reexist

188 25 7
                                    

și jur că aș vrea doar
să stau aici și să scriu poezii
vers în vers în vals în maree
continuu-discontinuu
cometă-asfalt-cer
știu că noaptea mi-ar ține de cald
și valurile mi-ar dansa
pe piele
și nisipul mi-ar intra peste
tot

prietenilor mei nu le place poezia
ei zic că nu o înțeleg și poate de-asta mă evită și pe mine
ei nu m-ar putea citi
și traduce
ei nu ar ști ce spune cuta mea dintre sprâncene
sau câte stele mi-au căzut în piept azi-noapte
erau multe jur jur
nici nu le-am văzut dar
tremurau în mine ca furnicile
discontinuu
azi aici mâine înec ieri moartă
eroare
haos diluat dislocat
difuzat-dictat de vânt
a fost așa frumos și ei nici nu știu
am ținut cerul în palme
l-am lăsat să mă muște de degete
(și am sângerat cuvinte)

sunt singură și
cerul e mai albastru așa.
și oceanul nu mai falsează la fel de mult
țipă dar îmi țipă doar mie
și eu îl pot citi
îl pot înțelege traduce poci după cum îmi place
îi pot spune numele pe invers—
am ști amândoi ce înseamnă pentru că numai el îmi înțelege poezia și numai eu îi știu cântul
aproape
oh
sunt așa

aproape

îmi înec gândurile în apă în ploaie în orice și le aud cum țipă și se învolburează și de data asta nu le mai salvez vreau să le privesc cum ard

așa aproape

oceanul e întors pe dos, vezi și tu? e nou. e orb. nici nu-și știe propria frumusețe.

aproape prea aproape prea

moartă e și zarea moarte sunt stelele că doar de-asta stau acolo nemișcate
sunt doar cadavre sunt doar

prea aproape

prea jos

e prea sublim și vreau să nu mă mai înec
și să nu mai scriu
și să nu-mi mai pese
și să se termine
totul
doar ca să înceapă din nou.

cometă-asfalt-cer, mai știi?
așa m-am înecat.

stau acolo tac mâlc în brațele oceanului
râd ca o furtună în brațele oceanului
trăiesc
discontinuu
sunt oarbă ca oceanul și simt cum totul e
viu

a fost doar eroarea unui vis de vară.

mă las pe spate. cerul cade și stelele dansează pe margini. închid ochii; nu vreau să le mai văd. nu vreau să îmi amintesc de toate astea. mi-e teamă că voi începe să vorbesc și să visez și voi ajunge iar singură. întind mâinile. simt nisipul între degete, îl simt și mi-l adâncesc în piele de parcă m-ar ajuta cu ceva. un val acoperă malul cerul pe mine și
apa îmi udă pleoapele și mi se prinde de sprâncene.
sufletul meu latră la lună. vrea să-i facă și lui loc pe cer. vrea să plece fără mine și să mă lase pe plajă până m-or găsi— doar un trup inert, o bucată de carne

îi zic să plece. mi-e mai bine sus oricum

e un nou început
e o nouă moarte
e un nou sfârșit

ăsta e cuvântul
sfârșit
se simte așa
cald pe piele pe buze
și cred că asta am fost menită să fac.
să mă sfârșesc.

pe când cerul era al nostruUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum