♨ Sarcina - "Croiește-ți propriul drum" :RO

Sarcina - Partea a doua: Baka Pufu

I-am urmarit de-a lungul coridoarelor sumbre, peretii de caramida erau vechi si umezi, din cand in cand o figura mica se plimba prin diferite gauri, chitaind in suparare ca nu-si gasea de mancare. In fata unei usi masive de lemn, putred de asemenea, ne-am oprit, Am studiat-o un timp pana sa ma uit la cei doi din nou.

-Aici e, a spus Mivril fara sa-si dezlipeasca privirea de pe usa aceea.  

-Aici e.....ce?  

-Beciul, baka Pufu, mi-a spus Kaavaler luandu-ma peste picior.  

-Cavalerii nu ar trebui sa fie respectuosi?

-Si eu vroiam o armura dar nici de-aia nu am primit, nu?  

-De parca o fi vina mea~  

Mivril ne-a atras atentia si ne-a facut semn s-o urmam inauntru. Un sentiment ciudat, rece, m-a cuprins si, din instinct, mi-am incolacit bratele in jurul primului obiect pe care l-am avut la indemana. Fiind intuneric, nu mi-am dat seama ce era, insa era ceva cald, si asta conta.

-Pufulici, sa stii ca daca o sa cazi, nu te tin, imi sopteste Kaavaler.  

Deci pe el il apucasem.

-Sa n-ai grija, te trag cu mine.

-Ma lipsesc. Mai bine te tii bine de mine.

-Narcisistule. Ti-e teama sa nu-ti strici freza.

-E da, sa stii ca nu-i asa. Imi pasa de cei din jur.

-Asta ai citit-o pe un biletel japonez, la pariu.

-Azi de dimineata, a ranjit sardonic.

-Macar sa citesti stii, e ceva.

-Aici.....murmura Mivril aratand catre un fel de cerc ciudat facut cu creta, in mijlocul caruia se aflau niste carpe vechi.  

In clipa urmatoare, dispare in intuneric. I-am strans mana lui Kaavaler. De cand ma stiu pe lume, imi este frica de intuneric. Iar camera aceea, putin luminata, imi inducea tot felul de ganduri si situatii care mai de care mai infricosatoare.

-Pufu? ma intreaba el.  

-Ce vrei?

-Ti-e frica?

-.......nu.

-Minti.

-Ba nu.

-Nu-i nimic gresit in a-ti fi frica.

Baiatul glumet si batjocoritor disparuse. Acum, era grijuliu si chiar dulce.

-Poate....

El a zambit.

-Tine-ma de mana.

Mi-am curatat gatlejul si am aprobat, strangandu-l mai tare.

-Hei, cand terminam, te scot la niste tempura, vrei?

-E favorita mea. Tu platesti.

-Normal. De-asta exista baietii.

Mivril s-a intors cu o carte veche, plina de panze de paianjeni si praf.

-Intrerup ceva?

-Nimiiiiic!~  

-Kaavaler, vrei sa vii putin aici?

El, bineinteles, a facut pasii necesari catre ea, lasandu-mi trupul sa tremure. Sora acestuia s-a uitat la el indelung, dupa care a inchis cartea si i-a dat cateva in cap. Pe mine aproape ma pufnea rasul.

-Ce ti-am zis sa faci? Sa citesti tot! Si ai facut-o?!

-Da draga.

-Pe bune? Sa-nghete ciresii ca ai citit tu tot?

-Sa-nghete.

-Sa arda toate templele din Japonia ca ai citit tu tot?

-S-arda!

Inca una in cap.

-Dupa ce ca nu ai facut ce ti-am zis, mai si blestemi comori ale tarii!

-Dar-

-BAKA ONII-SAN!!

-Ciudata mai esti soro. Cand ti-ai luat doza de sake ultima data? 

-Ce scrie aici?

Ii arata cu degetul un loc anume.

-Habar n-am. E prea mic scrisul.

-Prea mic? Asa scrie si in carti.

-Intocmai. Cine are timp sa ia o lupa sa stea sa citeasca?

-Cu siguranta nu tu.

-Ce sora tare am.

-Perfect.

Inchide cartea si se uita la mine.

-Imi pare rau Yuichirou-san. Fratele meu nu a citit tot si adevarul e ca...mai avem nevoie de ceva. va chem eu cand o sa-l obtinem.

-Da da. Pierdere de timp.

-Te conduc eu, se oferi 'cavalerul'.

-Te-ai trezit si tu....

M-a condus pana afara, iar cand sa ne luam ramas bun, mi-am amintit de ceva.

-Cu tempura mea cum ramane?

-Ah.....maine la 4?

Am zambit.

-Perfect. Ne vedem atunci.

M-am intors si mi-am continuat drumul. Mi se pare mie sau tocmai fixasem o intalnire? Cine stie...

----

Scuze ca este asa scurt, mai compensez dupaia :)  

Poza o sa mai intarzie, vorba japonezului: Gomenasai~

Yuichirou~♥