Copacul era plin de perechi înroșite de iubire,
Dar numai una singură era dublată de amintire
Era văzută crudă, dar era mai plină decât toate
Era tăcută, dar era cea mai conștientă de realitate
Știa că-i doar o vișină, ba chiar, singură pe ramură,
Știa de clipa scurtă, gata să-și ridice a sa albă flamură
Însă nu știa că-n ea creștea o inimă de marmură
Și vișina-nțeleaptă a împietrit îndată fericită
Devenise o veșnică prietenă de copac, era împlinită
Acum în adieri de șoapte de piatră unică, roșu aurită
Spunea zi și noapte povești vii despre lumea de dincolo
Treptat visând plictisită la o altă viață în care să se miște de acolo.
YOU ARE READING
Bucătărie cu poezii
PoetryTe invit în bucătăria mea lirică să-ți servesc versuri calde, coapte, proaspăt scoase din cuptor după rețetele imaginației mele. Îți voi arată cum gătesc în rime și sper că îți voi face poftă de arome lirice și poate chiar să salivezi versuri. Pune...
