Povesti pentru concurs

Iluzii de adolescentă

Întotdeauna o iubire începe cu o prietenie. Nu e nevoie de ritualuri complexe de împletire a destinelor. E de ajuns și un simplu "bună". Uneori și lucruri mai simple de atât. Ca o privire, de exemplu. O privire și tot universul îți e dat peste cap. O privire și zidurile ce îți înconjurau inima cad, lăsându-te vulnerabilă.
      La mine nu a fost așa. A fost spontan. Grotesc. Mi-ai trecut prin față și mi-ai luat inima, lăsând în urma doar o dâră de parfum după care să mă ghidez. Nici măcar nu ți-am văzut fața. M-a cucerit atitudinea ta, vocea ta. Felul în care erai înconjurat de persoane ce își doreau sa afle orice aspect al vieții tale. Exact ca mine.
Ne aflam în aceeași situație. La fel și, totuși, atât de diferiți. Doi adolescenți populari, ce ar fi trebuit sa formeze cuplul popular. Ăsta era idealul. Însă idealul părea să nu fie același în ochii tuturor. Pe atunci, eram doar o fetița răsfățata ce credea că poate avea orice. Și s-a dovedit că pot avea orice, în afară de inima băiatului pe care îl adoram.
E o cruzime să spun că erai ca mine. Nu erai așa. Erai bun, înțelegator, modest. Eu eram aroganta, încrezută, egoistă. Eram genul de fată desprinsă din poveștile clișeice. S-ar putea spune că extremele se atrag, însă procesul de atragere nu a fost finalizat la noi.
       Dorința de a te domina, de a te avea doar pentru mine, nu a fost atât de intensă la început. Apogeul a fost atunci când am facut cunoștința cu verdele sălbatic din ochii tăi. Un verde crud, ce părea însă că îmi topește inima și îmi unge sufletul cu bucurie. Eu, regina liceului, răutatea întruchipată, nu puteam recunoaște asta. Nu puteam să arăt că pot fi influențată de cineva. Căci, la vremea aia, mintea mea îmi spunea că am o reputație de întreținut. Așa că am așteptat. Am așteptat, precum o regină așteptând câștigarea războiului, să vii la mine și să îmi ceri sa fiu iubita ta. Ai venit. Și era de așteptat. Pentru că eram frumoasă, eram dorită de toți băieții.  Eram perfectă. Dar nu din toate privințele.
Am acceptat cererea ta. Și a fost frumos cât a durat. Îmi plăcea să mă iei de mână, să mă ții in brațe, să mă săruți. Aproape că mă făceai să îmi schimb atitudinea. Însă nu pentru mult timp. O fată ca mine nu putea fi văzută mai mult de cinci luni cu același băiat. Și începusem să mă plictisesc de tine. Începusem să stau pe lângă alți băieți, sa le accept atenția. De ce să neg? Nu știam ce e iubirea. Nu știam că, odată ce iubești, rămâi cu cel pe care l-ai iubit adânc întipărit pe pereții sufletului. Nu știam că, mai tarziu, tot răul pe care l-am facut va avea să se întoarcă împotriva mea, într-un fel sau altul. Dar am aflat. Și a fost sfâșietor.
       Tu, Nicolas, m-ai lăsat liberă. Mi-ai spus că asta nu merge. Că mai bine experimentez, dacă așa îmi place. Mi-ai așternut în cap următoarele cuvinte: "Îmi pare rau, Jess. Dar nu pot fi într-o relație cu o persoana atât de rece. Nu e destul să fii buna cu mine, deși nu ai fost în totalitate. Ci e necesar să te oprești din a-i înjoși pe cei din jur."
Am contemplat asupra acelor cuvinte zile întregi. Și mi-am dat seama că e adevărat. Nu realizezi cat de mult ai nevoie de un lucru până când nu îl pierzi. Am înțeles ca trebuia să mă schimb. Și m-am schimbat. Am început o nouă viață, o viață așa cum tu ți-ai dorit să duc. Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă tu nu te-ai fi ivit în viața mea si nu mi-ai fi deschis ochii. Probabil că aș fi continuat să îmi creez iluzii cum că voi reuși ceva cu atitudinea mea. Deși toată persoana mea s-a reformat, tu încă ai rămas acolo. Și mă întreb daca o sa fii măcar prieten cu noua eu. Sau poate mai mult de atât...

                                                      Andreea

Stelutaa__
arieelx_
Sper ca e îndeajuns de bună și că atinge standardele concursului.
699 cuvinte