început.

1.4K 125 9
                                    



 şi uneori poezia poate fi nimicul fiinţei umane; stând în umbră şi colcăind a praf şi goliciune, pregnând atât infinit cât trebuie, arzând şi descompunându-se în cerneală şi lumini, iese la iveală când dragostea sau moartea pulsează rădăcini printre arterele vreunui muritor, când luminile pâlpâie şi când ce credeam normal devine mai divin şi nesfârşit decât orice semizeu păgân care a fost la un moment dat muritor.

haosul din oricare iris, demenţa pulsatilă din fiecare timpan.  liniştea unui urlet, praful dintre oasele celor obsedaţi de nemurire. o baladă ce se frânge într-un cor de recvieme. 

mai vie decât un miligram de sânge. mai umană decât un suflet mort. 

poezia e acolo şi îţi urlă în gânduri; şi dacă nu o auzi, atunci eşti damnat. 






n/a: ştiu că am zis că voi lua o pauză, dar scrisul se tratează prin scris. cartea va fi un amalgam de gânduri şi versuri şi chiar sper să vă placă.

SinistrozeWhere stories live. Discover now