Ciocu' mic și joc de glezne

Capitolul 5

Capitolul 5. 

            — Vei ajunge în iad, ticălosule! Strigă. 

            — Din infern vin, știu perfect cum este să fi înconjurat de întuneric. Diavolii mușcă din tine și te lasă pe brațele reci ale incertitudinii. Să simți cum durerea rupe bucăți din piele și suflet, să simți cum marea se revarsă zilnic printre gene așa încât să te înțepe ochii de atâta sare, știu. Mârâi privind-o aspru. 

            — Habar n-ai ce înseamnă să-ți fie anesteziată inima! Teama și disperarea pun stăpânire pe tine și iți ciupesc căile respiratorii cu fiecare aer tras în piept. Nu ai râs tu, cât am plâns eu! Îmi trage o uitătură aspră. 

Am observat de când te-am văzut prima dată că ești pierdută! Cu toții avem probleme, dar unii dintre noi aud în jur doar viori îndoliate. 

Merg spre ea și o ridic din pantofi. Mă fixează cu ochii albaștri abtinându-se să nu plângă. 

            — Oamenii îți oferă suferință în gramaje foarte mari și mici picături de fericire care mai apoi dispar. Susură lăcrimând. 

La dracu'! Tot trupul mi se încordează la auzul șoaptelor pline de suferință.  

            — Îmi pare rău pentru ce le-am făcut copiilor. Oftează. 

            — Știu. Vor fi bine, stai liniștită! Încerc să dreg situația. 

            — Bine. Acum lasă-mă în pace. Se strâmbă. 

Ești bipolară! 

            — Kuns, sunt oameni cu răni nevindecate, cu trăiri diferite, cu suflete răpuse de durere... îi șterg lacrima de pe obrazul fierbinte, însă sunt și oameni cărora zâmbetele le înfrumusețează fața, care au puterea să lupte, să încălzească prin diferite metode sufletul șchiop. Surâd. 

Ridică dintr-o sprânceană semn că vorbesc tâmpenii. Gutui! Ale dracului jocuri pe care le faci! 

            — Se vede că ai făcut cursuri de psihologie. Râde ușor. 

            — Cum plângi la comandă e de apreciat. Actriță trebuia să te faci, nu inspector. Pufăi lăsând-o jos. 

            — De apreciat este cum te prefaci. Dacă nu aș ști cum ești în realitate, poate aș crede o boabă din ce scoți pe gură. Ridică barba mândră. 

Amuzant este că nu ai nici cea mai mică idee de cum sunt! 

            — M-ai citit perfect! îi fac cu ochiul. Îngerii au plecat, acum e rândul demoniilor. Mârâi cu maxilarul încleștat. 

Ține-te bine, scorpie! Am trecut prin furtuni mai mari decât furtuna ce zace în tine. 

           — Sunt aici pentru a afla adevărul, Corvin! Și o să-l descopăr! Surâde. 

           — Despre ce adevăr vorbești? Mormăi cu fruntea încrețită.

           — Clarissa Monte, iți zice ceva numele ăsta? Mă privește zâmbind. De doi ani este sub semnul întrebări ce s-a întâmplat aici cu fata aia. Modul în care a murit e încă neclar. Exprimă fixându-mă cu ochii. 

Taci! Doar taci, Kuns! Nu te băga în subiectul ăsta, nu îl aduce la suprafață. Strâng din pumni, îi arunc o uitătură, după care pășesc apăsat spre clădire. 

Pot trece luni, ani, dar amintirea unui persoane speciale îți va rămâne mereu în inimă. Uneori inimii îi trebuie timp să accepte ceea ce mintea știe deja. Am uitat să râd cu poftă și să mă bucur de lucruri mărunte, întunericul fiind singurul care mă îmbrățișează. O lacrimă încearcă cu disperare să se elibereze, însă nu îi dau voie. Omul care sunt azi e din cauza a ceea ce s-a întâmplat.