Regatul Inimilor de Gheață

Capitolul 54 ~ Volumul 2

Momentul in care am deschis ochii a fost un moment incredibil pentru mine. M-am lovit cu privirea de un barbat inalt, imbracat in totalitate in negru si care purta o masca pe fata. In dreptul lui era un alt barbat imbracat in negru, insa nu la fel de elegant. Revenind la cel imbracat prea elegant: poarta o masca, iar din ceea ce vad e... orb?

- Riette?

Ma cunoaste, asta e clar. Fata lui se lumineaza cu un zambet. Masca ii acopera intreaga fata de la obraji in sus. Ma ridic in picioare si dau sa ma apropii de el, dar o persoana ma opreste din spate. Ma intorc sa vad cine e si incremenesc.

- Unde indrazniti sa mergeti? spune baiatul sacadat, insa ramane socat de infatisarea mea.

E Dustin. Simt ca e baiatul meu. Imi vine sa il strang in brate, imi vine sa plang, dar ma abtin incredibil de bine. Instinctul matern se pare ca nu a disparut.

- Ma... ma...

Pun mana pe gura lui inainte sa apuce sa spuna ceva.

- Nu stiu unde ma aflu, m-ati adus aici. Ce vreti de la mine? ma intorc eu inspre cel in negru.

Sunt putin marcata de masca care ii acopera in totalitate partea dreapta a fetei lui Dustin. E acolo de cand a intrat in grupul acela, oare ce s-a întâmplat cu el?

- Riette, in sfarsit te vad!

Orbul se apropie de mine fara greseala si ma prinde intr-o imbratisare plina de sentiment. Il prind la randul meu, nestiind unde ma aflu, de ce ma aflu aici sau cine ma imbratiseaza.

- Ce se intampla? reusesc eu sa strecor printre buze.

Orbul imi da drumul lejer si face un pas in spate. Am senzatia ca el are ceva simt mai puternic decat vederea, ceva ce ii înlocuiește lipsul văzului.

- Ma numesc David, stiu ca nu iti aduci aminte nimic despre mine.

David? Parca pomenise bunicul numele ăsta.

- Cine... esti? intreb eu sacadat, vazandu-l cum isi ridica capul impunator.

- Sunt logodnicul tau, draga mea!

Logodnic? Avusem asa ceva din moment ce copiii sunt ai lui Stefan? Nu inteleg nimic...

- De ce sunteti... orb...

Sunt cam indrazneata, dar simt mana lui Dustin pe spatele meu.

- Cred ca nu ar trebui sa puneti atatea întrebări! spune el serios.

- Cine e? soptesc inspre Dustin, iar din ochii acestuia iese o lacrima naravasa.

Pe cat de puternic pare, inseamna ca l-am atins puternic.

- El e Majestatea Sa, regele David!

Rege? Ma intorc rapid inspre orb si cad in genunchi.

- Iertati-mi impolitetea, Majestatea Voastra, nu am stiut ca erati dumneavoastră!

Aud un chicot slab si imi ridic brusc privirea inspre regele care se aplecase sa isi aseze mana pe umarul meu.

- Esti iubirea mea, nu e cazul sa te simti mahnita!

Deja incep sa urasc ca am inviat fara a stii ce s-a intamplat inainte de moarte.

- De ce ma iubesti? intreb eu brusc, fara a ma mai gandi la ceva.

Regele se incrunta, ridicandu-se in picioare. Simt doua maini ceva mai feminine asezandu-se pe umerii mei si ridicandu-ma si pe mine in picioare.

- Sa mergem! aud o voce melodioasa, dar totodata serioasa.