Succesiunea Tronului

CAPITOLUL 4

   Castelul era îmbrăcat într-o scânteiere slabă spumoasă, ce se revărsa precum o cascadă pe geamul odăii. Patul era îmbrăcat în mătăsuri arginti, ce străluceau vag sub razele de lumină. Tul-ul prins de-o parte și de alta a baldachinului cu funde sofisticate, îi dădea o notă imperială. În colțul camerei era așezată o măsuță albă de zi. Oglinda măsuței era ornată cu o sculptură florală împrejurul acesteia, dăruind un plus de eleganță camerei.

Kanisia, zăbovea pe fotoliul crem din dreptul ferestrelor înalte. Părul îi era desprins și dezordonat, revărsându-se peste umerii săi dezgoliți. Rochia de noapte cu bretele subțiri, de o lejeritate fulgară îi acoperea doar până la jumătate coapsele. Materialul subțire de satin alb era doar o cenzurare a goliciunii sale, lăsând la vedere fiecare denivelare și detaliu al coprului său. Chipul îi era obosit. Sub ochii săi cenuși, se revărsau umbre întunecate, ștergându-i și ultimul strop de culoare de pe chip.

Ziua ce tocmai trecuse fusese o nebunie curată pentru Kanisia. Oboseala îi invadase corpul. Fel și fel de gânduri fantomatice o țineau trează. Scurgând-o încet, dar sigur de orice urmă de viață din trupul ei. Aceasta se ridică din fotoliu, picioarele goale atinseră podeaua rece făcând-o să se înfioare. Un gând de-a explora holurile castelului puse stăpânire pe ea. Condusă parcă de o entitate invizibilă, se strecură pe ușa odăii sale, țâșnind pe holul scăldat în umbre ce se ondulau frenetic.

Castelul era inundat într-o liniște mortuară. Lumina lumânărilor din sfetnice pâlpâia creând un ansamblu de formațiuni umbroase. Imaginea o făcu să se înfioare. Pereții înalți ai holului erau ornați cu arme, picturi și tablouri ale unor persoane necunoscute de aceasta. Față de holurile din castelul Kanisiei, unde acestea erau umplute cu flori sau fel și fel de sculpturi lemnoase, aici holurile erau mult mai înfricoșătoare.

Tablourile imense ale persoanelor necunoscute îmbrăcate destul de caraghios, erau ciudat de înfricoșătoare pe timpul nopții, privirea acestora parcă te urmărea din fiecare unghi în care stăteai sau le priveai. Fețele schimonosite de răutate și dispreț le erau pictate în culori șterse de bej și pe alocuri aveau umbre ascuțite în tonuri de gri închis.

Kanisia își aduse aminte de tabloul femeii de mai devreme. Picioarele îi mergeau singure într-acolo, precum o marionetă. Când ajunse în fața tabloului, răsuflarea i se tăie. Lumina slabă de afară stralucea făcându-și loc pe fereastra de lângă tablou, oferindu-i o strălucire perfectă asupra sa. Totul la acest tablou o atrăgea precum un magnet, din momentul în care l-a văzut pentru prima dată. Era ceva diferit. Chipul femeii din tablou era cald. Avea un zâmbet timid, dar blând, ochii mari de un albastru rece te priveau cu încredere de sine, chiar și din tablou. Femeia nu o speria cum o făceau celelelate fețe din tablourile castelului. O liniștea, dar, tot odată îi oferea o senzație de emoție necunoscută.

Se apropie sfioasă și își plimbă ușor mâna pe pânza pictată în ulei. Mici fiori și curenți electrici își făcură loc în corpul acesteia. Se încruntă mângâind în continuare chipul pictat, iar un mic oftat îi părăsi buzele între deschise.

— Cine naibi ești? șopti Kanisia privind în ochii femeii din tablou.

Se uita atent la însemnările tabloului. Toate aveau în colțul drept numele persoanelor pictate, mai puțin acesta, fiind doar semnătura pictorului. Kanisia pufni, și se dădu înapoi punându-și mâinile în sân în semn de frustrare.

— Bănuiesc că nu ai de gând să-mi ușurezi munca de a-ți afla numele, așa-i? spuse și se încruntă la tablou.

Așteptă câteva minute mijind ochii la tablou, și observă un detaliu. Colierul femeii din jurul gâtului semăna izbitor cu cel pe care îl purta Kanisia. Un medalion cu o piatră de ametist înconjurată de aripile unui dragon. I se părea imposibil, tatăl ei o mințise că acest medalion era unic, realizat special pentru ea la nașterea sa. Șicul îi invadă corpul, iar picioarele începură să-i tremure. O senzație de gol îi invadă stomacul și o făcu să se strâmbe dezgustată. Tatăl ei merită un premiu special pentru cel mai mare mincinos.