❝ - nu le pasă. Și continuă să te rănească de parcă ai inima de piatră.❞
Cu o tradiție neobișnuită, menită să diferențieze elita de restul elevilor, Liceul Northway se clasează în topul celor mai prestigioase instituții din stat.
Întâlnirea cu Mike...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
♤♤♤
Flashback:
— Când vom fi mari, vrei să ne căsătorim? îmi propune deodată.
— Da, răspund bucuroasă, și-l privesc cum îmi întinde degetul mic.
— Promiți pe degețel.
— Promit pe degețel, răspund sincer și-l apuc de degetul mic, cu degețelul meu făcut cârlig.
Ne privim și ne zâmbim unul altuia. Eram fericiți și nu aveam nevoie de nimic altceva în momentul ăsta.
— Ai sărutat vreodată pe cineva? mă întrebă, curios.
— Nu.
— Vrei să ne sărutăm?
Clatin din cap și închid ochii atunci când ne aplecăm ușor unul către celălalt. Îi simt respirația cum îmi gâdilă obrajii, iar când buzele noastre se ating ne îndepărtăm ca arși, rușinați de isprava noastră. (amintiri)
1.LN
— Ai pregătit merindele pentru sărmani, Annie? Mă chestionează mama în timp ce eu retușez ultimele detalii din tablou.
— Da, rostesc după câteva momente în care îmi alung din minte tacticile de trasare a liniilor și mă concentrez asupra unui răspuns care era cât se poate de simplu. Totul este pregătit mamă.
Eram o persoană ordonată și calculată, iar punctualitatea și corectitudinea erau punctul meu forte. Mama nu avea de ce să-și facă griji și era conștientă de asta, pentru că are încredere în mine. Mă cunoaște cel mai bine și știe că obișnuiesc să pregătesc totul din timp, dar îi place să țină evidența și să aibă situația sub control. Este ca un căpitan de corabie, iar eu sunt secundul ei, și nu mă deranjează să rămân așa, până când voi fi suficient de mare și matură să am propria mea corabie.
Sora mea mai mică se juca așezată pe un covoraș, înconjurată de fel de fel de jucărioare vesele. Razele soarelui i se reflectau în părul bălai, iar rochia albastră cu volănașe albe se potrivea cu ochii ei albaștri precum cerul unei zile de vară. O priveam cu atenție și încercam să surprind inocența momentului în ultima mea lucrare pe care aveam să-o atașez la portofoliu.
Majoritatea picturilor mele ilustrau scene reale din viața mea de zi cu zi. Desenam mult în creion, dar în ultimul timp lucrasem și cu paleta de culori, strict pentru școală. Îmi plăcea să imortalizez amintirile mele sub o altă formă decât cea modernă, unde mâna binecuvântată cu un talent divin a omului fusese înlocuită de aparatul cu poze instante sau fel de fel de minunății. Era și fotografia o artă, respectam pasiunile care nu se intersectau cu a mea, însă eu preferam să îmi concentrez talentul pe lucrări venite din suflet, și create cu mâna mea. Nu aveam încredere în nimeni mai multă decât în propria mea persoană când vine vorba de artă, așa că lucram zilnic pentru a mă perfecționa. Într-o bună zi vreau să am propria mea expoziție, sau să predau desenul la copiii de vârste fragede, pentru că adevărata pasiune se naște în copilărie, abecedarul artei fiind cartea de colorat.
