DAR NOI

Capitolul 31

"Poftim?" Ridicându-mi tonul, părinții aceștuia fiind mirați.

"Fata mea, probabil îți v-a fi greu să accepți că bunicul tău îmbătrânește și nu mai gândește, trăind doar din medicamente." Îmi spune mama lui Ethan eu trântind lingura în farfurie de nervi.

"Bunicul meu care trăiește doar din medicamente și nu mai gândește logic, v-a primit cu mâinile deschise în casa lui, v-a lăsat să dormiți în casa lui, și s-a asigurat că nu pățiți nimic fiind amândoi morți de beți, iar voi doi nici măcar n-ați mulțumit. Ba chiar a doua zi dis de dimineață domnul Williams și-a jignit fiul și i-a spus că a fost o greșeală că s-a născut." Mă ridic de la masă și-mi așez rochia, "Îmi pare rău, însă bunicul meu chiar dacă nu mai gândește logic sau trăiește doar din medicamente, el niciodată nu ar face ce ați făcut voi doi, mai ales să vorbească așa pe la spatele vostru în fața lui Ethan." Le spun și plec. Nu m-am uitat în spate pentru a vedea dacă Ethan vine după mine, însă așa sper, nu am cu ce să mă întorc acasă.

Aștept în fața mașinii lui sperând să vină, iar când îl văd mă simt mai ușurată. Era destul de târziu și era întuneric, nu aș fi vrut să merg pe jos o oră, singură până acasă.

Se îndreaptă cu pași repezi spre mine, mie fiindu-mi frică să nu mă cert cu el pentru cum m-am comportat mai devreme.

"Văd că de data asta nu a mai trebuit să mai vorbesc eu." Îmi spune oprindu-se în fața mea, eu uitându-mă în pământ pentru a nu face contact vizual cu el.

"Îmi pare rău, am stricat totul, ai vrut o seară frumoasă împreună cu ai tăi pentru a te..".

"Nu e mare scofală. Mă mir cum de nu ai sărit la gâtul lor când ai auzit ce au spus." Mă întrerupe ridicându-mi bărbia pentru a mă uita în ochii lui. Lumina lunii îi lumina ochii lui verzi, sclipindu-i în cel mai neobișuit mod posibil.

"Îmi pare rău că nu te-am înțeles de la început." Îi spun pe un ton jos.

"Adică?".

"Părinții tăi.. Chiar nu știam..".

"Nu e nimic." Mă întrerupe și îmi sărută obrazul, eu neștiind ce să fac stând ca o statuie.

"Ba e. Îmi pare rău că nu te-am înț..." Îmi sărută buzele ușor înainte să-mi termin propoziția.

"Ești atât de frumoasă în seara asta, Joe." Mă complimentează după sărut.

"Mulțumesc.." Abia că îmi mai putea să iesă ceva pe gură. Contactul vizual deja mă intimidase, dar sărutul e prea mult pentru azi.

"Măcar s-a întâmplat ceva frumos astăzi." Îmi zâmbește și mă ia de talie, trăgându-mă la pieptul lui.

"Ești bine?" Chiar am simțit nevoia să-l întreb asta. Se comporta atât de neoboșnuit.

"Sunt foarte bine, de ce nu aș fii?" Mă întreabă strângându-mă mai tare în brațe.

"Nu știu. Te comporți atât de ciudat, iar sărutul de mai devreme a fost atât de spontan încât nici nu-mi vine să cred că s-a întâmplat. Amândoi ne comportăm de parcă nimic nu s-a întâmplat." Îi spun iar el începe să râdă.

"E amuzant.".

"De ce?".

"Nu știu.".

Telefonul îmi sună din mașină iar eu mă desprind din îmbrățișare, făcându-i semn să-mi deschidă ușa. Acesta se uită morocănos la mine și vine aproape de mine, pupându-mi obrazul și deschizându-mi mașina.

Îmi scot telefonul din geantă iar când văd numele Emmei pe ecran, răspund imediat. Oare ce s-a întâmplat de mă sună așa de târziu?

"Alo, Emma?".

"Ce bine că măcar tu ești în viață! Nu mi-ai răspuns la mesaje și nici nu m-ai sunat înapoi! Am murit de îngrijorare!" Zbiară la telefon.

"Am..".

"Vorbim mai târziu despre asta." Mă întrerupe, "Ethan e cu tine?".

"Ă, da, de ce? S-a întâmplat ceva?" Emma oftează.

"M-am îngrijorat atât de tare! Nu răspunde la telefon." Îmi spune.

"Probabil l-a uitat acasă.".

"Dar unde sunteți acum?".

"În fața casei a părinților lui.".

"Cum adică? A condus?!" Zbiară.

"Da. De ce? I s-a suspendat permisul?".

"E fumat, Joe. I-am spus să stea să doarmă la Christian dar a insistat pe faptul că trebuie să plece undeva pentru că întârzie. L-a condus Christian până unde trebuie și a promis că nu conduce." Nu știam cum să reacționez. Eram atât de șocată și de supărată, încât îmi venea să arunc telefonul în el și să-l bat.

"Te sun eu imediat." Îi spun Emmei și îi închid.

Mă îndrept supărată spre Ethan, iar acesta se uită blând la mine, neobservându-mi expresia.

"Ești fumat?" Mă uit dezamăgită la el.

"Ce ți-a venit? Nu." Îmi spune venind mai aproape de mine.

"Ești fumat și ai condus? Ai făcut toate astea doar fiindcă ești fumat?" Îl împing aproape plângând.

"Joe, nu am nimic! Sunt treaz." Îmi spune.

"Am fi putut murii! Cum să conduci fumat? Cum ai putut să te comporți așa cu.. Ești un.. Pleacă dracu'!" Țip la el iar el mă prinde de încheietură.

"Înțelege dracu' că sunt treaz!" Țipă și el la mine.

"De-aia ai întârziat, nu-i așa?" Mă uit la el iar acesta nu spune nimic, "Normal, Joe! Sunt atât de proastă! Sunt o jucărie pentru tine! Mereu..".

"Joe, nu ești o jucărie." Mă întrerupe.

"Taci dracului și nu mai minții!" Țip la el și îl împing.

"Chiar nu mint..".

"Te mai întreb o dată..Ești fumat?".

"Da.." Spune încet.

"Să nu te mai apropii de mine vreodată." Îi spun la fel de încet și plec spre casă. O mașină parchează în fața mea și claxonează.

"Urcați." Strigă Emma către noi.

Ethan intră în curtea din casa lui și închide poarta după el nespunând nimic.

Emma se uită la mine îngrijorător dar eu nu bag de seamă și doar mă urc în mașină pentru a ajunge odată acasă.

Instagramurile personajelor:
@joeline_sommer
@ethan_.williams
@andrew.drash