Capitolul 21

45 1 0
                                    

Ethan se uită nervos la mâna de pe umărul lui, dar băiatul nu se intimidează.

"Dacă nu mai ești prieten cu Andrew, asta nu înseamnă că pe noi nu trebuie să nu ne mai bagi în seamă. Și tu știi secretele noastre, nu mă fă să regreți asta." Îi spune iar eu tot ce am înțeles din asta e că a fost prieten cu Andrew.

"Am vorbit să planificăm când ne vedem." Ethan părea destul de controlat, dar ochii lui erau plini de venin.

"Asta nu înseamnă că nu trebuie să saluți.".

"Dacă am chef să salut, salut, dacă nu, nu.".

"O!" Cu atât îi răspunde băiatul iar Ethan își mișcă ușor umărul pentru a-i îndepărta mâna acestuia.

"Dacă îl mai lăsați pe Andrew în preajma mea, a două oară nu se mai vai întâmpla." Îi spune Ethan apropiându-se de băiat.

"Ați fost cândva cei mai buni prieteni, ai respect Williams, ori nici noi nu o să avem." Îi spune iar Ethan pleacă, eu urmându-l. Eram șocată de cele auzite dar totusi bulversată.

"Ai fost cel mai bun prieten cu Andrew?" Îl întreb pe șocată Ethan. Acesta se oprește și se uită la mine.

"Vrei să te las aici?" Îmi spune destul de calm iar eu nu știu dacă să îi răspund sau nu. Aleg să nu, "Vrei sau nu?" Mă întreabă nervos. Dau din cap că nu iar acesta nu are nicio reacție, "Cred că știi drumul spre casa ta. Dacă nu, oricum nu-mi pasă." Se îndreaptă spre mașina lui.

"Nu!" Strig la el și mă urc în mașina lui. Jur că am văzut un mic zâmbet la el pe față.

"Altă dată să știi că mie doar în cuvinte îmi poți vorbii." Se uită la mine.

Pentru câteva minute nu mai vorbim, ci doar ascultăm la volum mic muzica de la radio oribilă, până rupe el tăcerea.

"Te mai duci sâmbătă la petrecere?" De ce mă întreabă asta.

"Depinde dacă bunicul se simte bine sau nu și de starea mea de spirit." Îi răspund, "Tu? Tu te mai duci?".

"Da." Îmi răspunde rapid și parchează mașina.

"Bine. Mulțumesc că m-ai adus până acasă. Ne mai vedem!" El ridică o sprânceană și își dă centura jos.

"O să stau aici până vine bunicu.." Mă întrerupe.

"N-am chef să merg acasă, nu stau ca să am grija de tine." Îmi spune și iese din mașină.

"Ești mai calm?" Îl întreb după ce se aruncă pe canapea. Se uită ciudat la mine și își așează perna sub cap mai confortabil.

"Mereu am fost calm." Mă abțin din a nu râde când aud asta.

"Îmi poți explica treaba cu Andrew, te rog?" Acesta își schimba radical privirea.

"Nu e treaba ta." Îmi răspunde aspru.

"Îmi e prieten Andre.." Iar mă întrerupe. Incredibil!

"Îți e prieten?" Mă întreabă ridicându-se lent în picioare.

"Da. Încă îmi e. Iar dacă tu nu vrei să-mi spui, oricum voi afla de la el." Acesta se apropie încet de mine.

"Să nu te pună naibii să vorbești cu el.".

"De ce?" Chiar sunt foarte curioasă în legătura de acest subiect. Aproape mereu m-am deschis față de el, iar el nu-mi poate povestii despre un amărât de subiect.

"Vezi-ți dracu' de treaba ta!" Țipă la mine.

"Nu mai țipa la mine!" Țip înapoi la el. Începe să râdă sarcastic și se apropie mai mult de mine.

"De când țipi tu la mine?" Mă întreabă. Doamne! Ce enervant e!

"De când țipi tu la mine în casa mea!" Punând accentul pe 'casa mea'. Se apropie mai mult de mine.

"Casa ta?" Fiind mai aproape decât credeam. Ceva îmi spune să-l împing, dar nu o fac. Nu pot. "Dacă sunt în casa ta ce, Joeline?" Mă întreabă, simțindu-i respirația s-a mentolată pe fața mea. Îmi ia o șuvită din păr și mi-o dă peste ureche.

"Ce faci?" Însfârșit îmi găsesc cuvintele. Acesta zâmbește în colțul gurii și își apropie buzele de ale mele.

"Ce fac?" Mă întreabă încet. Buzele noastre fiind despărțite de câtiva milimetri. Amândoi le țineam deschise, simțindu-ne respirația amândurora. Era accelerată iar gura mea era prea uscată. Îmi simțeam pulsul peste tot iar bătaia inimii o auzeam mai bine ca niciodată.

"Joe?" Se aude o voce strigându-mă de după ușă și îl îndepărtez pe Ethan repede de mine. Acesta zâmbește iar eu mă duc să deschid ușa.

"Slavă Domnului! De ce nu dați un mesaj când ajungeți? Am crezut că s-a întâmplat ceva de ați întârziat mai mult de o oră!" Mă ceartă doamna Johnson, fiind în pijamale și papuci de casă.

"Îmi pare foarte rău! Am fost să mâncăm și abia am ajuns!" Îmi cer scuze iar aceasta mă trage de obraz.

"Dormi aici, Ethan? Acesta stătea așezat pe canapea, cu mâinile sub cap.

"Da." Îi răspunde iar doamna Johnson îmi trage o privire ciudată.

"Să vă protejați!" Îmi șoptește zâmbind înainte să plece iar eu fac ochii cât cepele. Închid ușa după ea și încerc să mă prefac că nu am auzit nimic. Sper că nici Ethan nu a auzit.

"Mi-am terminat toate prezervativele azi." Îmi spune iar eu îmi dau ochii peste cap. Măcar asta speram să n-o fi auzit.

"Noapte bună, Ethan." Îi urez iar acesta se ridică de pe canapea și urcă cu mine la etaj. Eu încercând să-mi ascund emoțiile și frica.

"Ce faci?" Îl întreb însfârșit.

"Un duș." Îmi spune și se bagă la baie.





Instagramurile personajelor:
@joeline_sommer
@ethan_.williams
@andrew.drash

DAR NOIDonde viven las historias. Descúbrelo ahora