Crăciunul țese de toate: înțelepciune, fericire și iubire. Însă, mai țese câteodată și nervi duși la extrem de către unii idioți care se cred mari și tari, dar până la urmă devin niște molâi în fața noastră, a fetelor.
Asta este povestea mea, a lui...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Femeia asta clar a devenit cea mai mare obsesie a mea.
Nu găsesc un răspuns mai plauzibil decât obsesie, căci, numai gândindu-mă la ea, am ajuns să îmi anunț venirea acasă cu o ușă direct în față.
Am dat cu capul suficient să fiu trezit la realitate, iar tata să o deschidă apoi și să mă întâmpine, ridicând o sprânceană de confuzie.
Se așază pe canapeaua din sufragerie, în timp ce în mâinile sale se află un ziar. Poartă pe chip un zâmbet ștrengar la vederea mea și acest lucru mă îndeamnă să-mi dau ochii peste cap.
Sunt sânge din sângele său, este și normal să mă înțeleagă și să știe că, la ce bulversat sunt, nu o să am cheful necesar de absolut nimic. Poate nici de a purta cu el vreo conversație.
Gândul mă poartă iarăși la piticul de grădină brunet și creț, cu ochii între o combinație de verde și căprui, cu o gură păcătoasă.
A dracu' rău piticania aia.
Mă întreb doar dacă are vreun iubit sau dacă a avut, căci la cât de sprintenă e, aș zice că nimeni nu a putut ține pasul cu ea. Mă simt sleit de puteri pentru că nu am mai întâlnit vreo femeie ca ea, dar mi-a fost ușor să mă mulez și să iau parte la conversațiile noastre acide.
La privirea intensă a tatei, sunt gata să mă spovedesc de păcatele pe care eu și Baylee Hewitt le-am cauzat astăzi.
- Se pare că ți-a priit bine la doamna Lily, concluzionează bătrânul, atunci când trec de barul ce desparte bucătăria de sufragerie și deschid frigiderul, luând o doză de bere din el.
- Trebuia să dormi la ora asta, nu să mă aștepți pe mine ca să mă dădăcești! replic mai acid.
Mă uit înspre ceas și constat că nu e mai mult de ora nouă, având senzația că e în jur de unsprezece.
- Mă uitam liniștit la televizor aici, jos. Maică-ta e din nou în perioada aia a lunii. Face ca o isterică, își dă ochii peste cap și rânjește. Deci... cum a fost? întreabă din ce în ce mai curios și scot un oftat printre buze, care îl face oarecum să-mi înțeleagă starea de după întâlnirea cu femeile Hewitt.
- Habar n-aveam că Lily are o pramatie de fată cu o înălțime de pitic de grădină, surâd și mă așez pe canapea, în stânga tatei.
- Așa era și mama ei în tinerețe, dar să nu te audă maică-ta că ne crapă capul la amândoi.
Nu îmi dădeam seama de ce șoptește vorbele, apoi am înțeles la ce se referă mai exact. Familia noastră și cu familia Hewitt sunt prieteni buni, iar mama nu a fost vreodată afectată de ideea că tata și Lily se cunosc din vremea liceului.
Totuși începem să râdem simultan și îmi aduc aminte de abia acum că el și mama artizanatului au avut o anumită legătură mai... intensă. Nu doar simplul liceu.
