Lasă-mă!

7-Max

–MAMĂ!!!Mamă trebuie să vorbim!

De data asta nu am să o iert pe mama. E prea de tot, mereu se bagă în cea ce fac eu.

–Sunt aici fiule. De ce tot urli?

–Îți spun eu de ce. Mamă, de data asta ai întrecut măsura. Tu i-ai zis Anei să mă lase împace? De ce mamă? De ce? Știai și tu cât de mult o iubesc! Ce i-ai zis fetei de a început să plângă?

–Max, de unde scoți toate astea? Nu știu despre ce vorbești.

–Mamă recunoaște. Măcar recunoaște.

–Bine, da, eu i-am zis să te lase împace. Dar fiule eu ți-am făcut un bine. Fata aia te trăgea în jos, mediile îți scădeau. Oricum ce treabă ai tu cu o sărăntoacă din cartier?

–Mamă cum poți vorbi așa despre fata pe care o iubesc?

–Of, mai termină. Ea nu însemna nimic pentru tine.

–Mamă tu nu ști cea ce simt eu. Niciodată nu si știut. Niciodată nu m-ai întrebat ce vreau defapt. Ai făcut totul cum te-a dus capul.
Ești jalnică mamă! J-A-L-N-I-C-Ă!!!

După tot ce am spus am mers în camera mea și mi-am făcut bagajul. Nu mai stau în casa asta nici o secundă. Merg la tata.

–Fiule unde mergi?Max! Cu tine vorbesc.

O ignor, așa cum mi-a ignorat și ea
toate deciziile de-a lungul vieții.

Ies pe poartă și chem un taxi, care nu întârzie să apară. Mama se ținea după mine, vrând să mă oprească, certându-și scuze, plângând. Mă urc în taxi lăsând-o să-și înece lacrimile de crocodil.

–Pe strada Delfinului nr. 23 vă rog!