Prințesă de cartier

4. Albastru-coral

Mi-am aruncat în bagaj câteva pachete de țigări, cuțite de luptă, ceva de mâncare și restul doar haine și machiaje. Eram concentrată să nu uit nimic însă un gând mă tulbura profund. Ce voi face fără Patricio? Habar nu am ce să fac pe insula aia iar el e singurul care ar putea afla. Oare să îi scriu și să îmi cer scuze? Dar de ce mi-aș cere scuze? Chiar e un papă-lapte care se teme de orice. Mă rog, ne vom descurca și fără el. Sau poate au vorbit ceilalți cu el. Mai bine îi dau un apel Monikăi.

-Monika, știi ceva de Patricio?

-Nu răspunde. Ieri am fost la el dar nu era acasă. Unde ar putea fi?! Oare e bine?!

I-am închis la obsedata asta pentru ca nu mai termina cu întrebările. De unde să știu eu? 

Am pornit abia când începu să se înopteze deoarece iahtul lui Richardo avea câteva defecte tehnice. Fares, bunul nostru bodyguard tăcut, instalator, reparator și deschizător de sticle de bere a găsit cu ușurință problema și a rezolvat-o. După ce am aprovizionat iahtul și ne-am ales camerele, Bel a spus că ar fi ok să mai așteptăm puțin. Bineînțeles că i-am zis că nu îmi dă el mie ordine dar într-un fel avea dreptate. Din lipsă de camere a trebuit să aleg între Richardo, care avea camera lui privată și Monika, a cărei cameră mai avea un pat. Bineînțeles că am ales să stau cu Monika, deși nu prea o sufăr.

-Nu o să vină, nu-i așa?
Mă întreabă ea puțin îngrijorată în timp ce se mai uita încă o dată dacă nu cumva a uitat ceva.

-Nu știu.
Îi răspund eu sec. Oricum știam că nu o să vină. Patricio nu e decât un laș iar eu nu văd nici un motiv pentru care să mă simt vinovată.

-Cum poți fi atât de indiferentă?

-Și ce ai vrea sa fac?!
Îmi împrăștii toate lucrurile pe jos în timp ce demonii mei s-au gândit să mă viziteze în cel mai nepotrivit moment.

Roro : Ai putea să îl mai suni, zic și eu..
Bax : Sau ai putea să o bați pe tipa asta care te enervează.

-Las-o baltă, As. Oricum nu cred că știi tu ce sunt alea sentimente.

-Știu prea bine ce sunt! Îi zic eu iritată de noua ei atitudine.

-Ei bine..Descrie-le!

-Păi sentimentul e un... Sentiment bun sau unul rău... Sau uneori nasol, înțelegi tu.

-Vezi cum ai pierdut?

-Cum să pierd?! Tu te auzi ce spui?

-Dacă ai fi simțit vreodată un sentiment profund ai fi înțeles că nu există o descriere concretă pentru acesta. Hai să fim serioși, nici nu cred că l-ai iubit vreodată pe Patrick.. Ai lăsat totul la voia întâmplării și sunt sigură că a avut un motiv bun să te părăsească!

În acel moment, furia mă ataca cu o săgeată otrăvită.
-De unde știi tu ce am simțit eu?! De unde știi dacă l-am iubit pe Patrick sau nu?! Cine ești tu în fața mea să îmi dictezi mie sentimentele?! Și dacă e să vorbim despre ele, mă piș pe toate!

La jumătatea acestui minunat discurs, am prins-o pe Monika de păr și i-am dat pumni și palme în timp ce ea se zvârcolea dintr-un colț al camerei în altul. Păcat că Bel apare fix când mi-aș dori să întârzie.

-Fetelorrrr!! Ass! Monika!! Oprește-te!!

În încercările lui de a ne separa și-a primit și el câteva lovituri în locuri pe care nu aș vrea să le enumăr aici. Mă rog, când aveam deja un smoc de păr de al Monikăi în mână și mă gândeam dacă să îl înarmez în sufragerie sau în dormitor, de lângă ușă aud o voce atât de plăcută și cunoscută mie. Semăna atât de mult cu vocea lui Patrick..

-Patricio?! Mă opresc eu dintr-o dată după care sar la gâtul lui. Acesta zâmbește.

-N-am crezut că ești atât de dură.
Mă scufunda el în ochii săi albaștri în timp ce Monika încerca cu disperare să își aranjeze părul.

-Patricio.. Ești bine?
Îl întreabă ea.

-Da.
Răspunde el sec. Relația dintre cei doi e foarte rece chiar dacă Monika e foarte caldă cu el, aș spune chiar fierbinte. Nu am știut niciodată dacă a fost ceva între ei sau nu.

-Chiar nu înțeleg cum ai ajuns tu "Prințesă" aici.
Se gândi Belus să întrerupă atmosfera.

-Îți place sau nu, eu rămân tot prințesă.
Îi zâmbesc.

-Bel, mai bine taci.
Spuse Patricio plin de curaj.

Dintr-o dată ochii mei alunecaseră spre privirea albastru-coral a lui Patricio. Mă privea într-un mod în care nu am observat să mai privească pe cineva și era pentru prima oară când am realizat asta. Pentru Monika avea o privire care transmitea că vrea să se descotorosească de ea și să îl lase în pace cu întrebările, pentru Bel, Far și Rick avea mereu o privire ca pentru proprii săi frați iar când Bel se lua de mine, în momentele în care Patricio nu intervenea, privirea lui spunea tot. Doar pe mine avea un mod unic de a mă privi, de parcă ar fi o altă persoană când o face.