Sirenele

10.Ulise și Sirenele

Atunci când Ulise ajunge în preajma sirenelor, le explică marinarilor săi că îi paște un pericol mortal. Acestea atrăgeau marinarii care, vrăjiți de cântecul lor frumos, mergeau cu corabia după cântecul lor, spre țărm, iar corabia era lovită de stânci și marinarii mureau în naufragiu. Pentru a se salva de pericol, Ulise le propune marinarilor să le pună ceară în urechi iar el sa fie legat strâns de catarg în așa fel încât, chiar dacă le aude cântecul, să nu poată să scape, să nu se poată dezlega singur.

Așa s-au și salvat: marinarii nu auzeau nimic, vâsleau impasibili pe lângă ispitele pe care nu le puteau auzi, iar Ulise, bine legat, auzind cântecul sirenelor, degeaba le făcea semne companionilor lui să-l dezlege. Astfel pregătiți, Ulise și tovarășii lui trec cu bine de pericol. Ar mai trece și azi?

Sirenele sunt ființe seducătoare, îi vrăjeau pe marinarii care se lăsau pradă tentației, și astfel bieții de ei își găseau moartea în ceea ce părea a fi cel mai plăcut moment al vieții lor. Le promiteau tot ce poate fi mai bun pentru un muritor: plăcerea și cunoașterea. Astăzi oamenii au ajuns să le caute cu orice preț tocmai pe acestea, sunt cei doi poli ai interesului care ne mișcă. Toți ne lăsăm pradă fie plăcerii, fie cunoașterii și nici nu mai înțelegem de ce ar trebui să ne ferim de cântecul de sirenă. Ba chiar facem toate eforturile posibile ca să îl asociem cu tot ce facem. Pe vremea lui Homer sirenele stăteau în loc și încercau să îi ademenească pe marinari. Acum noi mergem în căutarea lor și le cerem să ne încânte. Ce s-a schimbat față de atunci?

Rezistă doar cei care au un scop la care nu renunță, doar cei care au o Ithaca a lor, la care vor să se întoarcă indiferent care ar fi ispitele de pe parcurs. Noi nu avem un scop, de aceea plăcerea sau cunoașterea de dragul cunoașterii ne sunt lucrurile cele mai dragi, căci ele umplu timpul unei vieți care, în lipsa lor, ar deveni foarte plictisitoare.

Astăzi, aventura lui Ulise n-ar mai fi posibilă. Sirenele și-ar face o asociație ca să le apere interesele de muzicieni, și prin care să se plângă că Ulise le îngrădește marinarilor accesul la cultură, că nu le permite bieților oameni să fie informați așa cum se cuvine. Ulise ar fi obligat să le scoată ceara din urechi, iar marinarii, în loc să vâslească spre Ithaca, ar merge după cântecul lor încântător, și și-ar găsi sfârșitul zdrobiți de stânci. Asta ar fi legal și perfect normal, în acord cu practica obișnuită, într-o lume în care ferirea de ispite este interzisă, în care căutarea îndelungată a unui „acasă” a devenit caducă.

Ce rezultă de aici? Mai întâi că lumea e dominată de oamenii care vor plăcerea, că suntem asaltați de peste tot de cântece de sirenă cărora nu le mai opunem nimic. Supraviețuim fizic, spre deosebire de marinarii din vechime, în schimb însă nu mai nu mai reușim să fim cineva, să ne individualizăm prin traiectoria noastră în viață.
Apoi, a doua consecință, ar fi că nu mai e posibilă o călătorie spirituală. De ce încerca Ulise să își salveze tovarășii? Fiindcă știa, după un slogan devenit celebru mai târziu, că numai împreună putem reuși. O corabie nu se conduce singură, la fel o aventură spirituală: nu poți să o duci de unul singur. Într-un mediu mediocru și infect nu poți să te salți și să păsești într-un alt fel de spațiu doar prin puterile proprii. Ai nevoie măcar de câțiva care să te susțină și să meargă împreună cu tine.

E un aspect pe care nu-l mai înțelegem pentru că suntem crescuți cu ideea unui individualism integral, al unei autonomii totale, care ni se pare subînțeleasă. Nu mai realizăm că e nevoie de un mediu, de o societate care să îți permită aventura spirituală înăuntrul ei. Lumea contemporană face toate eforturile să o facă imposibilă.

Oamenii sunt confiscați de plăcere, de kitsch, au pierdut din vedere că viața poate avea un scop care nu se reduce la ceea ce trăiesc în momentul de față, la ceea ce îmi place acum. Iar asta ne ține într-o stare gregară, și nu mai permite vreo depășire a imanenței. Când totul e permis nimic nu mai e posibil, sau numai nimicul mai e posibil.

Există vreo șansă de scăpare din această stare a lumii? Să urmărim din nou ce spune Odiseea. Marinarii îi arată încredere lui Ulise. El le explică pericolul mortal prin care vor trece, iar ei acceptă să li se pună ceară în urechi ca să nu mai audă nimic. Apoi îi îndeplinesc lui Ulise dorința de a-l lega de catarg. Astfel ei sunt surzi la ispita sirenelor, iar Ulise nu poate să se îndrepte spre ele nici atunci când ar vrea. E interesant modul cum se raportează la ispită: nu o înfruntă direct, nu aleg să îi țină piept bărbătește. Unii se fac surzi până ce o depășesc, iar căpetenia lor e legată la mâini și la picioare de catargul corăbiei care îi poartă pe toți. Sunt legați unii de alții, împreună colaborează pentru a duce la bun sfârșit misiunea. Ulise ar fi cedat tentației, căci i se promitea cunoașterea la care tânjea. Dar marinarii au fost surzi nu numai la cântecul sirenelor, ci și la dorința lui de a fi dezlegat.