Umbra

Capitolul 3

Festivitatea de deschidere a fost de-a dreptul impresionantă, și pe cuvântul meu că o asemenea deschidere nu putea avea loc decât la o astfel de facultate. Sincer, nici nu știu cum de am nimerit eu într-o facultate atât de modernă și într-un cămin atât de infect.

Oricum, lucrurile aveau să se schimbe de astăzi.

După terminarea festivității de deschidere, a urmat un moment în care m-am simțit exact ca în liceu. Am ieșit cu toții în curtea facultății și am început să facem cunoștință. Pe această cale mi-am dat seama ca nu o cunoșteam doar pe Pheobe, ci și pe Juliette, o fostă colegă de liceu. 

Mai mică de statură decât mine, cu părul șaten cu ombre-uri blonde, mereu coafat și aranjat, cu ochi mari și căprui, machiată perfect, ca în reviste, Juliette era întruchiparea perfectă a fetiței ăleia de pe Instagram, cu un look perfect, haine scumpe și o mașina luxoasă. 

Îmbrăcată cu o salopetă albastră cu pantaloni lungi, cu o pereche de pantofi cu toc, cu o geacă de piele roz cu franjuri în stil cowboy, cu un rucsac în ton cu geaca, stătea puțin mai departe de noi, înconjurată de ceilalți colegi. 

Uită de existența noastră pentru o secundă și ne bagă în seamă doar când ne facem curaj și ne apropiem destul de mult de grup. Am făcut doar o poză împreună la deschidere și cam atât. Ea a fost mereu genul ăla de fată care nu s-a temut niciodată de oamenii noi din viața ei. A fost mereu deschisă și a avut mereu chestii în comun cu ceilalți. Am fost prietene în liceu și eram fericită oarecum că o văd aici. Puteam să ne continuăm prietenia.

În toată învălmășeala, îmi aduc aminte de mutatul la căminul acesta privat despre care Phoebe îmi vorbise pe tot parcursul festivității, așa că fac un pas în spate, ca și cum aș vrea să îi pot vedea pe toți.

"- Ahm.." murmur ușor, mai mult pentru mine, încercând să-mi fac curaj. "Stă cineva la North Side Campus?" spun destul de tare cât să mă pot face auzită.

Imediat după întrebarea mea, urmează o clipă de liniște în care toată lumea mă fixase cu privirea iar eu începusem deja să mă rog în capul meu să nu cumva să înceapă să râdă.

La un moment dat, văd o mână ridicâdu-se și un zâmbet apare imediat pe fața mea. O apuc pe Phoebe de o mână și o trag după mine până ce ajungem în fața celor doi băieții.

Într-un moment în care îmi pierd mințile absolut de tot, mă trezesc vorbind cu tipul care ridicase mâna fără nici o jenă.

"- Nu vreau să pară deloc ciudat dar vreau să-mi dai numărul tău de telefon." spun cu convingere în timp ce scot telefonul din buzunar.  

Pot simți privirile ciudate ale lui Phoebe în  momentele astea, însă nimic nu părea să fie capabil să mă oprească acum.

"-Notezi?" mă întreabă timid tipul pe care-l asaltasem pur și simplu.

"-Siugur ." aprob scurt și imediat ce începe să-mi dicteze numărul de telefon, degetele mele micuțe încep să tasteze cu repeziciune. "Ah.. Iar numele tău este...? " mă uit din nou la el.

Se uită ciudat la mine așa că simt nevoia să completez.

"-Ahm.. ca să notez, să știu pe cine sun." râd scurt ca o retardată.

"- A. Sigur. Andrew. "

Andrew.  Notez în telefon apoi îl pun înapoi în buzunar.

"- Mulțumesc. Ne vedem la cămin atunci. Și poate maine dimineață mergem toți 4 la facultate." zâmbesc ușor fără să-mi dau seama că tocmai l-am inclus automat și pe celălalt băiat care stătea lângă Andrew.

Andrew era micuț de statură, cu păr blond și cu ochi albaștrii, cu barbă și cu o conformație corporală nu tocmai atletică. 

Celălalt tip, al cărui nume nu-l știam încă, a stat în tot acest timp lângă noi, fără să scoată o vorbă. Era cu mult mai înalt decât Andrew, cu păr brunet, ușor cârlionțat, nu foarte scurt tuns, cu ochi care amestecau căprui și verde. Purta ochelari de vedere și părea a fi genul ăla de bookworm. Părea super liniștit și la locul lui.

Știți voi, tocilarul ăla tipic, care nu vorbește cu fetele și se joacă pe calculator.

În fine, nu-i acord prea multă atenție pentru ca eram prinsă cu o treabă mai importantă - mutatul meu. 

Deci, eu și Phoebe spunem pas unei ieșiri cu colegii la un suc și mergem spre autobuzul ce avea să ne ducă înapoi la căminul ăla minunat. 

Apropo de autobuz. Ar fi fost prea frumos să ne și iasă din prima, nu?

Exact, pentru că ne-am rătăcit și am ajuns într-un alt cartier de unde a trebuit să ne întoarcem și să schimbăm autobuzul.

Când în sfârșit ajungem la cămin, deschid ușa și încep imediat să strâng totul, așa cum nu o mai făcusem până acum. Se pare că tatăl meu vorbise deja cu tatăl lui Phoebe și stia mai bine decât m-aș fi așteptat eu cum stau lucrurile.

Nu durează prea mult și o văd pe Lauren intrând.

"-Ce faci? Pleci?" spune ușor uimită, uitându-se când la mine, când la Phoebe care îmi strângea așternuturile.

"- Exact. Plec. " spun eu fericita, având un zâmbet larg pe față.

Plec naibii de aici.