Când natura este moartă,
Nu se aude nici măcar o şoaptă
Când totul doarme în lumea celor vii
Din cimitire ies ai Satanei fii.
Cu tine în frunte, vampirul nemuririi, Izvorul meu de lacrimi tu l-ai dat pieirii,
Cu părul tău blond, cu ochii tăi roșii,
Frumos ca un Zeu, dar interiorul plin de monștrii.
Stau și plâng după tot, după tine,
După gura ta ce-mi vorbea de iubire,
Tocmai tu, secătură, puteai sa vorbești,
Când ura şi moartea în sânge le moşteneşti!
Pentru tine iubirea-i un sentiment cunoscut,
Dar e doar o plăcere, ținând cont c-ai avut.
Simplă muritoare, eu nu te pot urni, Darmonstrul din mine cu regret te va răni,
Apoi înecat în ura ta, va muri.
