Legile străzii +18 - FINALIZATĂ

Capitolul 24 - Ce se întâmplă?

Mă simt amețită și am o stare continuă de leșin, de parcă în orice secundă o sa fac cunoștință cu podeaua și nu oricum, ci toată transpirată și atât de sufocată de aerul din cameră ca și cum aș fi stat o zi întreagă într-o saună. Văd când ușa se deschide și cres că am ajuns să delirez atunci când din spatele ei apare nimeni alta decât Kate, buna mea prietenă.

Cum de este ea aici? După ce s-a întâmplat nu mă așteptam ca Augustin să mai lase pe vreuna din cele 3 prietene ale mele să mă viziteze.

- Scumpo, mă strânge în brațe și văd lacrimi în ochii ei atunci când privește lanțurile de la mânile mele, însă alege să nu mă întrebe nimic.

- Cum ai ajuns aici? zic cu greu.

Trage aer adânc în piept, de parcă s-ar pregăti de o dezvăluire șoc și chiar am un șoc atunci când îi aud cuvintele:

- Am o... relație cu Blood și de astăzi locuiesc și eu în conac, îmi răspunde și o privesc cu ochii mari.

- Kate, nu știu dacă ar trebui să plâng sau să mă bucur pentru tine, zic și strâng din dinți.

Cum aș putea totuși să mă bucur că prietena mea este cu un criminal și poate oricând să ajungă în situația mea? Totuși, măcar acum am și eu o prietenă în casa aceasta, am cu cine schimba două vorbe.

- Nu știu nici eu, Dalia, e foarte complicat, Blood m-a adus aici după ce unul dintr-o bandă rivală mi-a dat întâlnire fără să știe că eu am ceva cu unul din Banda Lunii, iar el cum a aflat mi-a făcut numaidecât transferul aici, a zâmbit ușor, aparent toți din această organizație sunt foarte teritoriali și geloși și nu cred că s-a simțit amenințat de celălalt tip, ci a vrut doar să-i arate cine e șeful dintre ei doi.

Seara se lasă rapid peste conac și Augustin nu mai apare, în schimb Dasan își face simțită prezența în cameră chiar atunci când tot trupul mi se zbătea din cauza unor convulsii dureroase. Ce Dumnezeu se întâmplă cu mine?

- Dalia, nu ești bine deloc! a exclamat și nu mi-am putut deschide ochii, în momentul acesta este un efort prea mare pentru corpul meu îndurerat. Augustin a mers prea departe de data aceasta, a murmurat, probabil crezând că nu-l aud, dar din nefericire pentru el  cu auzul stau încă bine.

- Poftim? Cu ce a mers prea departe? La ce te referi? l-am întrebat și m-am mișcat ușor pe salteaua moale.

- Uite, nu cred că e bine să-ți spun asta, dacă află Augustin mă omoară, dar pentru tine mă risc, te droghează, Dalia, îți dizolvă ecstasy în băuturile pe care ți le aduce servitoarea și nu face asta de mult timp, însă, judecând după stările pe care le ai, cred că face abuz de ele, îți pune o cantitate cât pentru două sau trei pastile odată cel mai probabil, mi-a zis și atunci aș fi vrut să stau prost la capitolul auz.

Nu voiam să aud așa ceva, mi s-a rupt sufletul în mii de bucăți la gândul că el îmi face un asemenea rău și inima mi-a stat gândinu-mă la efectele drogurilor asupra mea.

- D-de unde știi? l-am întrebat privindu-l printre gene.

O parte încă lucidă a mea îmi strigă să nu-l cred și chiar nu o fac, cel puțin nu momentan, și ceva îmi spune că nu îl cred pe Dasan nu doar pentru că nu e o persoană de încredere, ci și pentru că nu văd un motiv plauzibil ca Augustin să mă drogheze în halul acesta. Un lucru e cert totuși, cineva chiar îmi pune ecstasy în hrană.

- I-a cerut unui dealer de-al nostru o cantitate considerabilă de pudră, căci se dizolvă mai rapid decât pastilele și l-am auzit discutând în bucătărie cu servitoarea ca mereu când îți aduce ceva de băut să-ți pună. Ascultă, Dalia, nu e de joacă, poți ajunge în situații foarte grave, trebuie să te ferești până când el va înceta să-ți facă rău. Nu mai bea ceea ce îți aduce femeia aceea, rezumă-te doar la hrană, mi-a spus și mi-a mângâiat ușor obrazul. Nu aș vrea să pățești ceva, a vorbit și am surprins preț de o clipă în tonul său o urmă de răutate.

Mi-am simțit încheieturile prinse de palmele sale și apoi atingerea rece a metalului care îmi strângea pielea a dispărut. Dasan mi-a desfăcut lanțurile și am putut în sfârșit să-mi simt mâinile libere, însă nu mă pot folosi foarte mult de ele, căci le simt amorțite.

- El ți-a zis să faci asta? l-am întrebat suspinând ușor.

- Da, a răspuns cu reticența, venisem inițial să te anunț că șefu' e plecat cu niște afaceri câteva zile, a adăugat apoi și s-a ridicat de lângă mine, dispărând din nou din încăpere.

Mi-am masat încheieturile ușor și cu coada ochiului am putut vedea paharul cu suc de portocale adus în urmă cu vreo oră de una dintre servitoare. Într-un impuls de furie l-am lovit cu mâna deja îndurerată și sunetul produs de acesta spărgându-se a fost acoperit de strigătul meu de tristețe interioară.

- De ce? am urlat cu lacrimi pe obraji.

De ce îmi face asta? Nu îi erau de ajuns toate de până acum trebuia să o mai adauge și pe aceasta? Ce mai urmează acum? Să mă împartă cu prietenii lui? Nu pot să cred că Augustin face una ca asta și nici nu înțeleg unde vrea să ajungă. Este tot în semn de răzbunare pentru că am fugit sau chiar îi place să mă privească cum mă sting zi de zi tot mai mult din cauza sa?

Îi place să contribuie la distrugerea mea și până acum lui îi sunt atribuite cele mai răsunătoare războaie purtate în inima și trupul meu.

N/A: Am postat o poveste nouă, volumul II de la o carte pe care mai am puțin si o termin, Lipsiți de control se numeste, va astept si acolo sa aruncați un ochi. Also, aparent nu mai termin cartea acesta până la sfârșitul săptămânii care e mâine, am avut treabă zilele acestea și nu am putut scrie prea mult.

De data asta fără target, sunt curioasă cine comentează din proprie inițiativă, fără să o facă pentru a se face numărul acela. :)