Capitolul 2

96 8 2
                                    

O rază de soare îmi mângâie fața. Prea curând aș putea zice. Aseară am ajuns târziu după ora stingerii. Mai bine nu aș fi mers. Petrecerea a fost grozavă, dar am fost distrată. Mereu mi-a zburat gândul la... Ei bine, nici nu mai contează, nu e ca și cum ne vom mai revedea vreodată. Mi-a fost destul de clar asta ultima dată.

Cu greu, reușesc în cele din urmă să mă ridic în șezut, ținându-mă îndurerată de ceafă. Timpanele încă îmi vâjâie zgomotos în ritmul ultimei melodii auzite cu o seară în urmă. Privirea mi se împăienjenește și cu greu reușesc să descifrez un corp uman așezat în spatele meu pe partea lui de saltea. Complet gol. Are fața scufundată într-una dintre perne și îndrugă ceva numai de el înțeles. Pare a fi destul de nervos întrucât respirația i se precipită într-un timp destul de scurt. Îi feresc câteva șuvițe răzlețe de pe chip pentru a-l analiza mai îndeaproape. Tabloul lui așa, gol în dormitorul meu, adormit și învelit în așternuturile patului meu îmi umple inima de fericire. Degetele îmi coboară pe gâtul său, până la scobitura acestuia. Involuntar, îmi mușc buza inferioară. Involuntar, mintea mea zboară la cum a început totul.

La cum o durere atât de profundă și de adâncă a condus la o dragoste atât de puternică și de adevărată. Nici acum nu pot realiza că Tyler Lewis este posesorul de drept al inimii mele. Că a capturat-o cu aproape un an în urmă și că o ține captivă de pe atunci într-un loc de maximă siguranță știut numai de el.

Total încordată, pentru a nu face nici un pic de zgomot, mă aplec deasupra lui și îi depun un sărut în colțul gurii. Buzele i se arcuiesc într-un mic zâmbet, făcându-mă la rându-mi să zâmbesc. Trag cu putere aer în plămâni, inhalându-i parfumul bărbătesc, atât de familiar. Îl iubesc pe acest băiat. Pot spune cu sinceritate că îl iubesc până peste cap. A fost mereu acolo când am avut nevoie de suport moral. Mereu. Zi și noapte, noapte și zi. Îmi amintesc când ne petreceam săptămânile discutând, iar el nu spunea nimic ce ar fi putut să mă facă să mă simt stânjenită. Doar uneori mă aproba din cap pentru a-mi dovedi că înțelege prin ce trec. Și cu timpul, am învățat să-l iubesc. Ca pe nimeni altul. Fiecare fibră din corpul meu era zdruncinată de o plăcere perversă doar atunci când îl vedeam pe holurile liceului. Cumva, mă făcea să mă simt în siguranță. Departe de teama că o să fiu abandonată din nou, că o să îl pierd și o să plece, lăsându-mă singură în întunericul meu. Cu demonii mei.

Mai pe scurt, mă făcea să mă simt a lui.

Într-un final, mă decid că cel mai bine pentru mine și pentru corpul meu ar fi să-mi pregătesc o porție consistentă de mâncare. Astfel, închid ușa dormitorului și cobor amețită treptele în spirală ce duc spre sufragerie. Îmi găsesc telefonul aruncat pe unul dintre fotolii și îl iau cu mine în drumul spre bucătărie. Încep prin a sorta fiecare aliment în categorii diferite pentru a-mi fi mult mai ușor la prepararea micului de-jun și, fiind deja în întârziere, mă apuc de treabă cât ai zice pește. Amestec ouăle cu sare și vegetă și le golesc în tigaie, în timp ce feliile de pâine cu cașcaval și bucățele de bacon sunt la cuptor. Pun în paharele de sticlă sucul de portocale proaspăt stors, alături de câte un pai viu colorat și de câte o limetă. Sunetul cuptorului îmi atrage atenția în același timp cu telefonul, ce stă așezat pe blatul de mobilier. O simplă clipă îmi e de ajuns pentru a vedea sumedenia de mesaje primite de la Emilia.

Brusc, îmi amintesc că i-am promis să ne vedem în după-amiaza aceasta în parcul de lângă liceu pentru că urma să-mi spună ceva important. Cel mai probabil, cu privire la relația sa cu Aiden. În ultima perioadă, când eu sau Em o întrebam dacă este totul în regulă între ei doi, evita să ne răspundă. Pur și simplu adopta poziția mutului și privea în total altă direcție, într-un punct fix. Cel mai probabil, de data aceasta s-au luat la ceartă de la propunerea lui de acum două săptămâni, aceea de a-și petrece împreună vacanța de iarnă, doar ei doi, în Alpi. Totul bine și frumos până aici, numai că Aiden a omis un mic detaliu. Emi urăște efectiv vacanțele la munte. Susține că se datorează unei traume dobândite din copilărie. Nu știu cum sau unde, dar cert e că a căpătat-o dintr-un anumit motiv, motiv ce o bântuie și nu-i oferă pace.

Mistakes of the shadows.Where stories live. Discover now