Succesiunea Tronului

Capitolul 5

Kanisia îl privea cu ochii mari de mirare. Nu înțelegea de ce el se afla acolo, stând glorios în fața ei. Nu se putea înțelege nici pe sine, viziunea regatului, bestia care stătea decapitată la picioarele ei, sau sângele care o acoperea. Hainele îi erau ude, părul încâlcit, iar frigul își făcuse loc până în măduva oaselor. Reticentă din cauza șocului a clipit de câteva ori, încercând parcă să și clarifice situația în care se afla. Făcu un pas mare peste bestia ce zăcea fără suflare și se apropie de bărbat.

Acesta o privea tăcut, analizându-i orice mișcare sau emoție. Făcu un pas în față reducând distanța dintre cei doi. Kanisia întinse mâna spre fața lui, degetele îi tremurau, iar palmele îi erau murdare de nămol și sânge. Ochii acestuia scânteiară și își lăsă fața în palma fetei. Parcă vrând să-i dovedească că nu este doar o închipuire a minții sale. Și nu era. Fața lui caldă, în ciuda frigului de afară, o făcu pe Kanisia să tresalte.

— Orlo? întrebă aceasta cu glasul secătuit de putere, încercând să se convingă că nu o luase complet razna.

— Chiar eu, înălțimea ta, răspunse răgușit fără să-și ia ochii de la ea.

Un fior îi tresaltă corpul Kanisiei. Acesta îi prinse de mână. Amețită, se împletici precum un pui de căprioară. Picioarele nu mai țineau cu ea, iar corpul îi dădea semne că în scurt timp o să cedeze. Brusc toată oboseala i se lăsa cu greutate în membre. Își simțea pleoapele din ce în ce mai grele. Un gând de-a se sprijini de trupul puternic al bărbatului îi trecu rapid prin cap. Făcu un pas, dar distanța dintre ei încă i se părea mare. Ridică piciorul pentru încă un pas, înainte de-a apuca să simtă pământul, imaginea i se întunecă, și o amețeală teribilă îi invadă trupul.

Două brațe puternice și un piept tare îi atenuă căderea. Ca prin vis, simțea cum este purtată pe brațe, iar dorința de-a deschide ochii pentru a-l privi era acaparată de starea letargică. Chiar și fără să-l vadă, știa că o privea. Privirea lui era mult prea arzătoare ca să n-o simtă.

Nu voia să o vadă așa, nu după seara în care s-au cunoscut, când aceasta îi ținuse piept. Voia să-l împingă, să-l lovească în piept cu pumnii, ba chiar să urle la el, însă tot ce putea face era să stea cuibărită în brațele sale și să se bucure de căldura emanată de trupul lui. Își dorea acea căldură după tot ce se întâmplase în seara aceasta. Încercă să își adică aminte câte ore călărise în neștire iar mici imagini i se derulau în fața ochilor, precum un vis.

— Rezistă, ajungem imediat, se auzi vocea joasă a bărbatului ce o purta pe brațe.

Voia să-i răspundă, dar tot ce putu să îngâime a fost un mormăit jos neinteligibil, apoi căzu din nou în necunostită.

Prințul ajunse în fața castelului său. Trecu pe lângă gărzile de la intrare fără ca vreunul dintre ei să schițeze ceva. Urcă scările cu ea pe brațe și se îndreaptă spre camerele lui. În capătul scărilor se ivi o cameristă, tânără cu părul negru lung,ce i se revărsa în valuri pe umeri, chipul îi era șters cu umbre negre în jurul ochilor. Când îl zări pe bărbat aceasta tresări, uitându-se uimită la femeia pe care tocmai o căra pe brațe.

— Nancy, pregătește-mi o cadă cu apă fierbinte și niște straie curate de femeie, spuse acesta în timp ce trecu pe lângă ea fără ca măcar să o privească.

— Să chem un vindecător, înălțimea ta? întrebarea era gâtuită din pricina șocului, era prima dată când îl vedea pe prinț cu o femeie.

— Nu este nevoie, cheam-o pe Misha, nu este nimic grav, acesta intră în cameră lăsând ușa deschisă pentru Nancy.

Femeia intră direct în camera de baie, unde turnă apă fierbinte în cadă până o umplu. Strecură ulei de levănțică și magnolie, apoi ieși pe ușă grăbită în căutare Mishei.