Într-un univers parcă scos din tipar, Kim Taehyung a reușit să își construiască viața chiar și în urma morții mamei lui. Atât orașul său cât și lumea devenea din ce în ce mai împânzită de creaturi care abuzau oamenii de sânge, de energie. Ce se întâ...
Taehyung nu înțelegea ce sens aveau cele două cuvinte persoană specială. Ar fi trebuit să-l intereseze---probabil că nu, dar pur și simplu nu-și putea ține curiozitatea prea mult în frâu. I-a pus multe întrebări lui Seokjin în ultima luna despre semnificația acelor cuvinte, dar din păcate îi era prea loial lui Jeongguk pentru a divulga orice. Așa că, trecând acea lună și jumătate în care Seokjin a încercat din toți rărunchii să lipească acea crăpătură în legătura lor slabă, mai erau doar trei zile până la ziua lui, și doar patru zile până când anul acela groaznic se va termina. Știa de încercările eșuate ale lui Seokjin, dar nu știa deloc ce rost avea în tot acel peisaj negru. Acele încercări erau eșuate din cauză că Jeongguk voia să fie eșuate, în acea lună și jumătate tot ce a făcut a fost să se îndepărteze, să tacă și să fie prezent mult mai rar pe acasă. Taehyung nu știa ce era cu el, ca deobicei, iar dacă încerca să întrebe pe cineva, niciodată nu primea un răspuns. Nu simțea nimic în acele momente---ar fi trebuit să-l cunoască mai bine pe Jeongguk întâi ca să poată simți ceva, cum ar fi-----compasiune, acea compasiune pe care o simți unei persoane când e în asemena situații nostalgice. Nu spera la nimic de ziua lui decât libertatea pe care o simțea apropiindu-se de el în pași repezi, cu un sentiment doritor. Aștepta să ia în brațe acea libertate, aștepta ca acea libertate să îl ia de acolo și să-l ducă înapoi---la familia lui, chiar dacă ceva îi spunea că nici pe Jeongguk nu ar fi vrut să-l părăsească, dar familia lui era maiimportantă decât o stupidă iubire care oricum nu conta----credea el.
Nu voia iubire în acel moment, nu-i păsa că își va frânge inima, Taehyung își voia viața înapoi, acel sentiment era scăparea lui din iadul acela. Nu îi pasă ca va rămâne un demon, tot ce voia era să plece de acolo cât mai repede, departe de acele ciudățenii, departe de iubire, departe de Jeongguk. Își regreta acțiunile de acum două luni în urmă, chiar dacă totul a fost din iubire---dar din cauza acelui sentiment nestins care îi ardea corpul, totul s-a ruinat. Nu, nu îl mai ura pe Jeongguk---dar simțea în sfârșit că acea strânsoarea din jurul lui nu va mai fi în curând una, în doar trei zile. Ziua lui, în sfârșit, va fi una măreață. Nu-i păsa că acea protecție va dispărea---era fericit chiar și dacă murea cu familia lui, nu undeva departe de ei. Dar, oricum, până atunci, va scoate adevărul--de la Seokjin sau poate că de la Jeongguk. Acum încerca să-l facă pe Seokjin să-i spună ceva.
"Haide Seokjinnie, am văzut acele cuvinte și în bibliotecă. Te rog, spune-mi ce înseamnă. Nu mă lăsa atât de confuz."
"E a mia oară Taehyung când îți spun, nu e problema mea. De ce nu îl întrebi pe Jeongguk când se va întoarce. Din nou, nu are mai nimic bun de făcut decât să-ți răspundă la întrebări."
"Dar el vine prea târziu iar eu dorm atunci. Și în plus, e mai morocănos ca niciodată. Cum vrei să scot răspunsurile de la el când e așa? E---e imposibil!"
Seokjin a oftat și și-a lăsat capul în palme. Oricât ar fi vrut, parțial trebuia să-i spună asta Jeongguk---poate că ar fi trebuit să-i spună doar ce înseamnă, nu și alte lucruri la care doar Jeongguk îi putea răspunde, cu siguranță. Nu era în niciun caz problema lui alegerile greșite pe care Jeongguk le-a făcut acum ceva timp, nu era problema lui că Jeongguk era atât de încuiat în sine încât nu i-a putut spune lui Taehyung totul de la început. Acum era prea târziu, Taehyung îl va părăsi de tot. A părut ușor, dar Jeongguk a îngreunat-o.
"Sau poate că---uh, okay. Acum o lună---sau două cel mult, ai aflat că Jeongguk nu e doar un vampir, ci și un demon, fiul lui Lucifer sau satana cum îi spun oamenii, nu-i așa? Oricum, din cauza asta, Jeongguk e mult mai diferit decât---restul."
Ei bine, Seokjin îi va spune mult mai multe în această seară. Nu s-a putut abține---dar totuși, ce era mai greu tot pe umerii lui Jeongguk rămânea.
"Tot acum ceva timp m-ai întrebat de ce Jeongguk arăta așa în acel tablou și chiar mi-ai spus că nu pare genul de persoană care să fi trăit asta. Dar Taehyung, te-ai înșelat. Mama lui era un vampir, cea pe care tu ai întâlnit-o atunci în infern. De asta Jeongguk e și vampir și demon. Ei bine, ea a fost „exigentă“ în privința acelui „titlu“ pe care Jeongguk îl purta. El a încercat doar să aibă o copilărie ca și mine, ca și tine, dar din cauza acelei exigențe, a fost abuzat de mama sa, spunându-i că nu va ajunge niciodată cine e tatăl lui---pare oarecum „ciudat“. Dar pe lângă acel titlu, pe lângă acea amăgire de care ea mereu aducea vorba, Jeongguk mai era diferit de restul vampirilor prin faptul că demonii au suflete pereche."
Seokjin nu i-a putut vedea reacția lui Taehyung, deoarece se uita în jos. Nu a îndrăznit să-l facă să se uite la el sau să-l facă să spună ceva, deoarece în sfârșit își putea descărca acea greutate care îi apasă corpul---Taehyung avea până la urmă dreptul să știe ceva.
"Noi suntem, să zic, verișori vitregi. Sunt doar un vampir, nu am o pereche. Suflet pereche, pentru Jeongguk înseamnă o persoană specială. E specială fiindcă e doar al lui---Nu și-a cunoscut sufletul pereche niciodată."
Până acum.
"Nu-l cunoșteam pe Jeongguk până când Lalisa s-a născut. Știu despre cum era personalitatea lui înainte de acel abuz de la Yoongi și Namjoon. Nu au locuit aici înainte, au locuit undeva mult mai departe, în infern, desigur. Aveau o reședință departe de palat, departe de toți demonii de acolo. Jeongguk reușea câteodată să plece de acasă, doar pentru a-și petrece timpul cu cei doi. Yoongi, atât cât și Namjoon, mi-au spus că avea un zâmbet---minunat, că era plin de viață. Era un copil. După mai mulți ani de când a început acel abuz, nu s-au mai văzut deloc, până într-o zi când s-au întâlnit în fața palatului, Jeongguk având doar optsprezece ani iar cei doi douăzeci. Au fost șocați---Jeongguk se schimbase în acei ani radical, oribil. Arăta exact ca și acum, morocănos și mereu sumbru, doar că puțin mai tânăr."
Sper să nu adoarmă. Dar---
"Uh, știi Lucifer are probabil mii de ani. Foarte mulți. Iar până când acesta s-a hotărât să aibă un copil, au trecut încă prea mulți ani. Știu că Jeongguk nu ți-a spus niciodată vârsta lui adevărată și nici tu nu l-a întrebat, cu siguranță. Poate că pare cam de douăzeci și patru de ani, dar de fapt sunt mult mai mulți."
Taehyung și-a ridicat privirea, fiind înmărmurit de povestea pe care Seokjin tocmai i-o spunea. Nu ar fi crezut că Jeongguk ar fi devenit persoana de azi din cauza---acelor întâmplări. Niciodată nu s-ar fi așteptat la nimic din toată acelea. Mai ales la avutul unei perechi, unui suflet pereche. Și-a dres glasul, apoi a vorbit:
"Lasă-mă să ghicesc, o sută de ani?"
Seokjin a părut nervos, dar totuși s-a abținut să nu râdă; "Mai adaugă nouă sute."
Se vor ridica cortinele.
___ Ca să nu vă mai plictisesc, am decis că, tam, tam, capitolul 45 va fi epilogul. În capitolul 42 vom afla totul (știu că mă adaug și pe mine în "vom afla", dar îmi place).
(I have a playlist on spotify for ttof, who wants to listen to this? Someone? No?)
Și ca să nu fiu rea, vă asigur că această carte are un final fericit. Merită. (mă pot recompensa și în alte cărți, sad endings are my loves) but, do not trust me, sksk.
Necorectat, a fost plictisitor.
Eu prefăcându-mă tristă pe tot parcursul cărții (ups):
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
