Iubindu-te pe tine ( Volumul 2 )

Capitolul 1 - Aaron

1. Am învățat să sper.

    Uram dimineața. Mai ales când mă trezeam într-un pat gol. Sincer, așa mă simțeam. Gol. Pentru că ea nu era aici. Pentru că nimeni nu mai era aici. Pierdeam mereu minute bune uitându-mă în gol și amintindu-mi de ea. De zâmbetul pe care nu l-am mai văzut de trei luni. De râsul ei ce devenise melodia mea preferată. De acei ochi pătrunzători și plini de speranță. De vocea ei subțire și cu o urmă de răgușeală în ea. Îmi lipsea al naibii de mult și dorul de ea mă otrăvea cu fiecare secundă care trecerea.

     Și, la dracu', au trecut atât de multe secunde!

     — Aaron? vocea lui Sophie mă trezi din visare. Am privit-o lung și i-am zâmbit, bătând cu palma pe locul gol de lângă mine.

     Intră în cameră și veni alergând spre mine. Se aruncă în brațele mele și-și propti capul de umărul meu. În fiecare dimineață stăteam așa, doar noi doi, și ascultam liniștea. Pentru că liniștea ne amintea de ea.

     Ea era liniștea noastră.

     Știam că Sophie îi simțea lipsa mai mult decât lăsa să se vadă. O iubea pe Rina. Încă din prima clipă o iubise. De aceea nici nu s-a mai întors la orfelinat. Era în grija noastră încă de la Crăciun, iar eu și băieții ne chinuiam să îi oferim confortul necesar și încercam să compensăm lipsa roșcatei, chiar dacă era imposibil. Toți eram la fel de devastați ca și în acea noapte. Dormeam în ture, mergeam la muncă și ne întorceam acasă pentru un duș, apoi o luam pe Sophie și plecam cu ea la spital. Rina era internată deja de trei luni la terapie intensivă și, deși dădea semne de vindecare, nu se trezea.

     — Martin, mi-a atras micuța atenția, o să se trezească Rina vreodată?

     Am oftat ca să nu înjur de față cu ea. Mereu întreba același lucru. Și mereu îi răspundeam cu aceeași replică.

     — Da, doar se lasă așteptată, am murmurat. Nu era corect să mint. Să o mint, însă doar așa îi puteam da speranță să meargă mai departe.

     Cu fiecare zi care trecea, viața i se scurgea prin vene și devenea tot mai slabă. Boala lui Sophie intrase în ultimul stadiu și fiecare secundă era vitală pentru ea. O știam eu, și o știa și ea. Și băieții, de altfel. Lucas i-a făcut un set nou de analize și i-a dat pastile și injecții care să îi mai prelungească viața, însă știu cât de împovărată se simte atunci când trebuie să le facă. Urăște acele la fel de mult pe cât urăște pastilele și culoarea verde. Mereu a depins de acel aparat idiot care-i măsura bătăile inimii și pulsul constant. Acum era obligată să ia și un pumn de pastile și să facă injecții, deși nu voia. Lupta pentru noi și pentru ea. Voia să o revadă. Avea nevoie de Rina înainte să moară.