Angelo

Capitolul 11

         Doamne, te mai întreb încă o dată, de ce naiba m-am băgat în asta? Cum să dau eu de mâncare la lei? Iau găleata plină ochi cu haleală pentru bestii și mă apropii cu pași mici spre sfârșitul meu.

          Dacă ies viu de aici, promit că am să mă căsătoresc! Te rog, Doamne, nu mă lăsa să mor, sunt prea tânăr și prea frumos ca să sfârșesc în burta uneia dintre imensele bestii!

           Cu cât mă apropii mai mult de cușcă, cu atât fiarele se agită mai mult. Cred și eu, simt miros de hrană proaspătă și aici mă refer chiar la mine. Îmi fac o cruce mintală și mă pregătesc să deschid poarta din fier.

            — Stai! Oprește-te imediat! Rămân cu mâna în aer la auzul vocii din spatele meu și mă răsucesc pe călcâie.

            — Doar nu aveai de gând să deschizi poarta aceea!?

            Mă întreabă de data aceasta mult mai serioasă. Dau din umeri și las găleata jos.

             — Am primit sarcina să mă ocup de lei, asta vroiam să fac. Pot să știu de ce m-ai oprit?  O întreb la rândul meu arcuindu-mi una din sprâncene.

              — Se vede că nu ești de pe aici. Îți dai seama că nu mai ieșeai de acolo? Pare amuzată de situație, dar încearcă să-și mascheze zâmbetele. Uite, prin mica portiță de acolo trebuie hrăniți.

           Îmi face semn spre o mică deschizătură undeva mult mai sus față de poarta principală. De ce nu am văzut-o mai repede? Doamne, doar nu ai crezut că am să mă căsătoresc chiar azi? Îmi mai arată o scară rezemată puțin mai încolo și mă bate prietenește pe umăr.

             — Apropo, eu sunt Allia. Îmi face cu ochiul și dispare exact așa cum a venit.

             Privesc câteva clipe pierdut, fascinat de înfățișarea sa. Pletele blonde îi vântură în aer, iar șoldurile se leagănă într-un gest provocator.

             Angelo, trezește-te! Te așteaptă leii! Mă cert singur și am noroc că nu-mi poate auzi nimeni gândurile, altfel, ar fi vai de viața mea!

              — Sunteți niște pisicuțe cuminți, da? Mă lăsați să-mi fac treaba și după promit că plec de lângă voi.

              Drept răspuns, primesc un răget înfricoșător de la unul dintre ei. Era aproape să cad jos de pe scară. Trag adânc aer în piept și deschid cu frică mica ușă. Azvârl toată carnea înăuntru și închid repede totul.

              — Prietenilor, de aici în colo, vă descurcați! Mă dau atât de repede jos, că nici nu-mi dau seama când ating pământul cu picioarele.

               Cred că-mi fac vreo zece cruci în minte înainte să plec de lângă cușcă. Răsuflu ușurat abea după ce nu mai zăresc imensul gard din fier al fiarelor sălbatice.

             — Știi că trebuia să le dai câte o bucatã de carne la fiecare, nu?

             Allia îmi apare din nou în față cauzându-mi o sperietură zdravănă. Îmi duc mâna la inimă și mă prefac că nu mai pot să respir.

              — Hei, ești bine? Nu vroiam să te sperii atât de tare. Îmi cer scuze...

               — Bau! Încep să râd de fața nedumerită a tipei.

               — Foarte amuzant, idiotule! Mă ațintește cu degetul pe piept și se apropie din ce în ce mai mult de corpul meu. Acum, spune-mi ce cauți printre noi? Se vede de la o poștă că habar nu ai de lumea aceasta!