| Crimă | Fantezie Urbană | Thriller Psihologic |
Primul volum din seria „Ultimul delict"
„Lumea asta a fost construită pe minciuni și înșelătorii. Tot ceea ce mi se întâmplă poate să fie la fel de palpabil ca și însăși durerea în ce...
Ops! Esta imagem não segue nossas diretrizes de conteúdo. Para continuar a publicação, tente removê-la ou carregar outra.
Ops! Esta imagem não segue nossas diretrizes de conteúdo. Para continuar a publicação, tente removê-la ou carregar outra.
— Și pentru a zecea oară doar pe ziua de astăzi, nu mai fii atât de irațională și te plimba pe afară, singură, noaptea, după ora de închidere. Nu am nevoie să aflu dimineața următoare la știri că ți-au găsit cadavru prin nu știu ce canal. continuă să-mi vorbească băiat de pe celălat capăt al firului, folosind intenționat un glas mustrător în speranța că are să-mi trezească vreo remușcare.
Însă cum ar putea să facă asta având în vedere că eu n-am mai schițat nici măcar un amărât de zâmbet de luni bune? Doar n-are impresia că are să-mi readucă simțul datoriei sau ceva asemănător după atâta vreme de insensibilitate, nu? Ar fi chiar naiv dacă ar crede că mai am vreo șansă să mai simt rușine sau orice altceva. Persoana care sunt acum nu mai cunoaște noțiunea de trăiri emoționale – e de parcă creierul meu refuză să mai acționeze pe bază emoțională. Corpul ăsta nu mai e capabil nici să respire ca un om normal, d-apoi să mai simtă ceva! Persoana asta e atât de diferită de ceea ce eram cândva, încât eu nu mai sunt eu și ea nu mai e eu. Trăiesc în trupul altcuiva, cu capacitatea emoțională a unui psihopat și cu creierul unei persoane moarte. Eu nu mai exist aici. Eu doar supraveghez ceea ce se întâmplă aici. Nimic mai mult, nimic mai puțin.
— Te rog, stai acasă după ce se închide totul și ai grijă de tine. Și dacă e chiar obligatoriu s-o faci, atunci nu sta afară mai mult decât e nevoie. Eu, Cassie și restul nu vrem să ți se întâmple ceva. își continuă discursul șatenul lăsând ca slăbiciunea să i se strecoare în glas când își trase nasul, ropotul ploii auzindu-se de la el. Cel mai probabil s-a pornit ceva furtună de se aud tunetele atât de tare prin telefon.
— Dacă nu vrei s-o faci pentru tine atunci măcar fă-o pentru noi, surioară. Fă-o pentru mine, pentru Lucas și pentru Bri, pentru tata și pentru mama, pentru sora noastră, pentru Anthony, pentru Sophi... i se pierde glasul când pronunță ultimul cuvând, furia vremii acoperindu-i oftatul.
Teoretic, atât el cât și sora și părinții lor mă tratează ca pe un membru al familiei lor, de parcă le-aș fi fiică, respectiv soră, de când lumea și pământul. Practic, nu mă înrudesc în nici un fel cu ei sau oricare rudă de a lor. Și asta mă durea cândva, mă ucidea în nopțile în care n-avem somn. Asta o ucidea pe vechea și plina de viață Alexandra Smith. Pe mine însă nu mă mai afectează. Ce contează că nu știu nimic despre familia mea? N-are vreun rost. Oricum tot ceea ce făceam era să fiu o armă folosită în scopurile cui plătea mai bine pentru serviciile mele și ale lui Collins. Oricum nu era de parcă i-ar fi păsat dacă mi se taie gâtul sau ceva atâta vreme cât îți încasa banii.
