Doar eu m-am saturat sa astept?

Tot ea...

Ti-am lipsit cititorule? Sper sincer ca da...

Salut autorule, ai revenit?

Credeai ca m-am oprit aici? Am multe sa iti spun si ti-am zis de la inceput ca o sa ma cunosti pana la sfarsitul povestii.  Desigur ca am revenit, dar din pacate nu mi-am revenit...

Adica? Din ce nu ti-ai revenit?

Iar ma intrerupi cititorule, dar ma bucur ca intr-un fel iti pasa. De aceea citesti totusi, corect?

Corect, cred...

In primul capitol ti-am vorbit despre iubire, iti aduci aminte? Ei bine din asta nu imi revin eu. Am o lunga poveste in spate, povestea ce m-a format si m-a facut sa vad cu alti ochi cuvantul "iubire". Ce e iubirea, cititorule?

Cred ca...

Exact, crezi! Nu trebuie sa crezi, trebuie sa stii. Si eu am crezut, am avut incredere in acea fata ce mi-a furat inima acum mai bine de 4 ani si ce m-a distrus cu un an in urma...

Stii si tu cum este prima dragoste deci nu trebuie sa iti explic totul pas cu pas... dar totusi, totul a inceput intr-o toamna...

Acum prea mult timp, intr-o toamna destul de calduroasa am vazut-o pentru prima data...

Eram copii, ea 13 ani, eu 14, cine se gandea la ceva serios? Ei bine, cand am vazut-o, am stiut ca vreau sa fie a mea. Normal ca la varsta aia tot ce voiam era sa o tin de mana si sa ii spun ca o iubesc chiar daca nu stiam pe atunci ce inseamna cuvantul asta.

Dupa cum ziceam, era toamna. Copacii aproape ca nu mai aveau nici o frunza, frigul incepea sa ne trimita in casa destul de devreme, dar cui ii pasa ca e frig afara cand eu stateam cu fata pentru care as fi facut orice fara macar sa ii stiu numele complet sau numarul de telefon? (Da, aveam telefoane, hahaha).

O sa ii spunem "A", nu conteaza cum o cheama. Pentru mine cel putin e doar o amintire... Aceasta fata, "A", a inceput sa fie o pasiune pentru mine. Am vrut sa fie a mea si doar a mea si am reusit sa fac tot ce tinea de mine ca sa o fac fericita, dar desigur ca nu a fost de ajuns. Ajungem acolo mai tarziu.

La inceput a fost greu. "A" era foarte emotiva, inchisa in ea, iar eu am vrut sa ii fiu ajutorul. Voiam sa ii fiu alinarea si voiam sa fiu motivul pentru care zambea. Si am reusit.

A venit iarna. Strazile erau inghetate, turturii de gheata erau peste tot, toata lumea statea in casa la caldura, mai putin autorul. Autorul era in fata blocului ei. Ea se pregatea. Dar nu prea mult, asta am admirat la ea. Nu era genul de fata care sa se macheze ca sa mearga pana la magazin, nu purta pantofi si nici rochii de gala. Nu avea figuri si nu voia niciodata nimic. Nu cauta nimic decat o imbratisare si un suflet cald... La inceput. Si autorul astepta. Frigul ii ajungea pana in maduva oaselor, tremuratul era obisnuinta, bocancii erau acoperiti complet de zapada. Gluga nu lipsea niciodata, mereu acolo sa protejeze autorul de viscolul ce aproape il trantea la pamant. Dar autorul nu misca nici un deget. Dupa zeci de minute, uneori si cateva ore, pustoaica isi facea simtita prezenta. Becul de pe casa scarii si aprindea pentru a nu-stiu-cata oara de cand autorul era acolo dar el stia ca ea este cea ce coboara scarile. Stia exact timpul in care trebuia sa coboare cele 2 etaje iar cand ajungea la usa blocului, frigul disparea.

Autorul simtea cum un vulcan de caldura izbucneste in el cu fiecare pas pe care "A" il facea spre aceste, iar cand la final ea ajungea in fata lui, cu acel zambet de copila fericita, sarind in ultimul pas si spunand "gata", atunci autorul se dezgheta odata cu inima lui. Tot frigul disparea. Viscolul nu se mai simtea iar el in sfarsit isi putea misca picioarele din locul unde au intepenit in tot timpul asteptarii, dar merita. Doar sa ii vada chipul, zambetul, parul ce stia ca o sa inghete in cateva minute, sa ii vada ochii caprui ce nici acum nu i-a uitat, merita...

Primul lucru ce il facea era sa o ia in brate. O lacrima aproape ca ii curgea mereu pe obraz de fericire, dar ea nu a vazut niciodata acea lacrima. Autorul nu a vrut sa arate pic de sensibilitate, pana a ajuns sa ii spuna cele 2 cuvinte...

Iarna, februarie, complet intuneric, zapada pana la genunchi si doar un bec stradal deasupra lor. Liniste completa dupa ce autorul i-a spus cele 2 cuvinte in cel mai direct si sensibil mod. Ea a ales sa ia o pauza. Dar nu am zis ca era o fata normala. Pauza ei a fost cu spatele rezemat de un perete, sezuta in zapada si fara sa scoata nici un sunet. Atunci autorul a zis in mintea lui: "Oare ea simte acelasi lucru? Oare am facut o prostie ca i-am zis? Ce sa fac acum? De ce nu zice nimic?" si a luat cea mai inteleapta decizie la momentul acela: s-a asezat in zapada in fata ei si a asteptat. Dialogul ce a urmat a fost inceputul relatiei lor:

Autorul: -Tu ma iubesti? Am spus ce am simtit, am gresit cu ceva? Spune ceva, orice... Poti si sa spui ca nu ma iubesti dar spune ceva, te rog...

A: -Te... (stop)

Autorul: -Ma ce?

A: -Te iub... (pauza)

Autorul: -Ori zici tot ori nu ma ridic de aici. Sunt racit cobza, imi e frig de mor si cat de curand dau in hipotermie! Ori zici ce vrei sa zici ori poti sa pleci si eu raman aici!

Atunci "A" a soptit printre buze "Te iubesc..."

Autorul a incremenit. Un zambet tampit i-a rasarit pe fata. Ochii i s-au umezit si inima a inceput sa ii bata atat de tare incat nici frigul nu mai exista.

Dupa toate acestea, autorul s-a ridicat, a ridicat-o si pe "A" din zapada care deja era mai mult calda decat rece dupa atata timp, a luat-o de mana si a condus-o acasa. 

Mai fericit ca niciodata, autorul a scris in acea seara prima lui poezie, care precum multe altele le-a pierdut odata cu muza sa.

Si asa a inceput totul.

Sfarsitul capitolului 3