Corigentă la iubirea ta

Capitolul 5 - Graffiti

Nici nu ştiu cun dracu să-mi mai cer scuze de la voi.

Nu vreau să o lungesc aşa că : srry lume că nu postai dar îs cam praf acum, gen capul meu i bombă atomică din cauza stresului, darr...

O să încerc, sper, să postez mai des.

Încerc...

Nu vă mai plictisesc cu ale mele că oricum nu vă pasă deci let's goooo cu caputolul.

Vlad Munteanu

         Planul este gată. Nu cred că mai trebuie ceva ajustat la el. Adică am cam tot ce-mi trebuie.

         Astăzi, în ziua balului se îndeplineşte 1 an de la accident. Să subliniez: acel accident. Şi vreau să fie special. Vreau să însemne ceva ziau aceasta. Şi chiar mă bucur că cel mai bun plan mi-a venit în minte. Ştiu Lavinia că eşti acolo sus şi te gândeşti la mine şi de aceea vreau să demonstrez cât de mult o fac şi eu.

          Astăzi e vineri. Şi din păcate, da, mai avem şcoală. Dar, o parte bună a acestei zii de vineri este că eu şi cu idotul de frati-miu n-am pierdut autobuzul. Ajung la şcoală, dau pumnul cu câțiva băieți şi mă duc direct către clasă deoarece în momentul de față sigur nu am chef de bârfe sau alte discuții.

         Cum intru în clasă, Melisa şi Isabella mă iau în brațe. Când desprindem îmbrățişarea de grup le întreb:

Vlad: Pentru ce a fost asta?

Melisa: Doar aşa... *murmură ea şi se preface că se uită în altă parte*

         Ştiu că ele două ştiu ce zi este astăzi. Şi mă gândesc că ăsta este motivul îmbrățisării că altă explicație n-am. Adică ele nu ar face aşa ceva deobicei, bine doar Isabella că ea e mai prietenoasă, dar probabil acum nu că o va supăra pe Mel. Oricum o îmbrățişare nu e nimic. Şi nici eu şi Melisa nu prea suntem nimic deoarece nu ştim ce suntem. Dar Isabellei îi pasă şi mereu îi va păsa de sentimentele noastre şi de aceea cred că nu încearcă să se apropie aşa mult.

Isabella: Vreau să ştii că amândouă îți vom fi mereu aproape, orice s-ar întâmpla, ok? *spune şi îşi ridică ambele sprâncenele, pe fruntea ei apărând nişte linii*

            Eu doar zâmbesc. Cred că doar asta puteam să fac acum.

***

         Beau un pic din wiskey-ul combinat cu Cola care nu mai pare aşa de tare pe cât era. Am spus că nu beau în seara asta, dar un păhărel nu strică. În plus, după ce-l termin voi pleca. Mai întâi va trebui să fac o mică vizită acasă să iau tot ce-mi trebuie, iar după ştiu eu.

         Când am ajuns în apartament era în jur de 12 jumătate, deci părinții sigur dorm. Când ajung în cameră văd că PC-ul lui Cristi e aprins. Ciudat... Parcă l-am stins când am plecat.
          Ignor acest fapt şi mă duc să-mi iau rucsacul.

         Ajung în dreptul şcolii şi mă duc la peretele din spate, unde obijnuiam să ne petrecem pauzele. Scot spray-urile din ghiozdan şi încep să mă gândesc la cum aş putea începe. Fix când voiam să apăs pe buton, un fluierat se aude.

Cristian: Hey. *țipă acesta, deoarece era la vreo 10 metri distanță*

Melisa: Chiar crezi că te vom lăsa singur? *agită la rândul ei o sticlă pentru graffity în mână*

Isabella: Never.

         În acel momebt mi-am dat seama că eu chiar am prieteni, cărora oficial de pasă. Şi asta m-a făcut să rânjesc larg. Ce puteam să obserb erau outfit-urile Isabellei şi al Melisei. Isabella purta o pereche de pantaloni negri şi cu un hanorac negru, având gluga pe cap. Probabil şi ei îi era frică şi de aceea se ascunde.

         Dar Melisa, ahh... Purta un costum întreg, mulat pe absolut tot corpul, de culoare neagră şi cu nişte modele verzi neon pe el. Cel mai mult m-a atras decolteul ei, care era unul destul de generos. Bruneta deobicei nu vrea să iasă în evidență cu hainele ei, dar aici chiar m-a şocat.

Isabella: Stai, m-ai întâi să nu uităn de măşti. *spune şi scoate ceva din ghiozdan*

Melisa: Era să uit. *îşi pune masca tip off-white care se potriveşte cu costumul ei*

Vlad: Arăți... *încercam să găsesc un cuvânt potrivit cu contextul* hot.

         Aceasta doar rânjeşte într-un fel, victorios. Decidem să ne apucăm de treabă. Era destul de greu, trebuie să recunosc, dar merită. Orice merită.

           Într-un final am terminat. Arăta chiar wow. Eram mândru de ce am putut face şi chiar a meritat totul.

Melisa: Rest in peace, Lavinia. *se uită la cer şi îşi muşcă uşor buza de jos*

          Îmi pun mâna după umărul ei şi ea îşi plasează capul pe umărul meu. Ajungem ca toți se ne uităm la cerul înstelat care nu era acoperit de nici un fel de nori.

Cristian: Ar trebui să plecăm. Ceilalți de la prom s-ar putea să-şi dea seama că lipsim. *respiră adânc şi se uită în jos*

***

Dimineața următoare

         Mă trezesc cu o stare de amețeală, deci îmi ia câteva secunde până să-mi dau seama că nu mai visez.
         Mă dau jos din pat şi pot observa că (,) Cristi deja s-a trezit. Merg către bucătărie pentru a vedea cum sunt statusurile de dimineață.

Estella: Aştept să se trezească frac-tu şi după îți spun ce se întâmplă, Cristian. *zice mama pe un ton răstit, ştiind că lui Cristi nu-i place să i se zică Cristian de către familie*

Vlad: Sunt treaz. *murmur eu cu juma' de gură*

Lucian: Vlad şi Cristian Munteanu, nu mai ştiu cine sunteți.

Cristian: Despre ce vorbeşti? *spune el şi se uită confuz ba la mine, ba la tata, ba la mama*

Estella: Ce se întâmplă cu voi? Ştiu că ultimul an a fost greu, iar tu Vlad te-ai schimbat enorm. Dar tu Cristi? Te-a şantajat Vlad să faci ceva sau cum? *zice asta extrem de agitată*

Vlad: Dacă ne-ați explica ce am făcut am înțelege şi noi, mamă. *spun apăsat*

Lucian: Duțu ştiu că accidentul Laviniei te-a schimbbat şi înțeleg asta, deoarece a fost prima ta iubită şi o iubieai enorm. Dar una e să mergi la mormântul ei aproape în fiecare zi timp de 3 luni sau să nu vorbeşti cu noi şi să nu prea stai pe acasă sau să tot îți cauți fete. Dar alta e ca tu şi prietenii tăi să faceți graffiti pe peretele şcolii!

         Şi atunci mi-a picat cerul în cap.
         Cum au aflat? Cum s-a aflat? Totul îmi era neclar.
        

~1100

4 aprilie 2019