Sirenele

11. Evoluția pește-om-sirena

Cum a ajuns peştele strămoşul omului. VEZI cu ce argumente îşi susţine teoria un prezentator tv, medic de profesie

În cadrul unei emisiuni recente difuzată în Marea Britanie, prezentatorul tv a susţinut, bazându-se pe ultimele descoperiri ştiinţifice, că omul, la fel ca şi celelalte mamifere, are ca strămoş un peşte. Michael Mosley, medic de profesie, şi-a argumentat afirmaţia şi cu un videoclip , ce conţine imagini scanate ale unor embrioni umani, realizate în stadiile incipiente de dezvoltare ale acestora.

☰

Gândul

MAGAZIN

Cum a ajuns peştele strămoşul omului. VEZI cu ce argumente îşi susţine teoria un prezentator tv, medic de profesie

În cadrul unei emisiuni recente difuzată în Marea Britanie, prezentatorul tv a susţinut, bazându-se pe ultimele descoperiri ştiinţifice, că omul, la fel ca şi celelalte mamifere, are ca strămoş un peşte. Michael Mosley, medic de profesie, şi-a argumentat afirmaţia şi cu un videoclip , ce conţine imagini scanate ale unor embrioni umani, realizate în stadiile incipiente de dezvoltare ale acestora.

Dr. Michael Mosley, moderatorul emisiunii "Inside the Human Body" (În interiorul corpului uman) de la BBC, a prezentat teoria conform căreia toate mamiferele, inclusiv oamenii, s-ar trage din rândul peştilor. Embrionul uman aflat în primele stadii de dezvoltare arată similar cu embrionii altor mamifere, păsări sau amfibieni - toate evoluate din peşti, a susţinut prezentatorul. Acesta nu a insistat însă prea mult asupra stadiilor de evoluţie în rândul animalelor, ci a oferit mai multe explicaţii în cazul omului.

"Ar putea părea ciudat ca omul să fi evoluat din peşti, însă dovezi în acest sens pot fi găsite nu doar în fosile, ci şi în propriile noastre corpuri", crede britanicul. El a pornit de la ideea potrivit căreia "deşi nu există două figuri absolut identice, toate au o serie de trăsături comune: o pereche de ochi, un nas, o gură şi un şanţ între buza superioară şi nas". Ultimul detaliu e un indiciu clar al "trecutului nostru acvatic", crede Mosley.

După o documentare prealabilă, acesta a constatat că faţa umană se formează din trei părţi care se dezvoltă iniţial separat, iar apoi se unesc. "Faţa umană se formează în pântece în primele două luni ale vieţii, de la mărimea unui grăunte de orez până când ajunge cât un bob de fasole", relatează BBC. După această perioadă, în cele şapte luni de viaţă intrauterină rămase, aceste structuri iniţiale doar se dezvoltă şi se perfecţionează.

Felul în care se dezvoltă - separat, în primele stadii - e specific peştilor, crede britanicul. Astfel, embrionul uman seamănă cu o figură de peşte la început: ochii îşi încep dezvoltarea pe lateralele capului, însă apoi migrează către centru. Buza superioară, maxilarul şi bolta palatină sunt poziţionate iniţial pe gât, asemeni branhiilor în cazul peştilor. Nările şi partea centrală a buzei coboară dinspre vârful capului. Modul de aranjare a acestor elemente seamănă foarte mult cu cel al peştilor. Şanţul care desparte buzele de nas e o dovadă a faptului că părţile se dezvoltă separat, apoi fuzionează.

Pentru a se combina corect, cele trei secţiuni trebuie să crească şi să se îmbine exact la momentul potrivit în dezvoltarea intrauterină. Dacă apare o eroare de coordonare chiar şi de o oră, copilul poate ajunge să aibă buzele despicate sau o despicătură atât a buzelor, cât şi a vălului (palatului) palatin. În lume, unul din 700 de bebeluşi se nasc cu astfel de despicături, cauza fiind una genetică.

• Există şi alte trăsături anatomice bizare ale oamenilor care nu pot fi explicate decât prin originea noastră din peşti, mai crede Moesley. De exemplu, tăierea unui rechin scoate la iveală faptul că gonadele sale se găsesc în piept, în spatele ficatului. La fel ca la rechin, glandele sexuale umane sunt poziţionate iniţial în partea superioară a corpului, aproape de ficat. Dar, spre deosebire de rechin, la om ele trebuie să coboare. În cazul femeilor, ele se transformă în ovare, iar în cazul bărbaţilor, se prefac în testicule.

• Se pare că strămoşii noştri peşti sunt de "vină" şi pentru sughiţ, care nu este altceva decât o contracţie a diafragmei, urmată de o înghiţitură involuntară. Ambele acţiuni au rădăcini acvatice, deoarece reflexul este la bază unul caracteristic peştilor.