pe când cerul era al nostru

sfârșit.

cartea asta are numai nouăsprezece capitole
și voiam să aibă douăzeci
vezi tu îmi
plac numerele rotunde
au un aer de finalitate de răscolire de sfârșit
și sper că
data viitoare
voi scrie mai mult
dar poeziile mele durează cât un sentiment
și cred că
asta a fost.

o las aici așa
neterminată
cred că e mai bine
a durat puțin și a fost respirată
cu fiecare cuvânt.
a fost o mică scenetă
(cerul, moartea și toporul)
a fost o maree
de oameni
de aripi agățate în șifonier
de renașteri nocturne
de constelații prinse între gene și
haos

cartea asta a fost cumva o promisiune mie însămi că voi fi bine și sunt chiar sunt

acum voi lăsa telefonul jos și voi merge afară sub cer— să respir și atât. promit. va fi frumos. voi fi vie. am zis asta de multe ori și acum va fi adevărat. vreau să învăț să merg. vreau să învăț să zbor. vreau să renasc în altă parte și sub alte stele

și să pot să jur
că de acum
nu îmi mai e frică.