Doar eu m-am saturat sa astept?

De ce iti mai pasa?

Stii, dupa cum am mai zis, totul incepe frumos... Dar pentru cat timp?

Gandeste-te si tu, cat tine fericirea?

"Cat vreau, cat vrem, cat e posibil..."

Gresit! Fercirea este mereu prezentă în noi, motivele sunt la fiecare pas, trebuie doar sa invatam sa gasim fericirea in orice lucru. Oricat de mic posibil, motivul existent este suficient pentru un simplu zambet. Eu asa vad fericirea. Fericirea este un lucru mic, simplu, tâmpit aș putea spune, dar este cel mai frumos lucru... Și totuși, oare cât durează?

Suntem oameni și suntem dependenti de empatie, suntem dependenti de oamenii din jurul nostru, de societatea ce parca ne controleaza si ne modeleaza, dar de fapt noi suntem stapanii nostrii. Sau gresesc? Normal ca gresesc. Suntem controlati de societate, de mass-media, modelati de "prieteni" si de anii ce trec pe langa noi si nici nu ne dam seama.

Dar totusi, cat o sa iti mai pese? Cat o sa mai conteze ceea ce spune lumea? Cat o sa te mai lasi influentat/a de orice vorba aruncata de oricine? Cat o sa mai plangi pentru orice barfa spusa de orice "nimeni"? Dar cat o sa continui sa te ascunzi de ceea ce e important pentru tine cu adevarat? Aici ma refer la fericirea ta.

Nu o sa fiu patetic cititorule, stii ca nu imi sta in fire, dar totusi, nu vrei sa te gandesti si la tine? Timpul este trecator, ține minte asta. Nu stă, nu asteapta, nu are de gand nici macar sa incetineasca oricat ai vrea. Timpul se misca la fel de repede, dar relativ fiind il percepem diferit. Ciudat, nu? Asa că te sfatuiesc sa te bucuri de fiecare secunda. Fiecare mic detaliu conteaza. Fiecare lucru te poate face sa zambesti, dar totul depinde de tine!

Din pacate la fel e si cu persoanele. Suntem generatia oamenilor "umblatori". Greu mai gasim prietenie fara interese, greu mai gasim "frăție" mai lunga de cateva luni (cel mult) si totusi ne batem cu pumnii in piept si ne credem smecheri... Si de aceea nu ne mai pasa. Am ajuns sensibili față de ceea ce nu trebuie sa ne pese si nu ne intereseaza de ceea ce este important, dar până când? Până realizăm ce este cu adevarat important. Și mă intorc la subiectele anterioare zicând scurt: iubirea.

Suntem indispensabili de empatie, de dragoste, de persoana iubită, de clipele frumoase petrecute fara să ne pară rău și de sentimentele pe care nici noi nu le înțelegem dar totuși știm că sunt acolo, de ce nu ne folosim de ele totusi? De ce nu acceptăm asta?

Intr-un final, am ajuns unde am vrut. La raspunsul intrebării "de ce îți mai pasă?". Ne pasa pentru ca asa suntem "programati" sa simțim, să avem dorințe si sa iubim fără limite orice ar fii.

Deci daca de acum te mai intrebi "de ce il/o iubesc?", acum ai inteles.

Si totusi, cat dureaza? Păi, toată viața...

Nu vreau sa te descurajez, nu o sa suferi toata viata. Nici pe departe. In mare parte viata ta o sa fie plina de momente frumoase. De zambete, de rasete, de oameni frumosi in jurul tau si de dorinta continua ca viata asta să țină la nesfârșit. Nu te descuraja niciodata, trebuie sa fii mereu cea mai buna parte a ta si invidia sa fie doar față de tine, sa fii din ce in ce mai bun(ă) si sa te dezvolti zi de zi. Iubeste-te pe tine in fiecare zi si incearca mereu sa fii cea mai bună parte a ta! Nimeni nu o sa te iubeasca asa cum te iubesti tu!