Dădacă de idol [Vol.1]

- Capitolul 9 -

-perspectiva Eunbi-

Jungkook— Te plac!

Obrajii mi se înroșesc apoi realizez că băiatul glumea așa că izbucnesc în râs și îl lovesc ușor în umăr.

— Bună asta Jungkook-ssi, acum îmi poți spune motivul adevărat, sunt toată ochi și urechi.

Jungkook— Bine, nu mă crezi, atunci ești toată ochi, urechi și buze!

Îmi ține bărbia ridicată și își pune o mână în jurul taliei mele, trăgându-mă mai aproape de el. Distanța dintre corpurile noastre era total inexistentă în acest moment, mâinile mele fiind plasate pe pieptul său. Mă uit în ochii lui care luceau în timp ce își înainta buzele către ale mele. Încerc să îl împing dar era mult prea puternic pentru mine. Încep să îi simt respirația caldă pe pielea gâtului meu ceea ce îmi dădea fiori în tot corpul. Coborâse mai jos cu capul de buzele mele punându-și fruntea pe umărul meu.

Jungkook— Nu pot să o fac... Știi ceva, imaginează-ți că nu ai auzit sau văzut nimic, probabil este de la berile ălea pe care le-am băut. Hai să ne cărăm de aici, nu suntem în siguranță.

Se îndepărtează de mine și îmi face semn să o iau în fața lui. Pe moment nu realizasem ce se întâmplase, crezând că vorbește pe bune despre "berile ălea pe care le-a băut" dar când am ajuns înapoi am aflat că nu aveau băutură cu ei și că nu a consumat nimic ce conținea măcar un pic de alcool, dar era prea târziu să fac ceva acum, eram în cortul meu cu pătura trasă până în cap încercând din răsputeri să adorm.

— Mă place? șoptesc, ceea ce îl face pe Namjoon să lase jos cartea și să mă întrebe dacă am spus ceva.

Îmi dau pătura jos din cap și mă uit serios la Namjoon. Poate el știe mai multe decât mine, deci de ce să nu îl întreb pe el, în fond el era cel care mă cunoștea cel mai bine de aici și cel ce de asemenea îl cunoaștea și pe Jungkook foarte bine.

— Tu ai observat ceva ciudat la Jungkook în ultimul timp?

Băiatul zâmbea stângaci dar asta îmi confirma faptul că știe ceva important. Aștept răspunsul preț de câteva secunde, apoi văzând că nu are de gând să spună nimic îi spun hotărâtă despre confesiunea lui.

— Mi-a spus că mă place, iar eu am luat-o ca o glumă apoi cred că a încercat să mă sărute dar a eșuat și a spus să uit de ce s-a întâmplat.

Namjoon— Și-a făcut curajul să îți spună de acum? Wow, sunt mândru de el. Trebuia să îl iei în serios, băiatul ăla chiar te place, te știe de când erai bona nepotului lui cu toate că tu nu știi asta.

— Știu Joon, imediat ce l-am revăzut mi-am dat seama că o să mă recunoască. Știi, de atunci se uită într-un fel la mine, dar eu nu puteam să fac absolut nimic. Sunteți idoli, nici nu pot să respir lângă voi dar să îmi exprim și eu sentimentele înapoi.

Namjoon— Deci și tu îl placi. Asta e de bine Eunbi, de ce nu îi spui?

— De ce nu știți regulile companiei oamenilor, măcar le-ați citit?

Namjoon— Sigur că știu Eunbi, știi că nu prea ai voi să fiți într-o relație, dar mă refer la faptul că Jungkook nu o să își dea seama că îl placi până nu îi vei spune și va continua să se simtă ciudat și să se comporte la fel.

— Nu pot să îi stric cariera doar pentru că îl simpatizez.

Namjoon— Nimeni nu trebuie să știe de relația voastră, ați putea încerca z oricum trecem printr-o perioadă stresantă și cred că are nevoie de atenția ta. Mai gândește-te, eu sunt lângă tine! Noapte bună acum!