Capitolul 3 - Mama Umblăţicăi

65 17 4
                                    

          Exact când păşi în pivniţă, părăsind drumul de sidef, vocea mamei se auzi stridentă din bucătărie. Părea extrem de supărată, iar Umblățica îngheță când își dădu seama că nu-și spălase farfuria din care mâncase TOATE sarmalele pregătite de mama ieri pentru săptămâna care urma.

          „Dar dacă nu e furioasă DOAR din cauza farfuriei murdare?"

          Gândul o fulgeră din cap până în picioare. Își mângâie pântecul umflat în care se afla mâncarea întregii familii pentru toată săptămâna.

         „Oare s-o fi supărat că am încălzit toate sarmalele?"

        Mama o cicălea mereu să nu încălzească toată cratiţa, ci doar cât mănâncă. Asta şi facuse Umblăţica: încălzise cât mâncase. Trebuie NEAPĂRAT să lămurească acest aspect cu mama ei pentru că era prea derutant.

         Mai făcu doi pași pe scara care urca în bucătăria unde se găsea mama ei cea supărăcioasă. Ridică ușor trapa și ochii îi poposiră pe arhicunoscuţii papuci din catifea brodată. Tocurile mamei dansau furioase într-un step amețitor. Dacă nu ar fi fost îngrijorată, Umblățica ar fi rămas acolo să asculte până la capăt melodia aceea tulburătoare. Părea un flamenco și...

          — Da, bineînțeles, unde puteai să fii?

         Mama o privea cu asprime de sus și-şi sudase pumnii deasupra șoldurilor.

          — Am făcut ceva rău, mămico? își îndulci vocea fata, fluturându-și genele, plină de candoare.

         O clipă, mama își îndulci uitătura, dar pe măsură ce fiica ei ieșea din pivniță, apărea și castravetele acela uriaș care-i mutila chipul. Era rușinea vieții ei. Încă de când o născuse, nu se putuse apropia de ea. Nu-i fusese de ajuns că suferise toată copilăria ei din cauza urâțeniei mamei? Mereu râdeau colegii de ea, îi spuneau „fiica Năsoasei", iar acum, cunoscuții o numeau „mama Năsoasei". Nici nu mai avusese curaj să mai facă un copil. Se temea că va arăta la fel.

         Își curmă imediat gândul care o întristase, mai ales că Umblățica apăruse în fața ei în toată splendoarea. Chipul mamei deveni violaceu, iar fata se temu să nu i se facă rău.

          — Ar trebui să-ți spun de-acum „Umflățica"?! Tu te uiți la tine vreodată cum arăți? Ai mâncat toate sarmalele și nu te-ai gândit și la noi o clipă măcar... Ești o... Ești o...

        — O văcuţă? își făcu ea auzită vocea, subțire ca un fir.

         Mama își plesni palmele și se îndepărtă clătinând din cap:

         — E un blestem! Fata asta e un blestem!

         Umblăţica expiră ușurată ca a scăpat DOAR cu-atât. Nu era tristă din cauza cuvintelor mamei. Le auzea la două zile măcar, poate chiar mai des decât „cum a fost azi la școală?". Așa că se duse în camera ei și-si căută cărțile și caietele de școală pentru a doua zi. Erau aruncate sub pat, ca de obicei.

         Prima data, scoase o carte cu coperți rupte și abia reuși să citească titlul: Trigonometrie.

         — Bleah, nu! Asta nu-mi place! Alta la rând, se îndemnă fata și trase o altă carte din grămadă. Chimie... N-am chef azi! Se întinse și mai mult și scoase cu greu o carte groasă. Istorie... Pare interesant... Dar mai târziu, după ce dorm.

        Răpusă de efortul siestei şi al hoinărelii în lumea de dincolo, Umblățica se întinse gemând peste cearceaful pe care era printat un leopard ce alerga fioros printre niște maci uriași. Adormi curând și se visă frumoasă ca mama ei, suplă și deșteaptă foc. Toți profesorii o lăudau, iar colegii se uitau la ea fie cu admirație, fie cu invidie.

         Dar acesta a fost doar un vis, unul din miile de visuri care îi torturau somnul încă de când fusese conștientă de non-calitățile ei.

         Dar acesta a fost doar un vis, unul din miile de visuri care îi torturau somnul încă de când fusese conștientă de non-calitățile ei

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Umblăţica şi cele trei regateWhere stories live. Discover now