Păcatele lui Rayder [BoyxBoy]

♦ Capitolul III- Crize de nervi ♦

"Pain makes people change. Some become silent, some become rude."

Kayden

           —Mai tare. Lovește mai tare Kay.

           Îmi striveam pumnii tot mai rapid de sacul de box din fața mea, ascultând 'încurajările' Evei, care deja mă sâcâiau. După plecarea subită a lui Rayder, mi-am reluat antrenamentul, dar gândul îmi zbura oriunde, numai nu la ce trebuie. În mare, ochii săi negri mi s-au întipărit în minte, și de fiecare dată când îi deschid îi văd găurile negre cum mă privesc cu patos.

           —Mă disperi.

           Dând un ultim pumn sacului mi-am întors privirea spre ea, încruntându-mă la rânjetul său nefiresc de pe față. Mi-am rotit ochii, luând sticla de apă aruncată ici colo și luând din ea câteva înghițituri mari. Cu prosopul ce-mi era agățat de gât mi-am șters picăturile de sudoare de pe frunte, urmând să-mi aranjez mai bine mănușile de pe mâini.

           —Cam ăsta e jobul meu, dragă.

           —Atunci pot să te concediez?

           Întrebarea mea retorică o făcu să dea din cap în semn negativ, aruncându-mi un râs forțat, indicându-mi apoi cu degetul spre sacul de box. Ochii-mi cenușii s-au dat peste cap, urmând să reiau lucrul.

           După alte câteva ore de chinuală, timp în care m-ai mult mă contraziceam cu Eva, le-am văzut trupurile celor cinci cum intră în sală. Dante îmi făcu cu mâna, urmat de ceilalți, apoi se îndreptaseră toți spre vestiare. În momentul în care i-am văzut cele două găuri negre ale lui Rayder, mi-am concentrat toată atenția spre corpul său.

           Nu aveam nici cea mai mică idee ce se întâmpla cu mine, dar de fiecare dată când făceam contact cu el, era ca și cum intram într-o transă din care greu ieșeam. Pericolul și seducția care parcă îl înconjurau din toate părțile îi creeau o mască de aroganță, pe care o purta din plin. Obscuritatea ochilor săi era periculoasă, deoarece odată ce ai curajul să te avânți spre ei, drumul de întoarecere se pierde.

           O mantie de impertineță îi acoperea în totalitate chipul, făcându-i rânjetele perverse să pară adevărate bucăți rupte din Hades. El însuși părea un descendent al lui Hades, deoarece caracterul amenințător de cele mai multe ori îmi provoca fiori reci pe șira spinări. Pentru că acum, în negriciunea ochilor săi găseam ceva mai splendid decât Iadul însuși, fiindcă primejdia ce se regăsea în ei era mult peste puterile lui Lucifer.

          —Hei, Kay, ești bine?

          Mi-am mutat privirea spre mâna Evei, care a poposit pe umărul meu, luându-mi ochii de la amenințarea pe două picioare ce tocmai intrase în vestiarele băieților, nu înainte să-mi arunce un zâmbet murdar.

           —Da, da. Sunt bine, să continuăm. Răspunsul meu veni repede, smucindu-mă din atingerea sa, urmând să mă pironesc în fața sacului de box.

           —Asta îți ziceam de câteva minute, poți lua o pauză. Te-ai antrenat toată dimineața.

           —Sunt bine. Convingerea cu care am spus această frază se pierdu în neant, întrucât eram atât de obosit că aș fi putut fi doborât și de o albină. Dar faptul că mă încurajam pe mine însumi să continui mă motivă destul de mult încât să-mi ridic brațele și să continui cu loviturile adresate sacului de box.