De ce eu?

Lasă-mă să plec (Partea A Doua)

---

Până la urmă am reușit să fac rost de un mijloc de transport: pe scurt, am chemat un taxi. După nici 15 minute, ajung la casa lui Chris de pe lac. Îi dau banii șoferului și mă duc spre micuța clădire.

Cu cât mă apropii mai tare, cu atât inima îmi bate mai repede. Nu știu ce-i voi spune lui Chris. Nici nu știu dacă e aici! Adică, Ethan numai și-a dat cu presupusul că ar fi aici.

Dar când ajung în fața casei, lângă lac îl văd. Stă nemișcat, privirea îi e în zare. Trag aer adânc în piept și mă duc spre el.

Nu cred nimic din ce mi-a spus Ryan despre Chris. Știu că el nu e așa. Și am să i-o demonstrez: și lui Ryan, dar și lui Chris.

Când sunt în spatele lui, vreau să-i vorbesc, dar o face el primul:

-- Știam că o să vii după mine. -- îmi spune.

Stau nemișcată. Nu știu ce să spun. Până la urmă, îmi găsesc cuvintele.

-- Atunci știi că îmi pasă de tine, de aceea am venit după tine. -- îi spun.

Îl aud cum suspină. Stă în continuare cu spatele la mine, uitându-se spre lac.

-- După ce am ieșit din școala de corecție, părinții mei mi-au cumpărat casa asta ca să vin aici și să mă relaxez. Cred că funcționează. Cum mă uit așa, spre lac, simt cum toate problemele mele dispar. Aici, sunt doar eu și natura. --

Mă uit în zare. E un loc pașnic, departe de agitația din oraș. Un loc ideal să-ți petreci timpul când vrei să te relaxezi.

Mă așez lângă Chris.

-- Chiar e un loc frumos. -- îi zic după o lungă tăcere.

-- Mda. -- îmi răspunde el.

Apoi iarăși revine atmosfera apăsătoare care ne reduce la tăcerea de dinainte.

-- Până la urmă, de ce ai venit după mine? Credeam că îți vei petrece timpul cu vechiul tău prieten, acum că v-ați revăzut. -- îmi zice Chris.

Îmi întorc privirea spre el. Are o față neutră, fără nicio expresie pe ea. Îmi dau seama că vorbește despre Ryan.

-- Ryan nu mi-a fost niciodată prieten. -- îi răspund.

-- Normal, doar ți-a fost mai mult decât prieten, nu? -- îmi spune cu un glas enervat.

Îmi dau seama ce se întâmplă. E gelos. E gelos pe Ryan fiindcă știe că avem o istorie lungă. Nu pot să nu scot un râset. Chris se uită la mine, în continuare cu expresia lui neutră.

-- Deci asta e? Ești gelos pe Ryan? -- îl întreb prin râsete.

Dar el nu râde. În schimb, se ridică și se întoarce iar cu spatele la mine.

-- De ce aș fi gelos pe el? -- mă întreabă.

Mă ridic și mă uit la el.

-- Păi, poate pentru că a fost... Prima mea iubire... -- îi spun printre pauze.

Se întoarce spre mine.