pentru mine în timp ce stăteam lungită pe o canapea din piele neagră, destul de simplă, dar comodă.
În cele din urmă reușisem să repar cumva dezastrul creat, cu ajutorul slujitorilor, bineînțeles, care începuseră să se uite ciudat la mine. Nu îi învinuiesc. Rhys mi-a tăiat în bucățele aproape tot ce era în farfurie și mi-a umplut un nou pahar cu substanța verde, pentru că cel vechi se spărsese între timp.
— Nu pot să neg asta uneori, a răspuns Stăpânul, abia abținându-se să nu râdă, ridicând ochii din cartea pe care o citea, tolănit pe patul cu așternuturi din mătase neagră. Măcar ești amuzantă.
Am tăcut amândoi pentru câteva momente. Nu pot să nu recunosc că mă simțeam destul de stânjenită și aș fi vrut să mă întorc în camera mea. La naiba, voiam să plec odată de aici, din acest palat, chiar și din regat. Mi-a revenit pentru o clipă înaintea ochilor chipul Prințesei Celeste care fusese omorâtă cu atâta cruzime.
— Era destul de dură cu supușii ei. Probabil ai fi urât-o cam în primele ore, a continuat Rhys nedezlipindu-și privirea din carte.
Parcă pe tine nu te urăsc încă din primele minute, am pufnit eu dându-mi ochii peste cap.
— Însă moartea ei nu e chiar întâmplătoare.
— Poftim? am întrebat, brusc interesată, ridicându-mă în picioare.
— Pentru că avea un secret. Unul pentru care trebuia să moară demult. Însă, ceva este în neregulă...., a mai spus Rhys pe un ton plictisit, de parcă nu era vorba de moartea unei persoane.
— Ce secret?
Stăpânul m-a privit, ușor amuzat de curiozitatea mea înnăscută. Apoi a continuat fără nici o legătură cu subiectul, ocolind cu delicatețe răspunsul la întrebarea mea.
— Am o misiune pentru tine. Pentru la noapte. Trebuie să te strecori în Biblioteca Centrală și să intri în Camera Secretă. Trebuie să îmi aduci de acolo Istoria Completă a Regatului. Atât îți spun, ai mare grijă. Acum poți să pleci.
Am deschis gura, dar nu știam ce anume să zic. Nici nu ajunsesem bine aici și deja aveam o misiune de îndeplinit. Mi se părea că își bate joc de mine. Nu știam nici unde e Biblioteca Centrală și de ce trebuia să aduc cartea aia. M-am înclinat repede în timp ce am spus un Am înțeles, Stăpâne! și apoi am ieșit din încăpere, închizând ușa cu grijă în urma mea. Oricât de nervoasă eram, trebuia să mă controlez.
Am înaintat pe coridoarele întunecoase rugându-mă să găsesc drumul spre camera mea fără să intru în bucluc. Însă atenția mi-a fost atrasă de niște șoapte ce se auzeau din dreptul ușii pe lângă care tocmai treceam. De obicei nu sunt genul care trage cu urechea, fiindcă mi se pare absolut nepoliticos, însă aici era altceva. Era un loc nou, plin de dușmani.
