36 - Îi mulţumesc Domnului pentru suferinţă

4.6K 225 13
                                    

Stau înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor, aşteptând răspunsul Lui. Dumnezeu nu vorbeşte, vocea Lui nu există, dar o pot auzi. Raiul nu este locul frumos, binecuvântat, care a fost promis. Dumnezeu şi îngerii Lui sunt doar paznicii unei închisori eterne. Dorinţele devin imediat realitate. Raiul este un coşmar dulce-amărui.

Nu este decât nebunie pură. Sufletele oamenilor nu sunt făcute pentru Rai. Fără străduinţă în viaţă, fără un scop în existenţă, fără necesitatea dorinţei, un suflet este lăsat fără nimic. 

Stau înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor Lui şi aştept răspunsul lor. Cerşesc ca urmele existenţei mele să fie şterse, dar dorinţa îmi este refuzată. Cel Atotputernic nu este atât de "atotputernic". Dumnezeu urmăreşte aceleaşi reguli ale universului. Fapta desăvârşită nu poate fi distrusă, nici măcar Dumnezeu nu putea schimba asta, altfel ar fi dispărut chiar el cu mult timp în urmă...

Îi cer lui Dumnezeu o alternativă pentru Rai. Îi cer să îmi permită să experimentez Iadul pentru a reuşi să apreciez gloria Raiului. Îngerii spun că Iadul nu există. Apoi îmi oferă alternativa lor. Un "Iad" şi sunt renăscut.

Plâng în timp ce ies din pântecele mamei mele, iar ultimul sentiment înainte de a uita de Rai, Dumnezeu şi îngeri este aprecierea pentru şansa de a o lua de la început. Îi mulţumesc Domnului că îmi permite să sufăr din nou.

HorrorscopeWhere stories live. Discover now