Memoriile unui Demon.

Patru. Partea a doua.

Stăteam în patul meu. Din nou, nu puteam dormi. Mă gândeam la discuțiile cu Ethiriel. El nu era tocmai un Înger nobil. Cei nobili au ochii albi. El îi are albaștrii. E ciudat cum poate exista o legătură atât de strânsă între ochi și sânge. Atât la Demoni cât și la Îngeri. La Demoni, cei nobili au ochii și sângele negru, iar cei inferiori, ochii și sângele roșu aprins. Iar la Îngeri, cei nobili, care din păcate sunt din ce în ce mai rari, au ochii albi și sângele de aceeași culoare, și cei inferiori, ochii și sângele albastru.

   Mă gândeam la vorbele lui Ethiriel....

  "- I-ai văzut vreodată aripile lui Lucifer?

   - Nu, niciodată când venea să vadă Demonii noi nu le avea deschise.

   - Și-a smuls penele, dar pielea e tot albă. Demonii transformați au aripile asemănătoare cu ale liliecilor. Negre. Dar el, fiind printre primii îngeri, are tot aripile albe. Și îi tot cresc pene, dar și le smulge de fiecare dată.

   - Nu înțeleg...

   - Glasya, Dumnezeu îl iartă dacă el va înceta cu această dușmănie și dacă își va cere iertare. Chestia asta înseamnă o nouă șansă. El vrea răzbunare. Și doar tu poți să-l oprești. Ești printre cei mai puternici Demoni care au existat vreodată.

   - Ai spus că la 1000 de ani...

   - Da. Doar că de fiecare dată Demonul s-a sinucis înainte de transformare.

   - E un mare păcat!

   - Știu. Dar decât să lase lumea în mâinile lui Lucifer..."

                                              ***

   Mare agitație în sala de fizică a domnului Coffman.

   - Copii, copii...puțină atenție vă rog. strigă doamna directoare bătând cu palma în catedră. Vă mulțumesc. După cum știți, da, domnul Coffman și-a dat demisia.

   - Nu se poate!

   - Gura, Martin! țipă doamna Black. Era prima dată când o auzeam țipând. Și toată sala tăcuse în mod miraculos. Ea...roșise. își drese glasul apoi continuă. Deci, țin să vi-l prezint pe domnul Earl Newton.

   Făcu semn spre ușă și un bătrânel cu ochii verzi și părul cărunt intră în clasă. "Nu pot să cred...profesorul?! Avea ochii albi, acum sunt verzi. Avea barba lungă, iar acum obrazul lui e fin... Poate mi se pare."

   - Bună ziua copii!

   - Eu vă părăsesc, o zi bună! spuse doamna directoare ieșind.

   - Bine, fiind prima oră împreună, aș vrea să facem cunoștință...să vedem...tu, domnișoară. zise el arătând cu degetul spre mine.

   - Eu?

   - Da, tu.

   - Mă numesc Heavynne Hill.

   - Frumos nume...și tu? vorbi arătând spre Aiden.

   - Mă numesc Aiden Rowland.

                                              ***

   La finalul orei m-am ridicat din bancă și am mers glonț la profesor.

   - Putem vorbi puțin?

   - Desigur. Doar că trebuie să vrobim în liniște micuța mea.

   - Mergem în camera mea?

   - În grădina din spate, e un loc minunat!

   Ajunși acolo ne-am așezat pe o bancă.

   - Domnule profesor...chiar...

   - Da, micuță Glasya, eu sunt.

   - Nu se poate, mi-a fost atât de dor! am exclamat eu îmbrățișându-l.

   - Ai crescut. Ești mai mare și mai frumoasă.

   - Mulțumesc. Dar v-ați schimbat. Ochii...ce s-a întâmplat cu ei?

   - Ochii mei? Sunt bine, aceeași nuanță de alb, dar voi aici aveți o chestie foarte interesantă. Am lentile. spuse el blând.

   - Și v-ați tăiat barba...

   - Ei, o nimica toată!

   - Dumneavoastră....sunteți Înger nobil?

   - Ei, de unde...

   - Domnule...ochii albi.

   - Ei, micuță Glasya, se pare că ai aflat unele lucruri...

   - Într-adevăr... aveți multe să-mi spuneți. Micuța Amalia... și eu, aici, cu această misiune...

   - Se pare că ai aflat multe lucruri... spuse el uimit.

   - Da, domnule.

   - Ei bine, draga mea, Amalia e bine. Ea a vrut să se sacrifice pentru tine. Lucifer încă nu și-a dat seama. Cât despre misiunea ta aici...va trebui să fii tare. De aceea am venit personal să te ajut.

   - Vă deranjează dacă-mi spuneți numele?

   - Earl.

   - Numele adevărat...

   - Eu...eu sunt .... Aglariel.

   - Ce? Pe bune? Puternicul Aglariel?

   - Da, copilă.

   - De ce ai fi venit după mine tocmai în Infern?

   - Ceilalți Demoni aleși s-au sinucis ca să nu cadă pradă lui Lucifer. Iar noi vrem să îl aducem pe el în Paradis. Nu ne place, sincer să fiu, lupta, răzbunarea, dușmănia. Vrem pace. Iar acum, am venit personal să mă asigur că totul va fi bine. Viața ta e prețioasă micuțo. Și te voi proteja cu prețul vieții mele.

   - Domnule...

   - Glasya. Încă un lucru. Să ai mare încredere în Aiden. Dragostea e cea mai puternică armă împotriva răului. Nu-l lăsa să plece. O să afli mai târziu cât de special poate fi.

                                         ***

   Stătusem până târziu cu Aglariel în grăfina liceului. Era ora unsprezece. Am intrat sfioasă în apartament. Aiden stătea pe canapea. Cum m-a văzut s-a ridicat și a plecat în camera lui. Nu puteam spune nimic. Mă blocasem. Îmi deschisesem gura dar cuvintele erau oprite de ceva. Reușisem să scot un "Aiden, eu te iubesc!" Când închise ușa. Dar era prea târziu. Nu auzise. Mi-am plecat capul supărată și am intrat în camera mea, sprijinindu-mi spatele de ușă. Am auzit pași în living, apoi glasul lui dulce. "Și eu te iubesc, Heavynne...". Începusem să plâng. Mă ghemuisem lângă ușă și plângeam. Apoi m-am ridicat brusc și am alergat spre ușa camerei lui, deschizând-o rapid. El era în fața ușii cu ochii lui albaștrii scăldați în lacrimi. M-a cuprins în brațe și mi-a mângâiat buzele cu ale sale. Mâinile lui îmi atingeau spatele făcându-mă să tresar. Fluturi microscopici îmi invadaseră stomacul. Mirosul lui de parfum mă amețise complet. Nu mai vroiam să se termine. Am căzut amândoi în genunchi, îmbrățișați. Era atât de frumos modul în care brațele sale imense îmi înconjurau trupul meu firav. Îmi mângâia lin părul ce se revărsa ca o cascadă de foc. Iubeam și eram iubită.