Draga taticule,
Era prea frumos sa fie adevarat. Deobicei cele mai frumoase lucruri se intampla in vise. In visele mele esti tu, tati. Tu si cu mami. S-a intamplat in ajunul Craciunului. Am invatat sa nu am niciodata incredere in oameni. Nu pot iubii pe nimeni pentru ca nimeni nu ma iubeste.
Cand mama a plecat sa-mi ia un cadou, un 'cadou de Craciun' am ramas iar singura acasa. Dar de data aceasta usa era incuiata si doar mama avea cheia. De data asta si inauntru era rece... dar am inceput sa nu ma mai afecteze.
M-am plimbat prin casa incercand sa gasesc ceva de facut. Peretii mei erau pictati, toate cartile gasite erau citite, iar televizorul cu imagini alb-negru era neinteresant si lipsit de viata. Tot din casa era vazut si revazut si cuvintele noi invatate deveneau incet vechi.
Ma plimbam pe coridoruri si am vazut camera lui mama. Avea peretii crem, cateva tablouri, o lampa pe un dulapior langa patul de doua persoane ocupat, evident, de o singura persoana. Cearsafurile erau albe iar covorul mare si pufos de pe podea era si el alb. Intr-un colt se afla usa de la dulapul ei. Cand eram acasa mereu mergeam in camera lui mami si ma jucam cu hainele. Hainele lui mami erau diferite de hainele persoanelor pe care le vedeam pe fereastra. As vrea sa intru si sa ma joc cu hainele lui mama dar ea a zis ca nu am voie in camera ei. Dar ea nu e aici, e plecata. Nu cred ca va observa daca ma uit doar o secunda si le asez exact unde erau. Si daca nu va observa, nu o va deranja. Si daca nu o deranjeaza nu e nici o problema.
Intru in camera ei si ma apropri de dulap. Cand incerc sa deschid usa realizez ca este incuiat. De ce isi tine mai dulapul incuiat? Ma duc jos, in bucatarie, ma aproprii de sortul ei si imi bag mana in buzunatul interior si scot toate cheile. Imi amintesc o data cand mama a pus ocheie aici si ma gandeam ca poate sunt mai multe, printre care si de cea de care aveam nevoie. Ma intorc inapoi si dupa multe incercari am gasit cheia de la dulap. Am intrat si am descoperit ca nu era defapt un dulap. Era o incapere mare cu pereti albi. Peste tot erau tablouri. De diferite forme si marimi diferite. Toate erau foarte frumoase, colorate Interesante si... profunde. M-au apropriat de unul in care era o doamna in halat alb tinand in brate un ghem mare si negru. Nu se putea vedea doamna decat o parte din halat si varfurile parului castaniu. Pe fundal totul era maroniu dar mai multe nuante de maroniu. Fiecare culoare avea cel putin 10 nuante si toate erau folosite in tablou. In dreapta jos era un nume. Era numele pictorului. Si pictorul era 'Samantha Hall'.
Pe mami o cheama asa. Pe toate tablourile scrie 'Samantha Hall'. Toate sunt ale lui mami. Mami era pictorita? Nu am stiut. Mami nu prea statea cu mine. Tu stateai cu mine.
Nu cred ca e o coincidenta ca mama m-a adoptat pe mine. Nu cred ca defapt a avut o familia, o fetita care a murit de cancer. Cred ca m-a mintit. Cred ca a pregatit camera pentru mine. Cred ca a inventat faza cu cancerul pentru ca stia ca tu ai plecat din cauza asta. Vroia doar increderea mea. Nu ma iubeste, nu m-a iubit deloc. Imi vroia doar mostenirea. Vroia doar banii. Mami mereu a spus ca oamenii sunt in stare sa faca orice pentru bani. A avut dreptate.
Imi pare rau, tati. Imi pare rau, mami. Imi pare rau ca am putut iubii pe altcineva inafara de voi. Sper ca ma veti ierta si ca ma veti primii inapoi.
cu drag Zoey
